România, hub regional pentru expansiunea cross-border
Trendyol accelerează extinderea regională și facilitează accesul comercianților români la piețele externe. Aproximativ 1.500 de selleri români vând deja în Grecia, unde tranzacțiile generează în medie un plus de 30% la business. În Bulgaria, peste 1.300 de comercianți români s-au alăturat platformei la doar două săptămâni de la lansare.
Inițiativa a început în noiembrie 2025, când piața din Grecia a fost deschisă tuturor partenerilor români. La finalul lunii ianuarie 2026, modelul a fost extins și în Bulgaria, consolidând România ca hub regional de e-commerce.
Citește și: iSTYLE devine partener oficial Trendyol în România
Pe cele două piețe, oferta românilor depășește 2,2 milioane de produse în Grecia și 2 milioane în Bulgaria, acoperind categorii precum fashion, home, beauty și lifestyle.
„Consolidarea României ca piață internă robustă și dezvoltarea sa ca hub strategic pentru expansiunea internațională a afacerilor locale reprezintă priorități strategice cheie pentru noi. Investițiile continue în logistică, sisteme de plată, conformitate și capabilități cross-border susțin această direcție, permițându-le comercianților români să își dezvolte cu ușurință afacerile, atât la nivel local, cât și internațional.”, a declarat Irem Yılandil, Head of International Expansion, Trendyol.
Platforma oferă comercianților o experiență end-to-end, similară vânzărilor locale, printr-o rețea logistică transfrontalieră integrată. Funcționalitățile din Seller Center permit gestionarea individuală a fiecărei piețe, iar instrumentele automate de migrare a discounturilor și cupoanelor din România în Grecia și Bulgaria facilitează implementarea rapidă a strategiilor comerciale.
În prezent, peste 8.000 de comercianți români, majoritatea IMM-uri, sunt activi pe Trendyol și generează aproximativ 50% din volumul local al platformei. Compania estimează o accelerare a creșterii ecosistemului românesc, susținută de extinderea internațională.
Sursa foto: The Romania Journal

