Oamenii vor să cutreiere lumea-n lung şi-n lat încercând să cheltuie cât mai puţini bani. Îşi planifică vacanţa în cel mai mic detaliu, stau cu ochii pe reduceri, dar oricând ar fi binevenită o mână de ajutor. Şi când vine vorba de o superofertă pe care o găsesc alţii după îndelungi săpături, cu atât mai bine.
Cum vi se pare un sejur în Insulele Baleare, transport cu avionul, plus cazare, cu vreo 200 si ceva de euro? Sau, să zicem, un bilet de avion dus – întors Bucureşti – Rio de Janeiro, cu doar 290 de euro? Pasionaţii de călătorii, în stare de orice pentru a vedea lumea pe bani puţini, ar putea spune că sună a farsă. Obişnuiţi să plătească şi triplu uneori pentru un city-break, doi tineri graficieni din Bucureşti au găsit cea mai bună soluţie să vadă lumea la preţuri lumeşti. Când şi-au dat seama că au deschis cumva “Cutia Pandorei”, au luat decizia să-și transforme pasiunea într-un foarte interesant proiect online, care vine în ajutorul tuturor, cu oferte de vis pentru vacanţe de vis.
În scurt timp, Travelator.ro – “cufărul” cu vacanţe ieftine şi/sau “cool” deţinut de Cristian Iancu şi Ionuţ Oproiu – a ajuns să ia faţa multor agenţii de turism, devenind prima opţiune pentru românii care visează la călătorii în jurul lumii fără un împrumut făcut în prealabil la bancă. Cei doi tineri asociați s-au transformat în adevăraţi detectivi de oferte turistice, vânând zi de zi cel mai ieftin zbor sau cea mai ieftină vacanţă. ”Ne-am dat seama ca în mediul online românesc nu există un site în care poţi descoperi oferte de vacanţe cu adevărat ieftine, cu excepţia câtorva bloguri care doar preiau promoţiile companiilor aeriene. În străinătate funcționează cu succes website-uri de acest gen, de exemplu HolidayPirates, iar noi am încercat să adaptăm ideea pentru România”, spune Cristian Iancu. Timpul alocat căutarilor celor mai bune şi ieftine zboruri sau vacanţe este destul de mare, însă poţi da chiar peste adevărate chilipiruri ori peste o serie de “error fare-uri”. Ce e un “error-fare”? Deţinătorii Travelator spun că este vorba despre “o greşală în sistem, de cele mai multe ori făcută de mâna omului“. Deşi sistemul este în mare parte automat, există faze în care este nevoie de “inputul” unei persoane. Fie că e vorba de taxele de aeroport sau preţul combustibilului, omiterea sau modificarea unei cifre poate crea un „error fare”.
În afara factorului uman, un altul ar putea fi o eroare de conversie dintr-o valută în alta. În ambele cazuri, preţul biletului scade substanţial. Aceste erori sunt de scurtă durată (până când respectiva companie aeriana sau agenţie remediază problema) şi cele mai bune de speculat de către călătorii avizaţi. “Așa am ajuns să dispunem de multe oferte puțin spus accesibile. Iată câteva exemple din portofoliul Travelator: Bucureşti – Tokyo, 302 euro (dus – întors) sau București – Palau, 412 euro (dus – întors). Avem utilizatori cărora nu le vine să creadă când citesc preţurile. Câteodată, nici nouă!”, declară “vânătorii de vacanţe” pentru “Careers & Business”.
Pe baza ponturilor oferite de băieţii de la Travelator, fiecare îşi poate planifica vacanţa în cele mai mici detalii. Necesită ceva efort, dar osteneala cerută de obținerea unei vacanţe DIY (do it yourself), merită cu prisosință. E vorba despre un concept cu care românii nu prea sunt familiarizaţi. Concret, cei care vor să beneficieze de o vacanţă oriunde în lume trebuie să îşi facă singuri rezervările avion, cazare ș.a.m.d. Avantajul unei astfel de metode este că poţi ajunge uneori şi la un sfert din preţul cerut de o agenţie pentru acelaşi sejur. Dezavantajul e că ofertele foarte bune nu durează prea mult, astfel că rezervarea trebuie făcută destul de repede, aproape instant.
Însă, Travelator nu e doar un izvor de ponturi pentru vacanțe ori bilete ieftine de avion. El asigură în bună măsură și necesarul de nevoi de care se lovesc în general turiștii români atunci când se află peste hotare. De pildă, aici poți găsi sfaturi utile despre cum să ajungi ieftin și repede în centrul Romei, sau să descoperi cinci locuri pe care le poți vizita gratis în Paris. “Totul a plecat de la o simplă discuție la o bere, apoi ne-am dat seama că putem face un lucru interesant, util și mai ales important. Nu e vorba despre asumarea unui risc. Nici măcar n-aveam ce să riscăm. La vârsta noastră, ideile vin și pleacă. Te urci în trenul respectiv sau rămâi să mai bei o bere. Nouă pur și simplu ne-a picat fisa și ne-am pus pe treabă. Nu e nici pe departe ceva simplu, dar asta nu înseamnă că nu vom încerca să evoluăm”, conchid “vănătorii” Travelator.
Am fost pe mana voastra intr-un city-break,4 nopti Roma.Felicitari si succes in continuare!
Comentariile sunt închise.