David Sandu este administrator și oenolog al Crama de Piatră SRL și al FOOD & WINE SRL, care își desfășoară activitatea în comuna Vadu Săpat, județul Prahova. Crama de Piatră are ca obiect de activitate producerea și vânzarea vinurilor din struguri, în timp ce FOOD & WINE oferă servicii de cazare în regim hotelier și alimentație publică. Ambele firme activează în locația Crama de Piatră din zona viticolă Dealu Mare, una dintre cele mai importante regiuni viticole din sud-estul Europei. Fondate în 2020, cele două companii au ajuns la un total de 25 de angajați și au creat constant noi locuri de muncă.
C&B: Cum vă descrieți într-o singură frază celor care nu vă cunosc încă?
David Sandu: Cred despre mine că sunt un om cu care poți face foarte multe lucruri. Sunt multitasking de cele mai multe ori și nu mă dau în lături de la nimic. Îmi plac provocările și situațiile dificile pentru că învăț constant din ele. Mă preocupă permanent dezvoltarea mea personală, dar și a businessurilor mele, întrucât orice fac pentru mine are un impact major și asupra lor.
C&B: Care au fost momentele cheie care v-au definit în carieră?
David Sandu: Momentul cel mai important a fost în 2019, când am plecat din București și m-am mutat la Vadu Săpat, inițial la bunici, apoi direct la cramă. A fost perioada în care am început să mă conectez mai mult cu natura, aspect esențial în viticultură și vinificație. În 2020 am fondat Crama de Piatră, iar în 2021 am deschis oficial locația cu restaurant și cazare. A fost o tranziție majoră, de la a coordona 2 persoane la a gestiona o întreagă locație cu structură complexă. Astăzi avem 17 camere, un restaurant à la carte, salon de evenimente și crama din 1912 unde producem vinuri.
C&B: Care a fost cel mai dificil moment și cum l-ați depășit?
David Sandu: Contrar așteptărilor, pandemia a fost pentru mine o perioadă de creștere. Ce a fost mai greu a urmat după: adaptarea post-pandemie. A fost o perioadă care m-a pus la încercare managerial și financiar. Aproape de faliment, am învățat să gestionez mai bine oamenii, fondurile și investițiile. A fost un preț mare, dar am cumpărat experiență.
C&B: Ce v-a motivat în toți acești ani?
David Sandu: Ambiția și visul din copilărie că pot contribui cu ceva semnificativ la turismul românesc. Inițial, visam să devin milionar – o dorință adolescentină –, dar acum cred că adevăratul scop e să dezvolt personal, profesional și regional. Vinificația, HoReCa și turismul sunt domeniile prin care vreau să aduc inovație. Banii sunt un mijloc, nu un scop.
C&B: Cum simțiți că v-ați transformat de la începutul drumului?
David Sandu: La 19 ani eram la început, în formare, fără să știu exact ce presupune un business de asemenea amploare. Acum, la 25 de ani, sunt mult mai matur. Am crescut în reziliență, presiune și am învățat că dacă nu pui singur presiune pe tine, nu evoluezi. Businessul meu a crescut în același ritm cu mine.
C&B: Cum v-ar descrie echipa și colaboratorii?
David Sandu: Probabil că majoritatea mă văd ca pe un lider, nu ca pe un șef. Asta mi-am dorit de la început. Am promovat un management de tip leadership, cu ședințe frecvente în care fiecare își spune opinia. Colaboratorii mă știu ca fiind deschis și orientat către proiecte comune, nu competiție. Cred în sinergie, nu în individualism.
C&B: Ce decizie v-a schimbat radical traiectoria?
David Sandu: Cea mai importantă decizie a fost să încep să deleg și să construiesc o cultură organizațională solidă. În primii ani, am făcut de toate – manager, ospătar, barman – și nu mai aveam timp pentru dezvoltare. Numirea unui manager de locație și organizarea unei organigrame clare au schimbat radical lucrurile.
C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership?
David Sandu: În mod natural, dar și învățând constant. Am avut o înclinație spre organizare, dar munca și educația au contat enorm. Leadershipul meu e bazat pe soluții și colaborare. Încurajez creșterea echipei, susțin oamenii să evolueze și să urce în ierarhie. Relația mea cu ei este una de parteneriat. Particip constant la cursuri de leadership și dezvoltare personală.
C&B: Ce diferențiază afacerea dvs. de restul industriei?
David Sandu: Am venit cu un concept fresh, adaptat vremurilor. Fiind din generația 2000, am o viziune diferită, modernă. Am o echipă tânără și ne reinventăm mereu. Deși ne adresăm în prezent unui public mai matur, pregătim terenul pentru generația viitoare de clienți. Calitatea produselor și serviciilor este prioritară.
C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs.?
David Sandu: Zilele mele diferă în funcție de sezon. În general, 70% din zi e dedicată businessului, iar în campania viticolă procentul crește la 90%. Restul timpului îl împart între sport, familie și dezvoltare personală. Cea mai mare satisfacție o am din vinificație și din feedbackul clienților. Iubesc ceea ce fac și asta se vede.
C&B: Ce valori vă ghidează în activitatea zilnică?
David Sandu: Pasiunea, familia și integritatea. Totul a fost construit cu sinceritate și corectitudine. Nu cred în oamenii care calcă pe cadavre. Mi-am păstrat valorile indiferent de greutăți. Am fost și voi fi mereu drept și onest, chiar dacă asta a însemnat uneori pierderi.
C&B: Ce mesaj le transmiteți celor care vor să urmeze un drum similar?
David Sandu: Să nu renunțe, chiar dacă rezultatele nu apar imediat. Eu cred că nici acum nu mi-am atins potențialul. Viața e un joc pe termen lung. Trebuie să începi și să înveți din mers. Practica bate teoria. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine este să investești în abilități și în dezvoltarea personală. Niciodată nu pierzi când investești în tine.

