Dinu Sararu s-a nascut in comuna Slatioara, județul Valcea si a fost timp de 30 de ani cronicar al teatrului romanesc, obtinand de-a lungul carierei 100 de premii si distinctii literare. Este romancier, eseist, publicist, si dramaturg, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
A crescut, inca de la inceputurile carierei sale, sub indrumarea unor profesori de elita ai universitatii bucurestene, conferentiarii Alexandru Balaci, Mihnea Gheorghiu si Valentin Lipatti, invatandu-l ce si cum sa citeasca, dar, in special, cum sa scrie, de la stire la articol si cronica literara si teatrala. Dintre cei trei, Alexandru Balaci ii ramane mentor si ii indreapta pasii spre lumea teatrului, intr-o perioada in care Teatrul National era in plina glorie.
Curand dupa apropierea de teatru, Dinu Sararu este invitat la spectacole si repetitii, devenind un cunoscator tot mai avizat al procesului complex creator, actoricesc, scenografic, regizoral al repetitiilor, al luminilor, al sunetului etc. si astfel, isi etaleaza cunostintele in “Carnetul teatral” al Gazetei literare.
Scrieri adunate de cronicarul Dinu Sararu sunt prezente in doua carti de cronici, “Teatru romanesc si interpreti conteporani” si “Al treilea gong”. Primul premiu de critica teatrala ii este acordat dupa razboi de revista “Luceafarul”, pentru pagina intitulata “Teatrul National in fata noii stagiuni”. De asemenea, cunoscute sunt si romanele sale: „Niste tarani”, „Dragostea si revolutia” si „Clipa”. A primit Premiul Academiei Române pentru romanul „Niste tarani” si Premiul pentru scenariul cinematografic „Clipa”, romanul fiind ecranizat in regia lui Gheorghe Vitanidis.
Dinu Sararu a jucat un rol important si in televiziune, in afirmarea ideii de teatru TV si crearea unui teatru national de televiziune. S-au creat primele seriale de teatru TV, “Musatinii si Mihai Viteazul” in marile studiouri TV. O activitate demna de mentionat a avut si ca director al Teatrului Mic si creator al Teatrului Foarte Mic. “…el a creat, cu Teatrul Mic, nu numai cea mai buna echipa teatrala, cel mai interesant repertoriu, dar si unul dintre nucleele de rezistenta spirituala si politica, de ce nu?! – ale Bucurestilor, amortiti in penurie, frig si disperare cetateneasca” (Nicolae Breban).