Descoperă interviul cu Alexandru Olteanu despre leadership, antreprenoriat, organizarea festivalului Young Island, managementul echipelor, inteligența artificială, deciziile bazate pe date și provocările din industria festivalurilor din România.
Alexandru Olteanu este tipul care, împreună cu o echipă mică și încăpățânată, aduce zeci de mii de oameni pe o insulă din Bacău patru zile pe an și îi convinge că da, se poate și din Bacău, nu doar din Cluj sau București. Cealaltă jumătate din el se roagă în fiecare vară să nu plouă fix în weekendul festivalului.
C&B: Dacă priviți înapoi, care este „firul roșu” care v-a ghidat parcursul profesional?
Alexandru: Firul roșu a fost o încăpățânare simplă, să construiesc aici, acasă, nu în altă parte. Sunt încăpățânat într-un mod care, pe hârtie, ar fi trebuit să ne bage demult în faliment, dar pe insulă a ieșit strategie. Au fost trei momente care au contat. Primul, decizia de a nu mai face evenimente izolate, care se uită în câteva luni, ci un festival cu identitate, la care oamenii revin an de an. Al doilea, momentul în care am înțeles că un festival singur e fragil și că nu îl pot duce de unul singur, așa că am început să construiesc o echipă și un ecosistem în jurul lui, media, ospitalitate, un brand propriu. Al treilea, de fiecare dată când mi se spune să mă mut unde e publicul mare, aleg să rămân.
C&B: Care a fost un moment dificil sau un eșec care v-a schimbat cu adevărat?
Alexandru: Anul în care festivalul a încheiat pe minus. Nu e cea mai sexy frază de pus într-un interviu, dar dacă sunt sincer, aia a fost lecția cea mai scumpă. Când am analizat cifrele împreună cu echipa, aproape jumătate din tot bugetul se ducea pe artiști. Adaugă peste asta un cap de afiș care anulează cu câteva săptămâni înainte, când toată comunicarea era deja construită în jurul lui. Un cap de afiș care anulează atunci e ca și cum ar pleca mireasa de la nuntă după ce ai plătit deja sala, tortul și formația.
Ce am schimbat după? Clauze de anulare mult mai stricte în contracte, o distribuție de artiști mai echilibrată, ca să nu atârne totul de un singur nume, și obiceiul sănătos de a mă uita la marjă, nu la aplauze. Am învățat, pe banii nostrii și ai echipei, că un festival care depinde de un singur artist nu e festival, e pariu.
C&B: Care este o decizie curajoasă (sau contra-intuitivă) care v-a influențat semnificativ traiectoria?
Alexandru: Să nu ne mutăm. Toată logica de manual spune un singur lucru, dacă vrei un festival mare, du-te unde sunt oamenii și banii. Noi am mers exact invers, am rămas în Bacău și am pariat pe un public din Moldova, tânăr, între 14 și 50 de ani. Alternativa confortabilă era să ducem totul într-un oraș mai serios și să nu mai explicăm nimănui unde e Bacăul pe hartă.
Rezultatul concret? Young Island a ajuns la a șasea ediție, cu recunoaștere europeană prin eticheta EFFE, fără să își piardă identitatea locală. Și partea cea mai faină e că oamenii care vin la noi, în Bacău, încă își păstrează vibe-ul. Nu sunt festivalieri blazați care au văzut tot și pe care nu îi mai impresionează nimic, vin cu sufletul, nu cu atitudinea de „hai să vedem ce ne oferiți”. Uneori, cel mai bun diferențiator e fix locul de care ceilalți fug.
C&B: Cum v-ați schimbat în timp ca lider / profesionist?
Alexandru: Aici am avut cea mai mare schimbare. Înainte luam decizii la sentiment și făceam totul singur, de la copy, la logistică, până la discuția cu furnizorul de schelă. Eram genul de om care, dacă ar fi putut, ar fi ținut și lumina pe scenă cu mâna, doar ca să fie sigur că e bine făcută. Acum deciziile importante le iau cu tabelul în față și, mai ales, cu echipa în jur. Mă uit la vânzările de bilete comparativ pe ediții, la prețul mediu, nu doar la volum, și abia apoi trag concluzia, de multe ori împreună cu oamenii care văd ce eu ratez.
