vineri, mai 1, 2026
More
    AcasăStiriDPD România lansează o nouă aplicație mobilă pentru gestionarea completă a coletelor

    DPD România lansează o nouă aplicație mobilă pentru gestionarea completă a coletelor

    DPD România a anunțat lansarea noii aplicații mobile DPD, o soluție digitală care oferă utilizatorilor control extins asupra expedierilor, indiferent dacă sunt expeditori sau destinatari. Aplicația este disponibilă gratuit pentru dispozitive iOS și Android și a fost dezvoltată pentru a răspunde cerințelor actuale legate de viteză, transparență și flexibilitate în livrări, potrivit companiei.

    Noua aplicație permite urmărirea coletelor în timp real, gestionarea opțiunilor de livrare, crearea rapidă de AWB-uri și identificarea celei mai apropiate locații DPD sau a unui locker. Utilizatorii primesc notificări automate la fiecare etapă a livrării, având acces constant la informații actualizate despre statusul expedierilor.

    Funcționalități adaptate pentru destinatari și expeditori

    Citește și: FAN Courier încheie 2025 cu afaceri de 1,5 miliarde lei și anunță investiții de 35 milioane euro în 2026

    Aplicația DPD include două tipuri de dashboard-uri, configurate în funcție de nevoile utilizatorilor. Destinatarii pot urmări coletele, pot selecta opțiunile de livrare și pot accesa rapid punctele DPD sau lockerele disponibile. Pentru expeditori, aplicația oferă o imagine de ansamblu asupra tuturor expedierilor, cu posibilitatea de a crea AWB-uri în câteva secunde, de a gestiona livrările și de a consulta istoricul complet al trimiterilor.

    Procesul de înregistrare presupune câțiva pași simpli: crearea contului, completarea datelor necesare, acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și autentificarea securizată prin cod transmis prin SMS sau e-mail. Utilizatorii platformei MyDPD pot folosi credențialele existente. DPD România precizează că toate datele sunt gestionate în conformitate cu reglementările GDPR.

    „Suntem încrezători că vom avea în 2026 o rată de download a aplicației DPD de peste 30% și o rată de retenție de peste 80% pentru clienții care folosesc frecvent serviciile de curierat”, a declarat Adela Chiru, Marketing Manager DPD.

    DPD România face parte din rețeaua internațională GeoPost și este prezentă pe piața locală din 2008. Compania are peste 550 de angajați și a livrat aproximativ 28 de milioane de colete în 2025, operând printr-un HUB internațional la Sibiu și 9 HUB-uri regionale care conectează România cu peste 25 de țări europene.

    Sursa foto: Atlantic Shopping

    Helerman Teodora
    Helerman Teodora
    Redactor online, content writer, blogger și social media specialist, cu experiență în redactarea și publicarea știrilor, crearea de conținut original și adaptarea materialelor pentru diverse platforme digitale.
    ARTICOLE ASEMANATOARE

    ADAUGATE RECENT