sâmbătă, ianuarie 24, 2026
More
    AcasăBusinessMathieu Bauduin: „Ne dorim să fim mai aproape de clienții din capitală”...

    Mathieu Bauduin: „Ne dorim să fim mai aproape de clienții din capitală” – Leroy Merlin deschide un nou magazin în Pantelimon

    Leroy Merlin a inaugurat un nou magazin în Pantelimon, București, în urma unei investiții de 5 milioane euro. CEO-ul Mathieu Bauduin declară că extinderea face parte din strategia de apropiere față de clienți.

    Leroy Merlin, lider european în bricolaj, și-a extins rețeaua din România prin inaugurarea celui de-al 24-lea magazin, situat în zona Pantelimon din București. Investiția de aproximativ 5 milioane de euro marchează o etapă importantă în strategia companiei de apropiere față de clienții săi, potrivit declarațiilor CEO-ului Leroy Merlin România, Mathieu Bauduin.

    „Deschiderea magazinului Leroy Merlin Pantelimon este parte a strategiei noastre de a fi și mai aproape de clienții din capitală, într-o zonă unde interesul pentru produsele noastre este tot mai mare”, a declarat Mathieu Bauduin.

    Situat pe Șoseaua Vergului nr. 20, noul spațiu comercial se întinde pe 20.000 mp și dispune de peste 130 de angajați, fiind dotat cu showroom-uri generoase dedicate celor mai cerute categorii de produse: baie (200 mp), bucătărie (123 mp) și gresie & faianță (472 mp).

    De asemenea, clienții beneficiază de o gamă variată de produse pentru grădină, unelte, vopsele, mobilier și articole sanitare, toate adaptate cererii locale.

    Magazinul oferă acces la toate serviciile Leroy Merlin: comandă telefonică, livrare la domiciliu, serviciul „Rezervă și Ridică” în 2 ore, precum și aplicația mobilă care integrează inspirație, tutoriale și acces rapid la produsele disponibile în rețea.

    „Ne-am dorit să oferim o unitate modernă, eficientă și bine conectată la nevoile reale ale consumatorilor – de la materiale de construcții la decorațiuni și soluții pentru grădină sau baie”, a mai precizat Mathieu Bauduin.

    Magazinul este deschis publicului de luni până sâmbătă, între 07:00 și 22:00 (iarna de la 08:00), iar duminica între 08:00 și 22:00. Printre facilitățile notabile se numără un drive-in acoperit de 3.500 mp pentru achiziții rapide și 10 case de marcat pentru o experiență fluidă la plată.

    ARTICOLE ASEMANATOARE

    ADAUGATE RECENT