Sub presiune am învățat să tac mai mult și să reacționez mai puțin. Când îți anulează un artist, prima oră contează, iar panica nu a rezolvat niciodată nimic. Cea mai grea lecție ca lider e că nu trebuie și nici nu pot să fac eu totul. Un festival nu îl duce un om, îl duce o echipă. Restul e doar orgoliu.
C&B: Ce credeți că spun oamenii care lucrează direct cu dvs. despre dvs., dincolo de imaginea publică?
Alexandru: Că merg repede, uneori prea repede, și că schimb direcția în secunda în care văd că ceva nu ține, ceea ce e și calitate, și coșmar, depinde de ziua în care mă prinzi. Sunt destul de convins că echipa are un grup separat de WhatsApp doar ca să comenteze de câte ori am mai schimbat planul. Și, sincer, îi înțeleg. Ce îmi recunosc oamenii din echipă ca punct forte e că pun mâna la treabă alături de ei, nu dau ordine din birou cu picioarele pe masă.
Un feedback incomod, dar real, presupun uneori că toți țin la proiect exact cât țin eu, iar asta nu e corect față de om. La partea asta încă lucrez. Nu poți cere cuiva să își dea sufletul pentru visul tău fără să îi spui măcar mulțumesc, iar echipa mea merită auzit acel mulțumesc mai des.
C&B: Ce vă diferențiază în mod real în modul în care construiți sau conduceți?
Alexandru: Faptul că deținem tot lanțul, ca echipă. Nu sunt organizatorul care angajează o agenție și așteaptă un mail, avem în casă producția, partea de media, ospitalitatea și un brand de consum, sub aceeași umbrelă. Când pornim o campanie, totul se face intern, copywriting, filmare, vocea din spot, distribuția.
Concret, asta înseamnă că putem testa o idee luni și să o avem live până miercuri, fără trei furnizori și cinci mailuri între. Noi nu facem ședințe ca să stabilim când facem următoarea ședință. Când ești o echipă mică ce trebuie să pară de trei ori mai mare, viteza asta nu e lux, e oxigen. Iar viteza vine din oameni, nu din procese.
C&B: Cum v-a schimbat contextul actual (tehnologie, AI, economie) modul de lucru?
Alexandru: Radical, dar fără dramatism inutil. Folosim inteligența artificială ca pe un coleg care nu doarme, nu se plânge și nu îmi cere liber fix în weekendul festivalului, prime ciorne de copy pentru toate brandurile, documente, analize financiare, chiar voci pentru spoturi. Ce dura o zi întreagă și trei oameni ajunge acum la o formă bună în câteva ore, iar noi, echipa, rafinăm.
Efectul concret nu e că am concediat pe cineva, e că o echipă mică livrează cât una de trei ori mai mare. Iar în economia asta, unde costurile cresc peste tot, viteza ieftină de producție nu mai e un moft. Tehnologia nu îmi ia jobul și nici pe al echipei, ne ia ciornele. E o diferență mare.
C&B: Există un obicei sau o rutină care v-a influențat semnificativ performanța?
Alexandru: Mă uit aproape zilnic la cifrele de bilete în perioada de dinaintea festivalului, nu obsesiv, ci ca la o temperatură a proiectului. Unii oameni își verifică dimineața horoscopul, eu îmi verific vânzările, cam aceeași doză de anxietate, dar cu grafic. Un vârf sau o cădere într-o zi îmi spune imediat dacă o campanie a prins sau nu, și cât timp mai avem, ca echipă, să corectăm.
Al doilea obicei e mișcarea. Sună banal pentru un interviu de business, dar în lunile dinainte de festival, capacitatea de a duce stresul e literalmente resursă. Un organizator obosit ia decizii proaste, iar deciziile proaste la festival costă mult mai mult decât o oră de sală.
C&B: Care sunt principiile după care luați deciziile importante?
Alexandru: Trei principii simple. Unu, dacă o idee nu supraviețuiește într-un tabel, nu supraviețuiește nici în realitate. Excelul e cel mai sincer prieten pe care îl ai, nu te flatează niciodată. Doi, brandul pe termen lung bate banii de moment. Trei, deciziile mari nu le iau singur, le testez cu date reale și cu oamenii din jur, nu cu păreri, nici măcar cu ale mele.
Ultimul principiu a fost testat serios când a trebuit să decidem dacă mai anunțăm un nume mare după o anulare. Răspunsul a venit din vânzări, nu din orgoliu. Și, sincer, orgoliul ar fi dat un răspuns mult mai scump.
C&B: Cum vedeți evoluția domeniului dvs. în următorii 3 până la 5 ani?
Alexandru: Onorariile artiștilor o să crească în continuare, e o cursă a înarmării care nu se oprește curând. În ritmul ăsta, peste câțiva ani o să dăm mai mult pe un singur artist decât pe tot restul festivalului la un loc, oameni și curent incluse. Cred că vom vedea o consolidare serioasă, festivalurile slabe dispar, iar cele care rămân vor concura pe experiență, nu doar pe cine e cap de afiș. Oportunitatea reală e în festivalurile regionale, cu identitate puternică, care nu încearcă să fie o copie mai mică a celor din capitală.
Iar inteligența artificială devine standard în producție și marketing. Cine nu o folosește va plăti mai mult ca să livreze mai puțin. Publicul nu o să știe de ce, dar o să simtă diferența.
C&B: Ce rol vă propuneți să aveți în această evoluție?
Alexandru: Vreau ca Young Island să fie dovada vie că se poate construi cultură relevantă dintr-un oraș secundar, și că se construiește cu o echipă locală, nu cu vedete aduse din altă parte. Visul meu e ca peste zece ani, când cineva spune „mă duc la Bacău”, prima reacție să nu mai fie „săracul de tine”, ci „ce noroc pe tine”. Obiectivul concret e să transformăm festivalul într-o referință națională pornind din Bacău, nu în ciuda faptului că e acolo, ci fix pentru că e acolo.
Dacă reușim asta, deschidem ușa și pentru alți oameni din orașe mici care cred că trebuie neapărat să plece ca să conteze. Cel mai bun impact pe care îl putem avea e să facem din exemplul nostru un argument.
C&B: Ce sfat real ați da cuiva care vrea să construiască ceva relevant astăzi?
Alexandru: Trei lucruri, toate învățate pe pielea mea. Unu, nu îți construi tot proiectul în jurul unui singur nume, dacă acel nume cade, cazi cu el. Doi, privește fluxul de bani, nu metricile de vanitate, aprecierile nu plătesc furnizorii. Trei, și cel mai important, construiește o echipă înainte să construiești un produs, pentru că oamenii buni fac diferența dintre un eveniment de o zi și un brand care rezistă un an.
Și un bonus pe care aș fi vrut să îmi spună cineva mai devreme, începe prost, dar începe. Prima noastră ediție, dacă o vede cineva acum, râde, inclusiv eu. Dar fără ediția aia stângace, nu exista a șasea. Prima ediție nu o să fie niciodată Tomorrowland, iar asta e perfect în regulă.
C&B: Care este un adevăr incomod despre domeniul dvs., pe care puțini îl spun?
Alexandru: Că cele mai multe festivaluri din România nu fac bani, sau fac atât de puțini încât nu justifică nopțile pierdute. Festivalul care pare pe Instagram că înoată în bani, în realitate înoată în facturi. Din interior, de multe ori te rogi de furnizori și jonglezi cu termene de plată ca la circ. Cursa onorariilor a ajuns într-un punct în care publicul cere nume tot mai mari, dar nu vede că economia din spate abia stă în picioare.
Cine intră în asta crezând că e o mașină de făcut bani iese repede și cu lecții scumpe. Se face din pasiune, dar cu cap de contabil și cu o echipă care crede la fel de mult ca tine. Singur și doar cu pasiune, dai faliment frumos.
Interviul cu Alexandru Olteanu oferă o perspectivă autentică asupra antreprenoriatului, leadershipului și organizării de evenimente la scară mare. De la construirea brandului Young Island și dezvoltarea unei echipe performante până la utilizarea inteligenței artificiale, luarea deciziilor bazate pe date și provocările industriei festivalurilor, experiența sa demonstrează că perseverența, strategia și identitatea locală pot transforma un proiect regional într-un reper național.
