vineri, octombrie 4, 2024
spot_imgspot_img
AcasăStiriPremierul Dacian Cioloş: Invit la prudenţă în deciziile politice cu impact bugetar...

Premierul Dacian Cioloş: Invit la prudenţă în deciziile politice cu impact bugetar luate în acest an electoral

Premierul Dacian Cioloş a invitat la „prudenţă” în luarea deciziilor politice în acest an electoral, şi mai ales în adoptarea unor decizii care pot avea impact economico-bugetar, şeful Executivului exprimându-şi dorinţa ca România să facă din situaţia economică „un atu” pe plan european.

Premierul a făcut aceste afirmaţii în contextul în care aprecia situaţia economică a României ca fiind una „bună”, el exprimând totodată şi necesitatea abordării, la nivelul Guvernului şi al clasei politice, a unor măsuri care să nu afecteze stabilitatea economică a ţării.

„România se bucură de o situaţie economică bună în momentul de faţă şi e foarte important ca prin măsurile pe care le luăm, prin atitudinea pe care o vom avea imediat în perioada următoare, şi la nivelul Guvernului, dar şi la nivelul clasei politice, să facem în continuare din această situaţie economică un atu pentru a creşte rolul şi impactul pe care România îl poate avea ca stat membru în UE, în discuţiile care vor urma. Şi din acest punct de vedere nu pot decât să invit la prudenţă în deciziile politice care vor fi luate în acest an electoral, mai ales decizii politice care pot avea un impact asupra bugetului şi decizii politice care pot avea în general un impact asupra economiei”, a spus Cioloş.

El a mai adăugat că le-a cerut vicepremierilor, ministrului de Externe şi Şefului Cancelariei să aprofundeze analiza de impact al ieşirii Marii Britanii asupra României.

„Vom lucra şi vom continua analizele pe trei dimensiuni, economică, socială şi instituţională. Aceste elemente pe care le vom avea le vom supune dezbaterilor, discuţiilor, pentru că este foarte important ca poziţiile pe care le construim, dezbaterile pe care le organizăm să fie bazate pe date şi elemente cât mai precise şi cât mai apropiate de realitate pentru a menţine această discuţie în limitele rezonabile ale calmului, predicţiei şi previzibilităţii”, a conchis Cioloş.

 Sursa: Mediafax

Sursa foto: Facebook

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT