AcasăStiriOMV își numește prima femeie CEO: Emma Delaney preia conducerea grupului austriac

OMV își numește prima femeie CEO: Emma Delaney preia conducerea grupului austriac

Grupul energetic OMV, acționar majoritar al OMV Petrom, a anunțat numirea irlandezei Emma Delaney în funcția de director general. Decizia marchează o premieră în istoria companiei listate la bursa din Viena, potrivit informațiilor transmise de AFP și preluate de Agerpres.

Emma Delaney îi va succeda lui Alfred Stern, iar mandatul său va începe la 1 septembrie, pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă doi ani.

Citește și: Auchan România extinde rețeaua de energie verde la 40 de locații prin Auchan Renewable Energy

Un profil internațional, cu experiență în BP

Potrivit companiei, Delaney a fost desemnată „cea mai bună candidată” în urma unui proces internațional de selecție, datorită experienței sale extinse în industrie.

În prezent, ea este membră a boardului executiv al BP, unde coordonează una dintre cele trei divizii globale și conduce o organizație cu peste 50.000 de angajați în aproximativ 50 de țări.

Numirea sa trebuie validată de Consiliul de Supraveghere al OMV, la o dată care urmează să fie anunțată.

O prezență rară la vârful industriei petroliere

Numirea Emmei Delaney evidențiază o realitate din sectorul energetic: puține companii globale de petrol și gaze sunt conduse de femei.

Printre excepții se numără Meg O’Neill, care conduce compania Woodside Energy, și Vicki Hollub, CEO al Occidental Petroleum.

Sursa foto: Energy Intelligence

Helerman Teodora
Helerman Teodora
Redactor online, content writer, blogger și social media specialist, cu experiență în redactarea și publicarea știrilor, crearea de conținut original și adaptarea materialelor pentru diverse platforme digitale.
ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT