Adrian Munteanu este founder, trainer și mindhacker la Mindgrasp. Licențiat în Filologie Clasică la Dartmouth College, în Hanover, New Hampshire, a fost mereu pasionat de puterea cuvintelor – atât în scris, cât și rostite – să modeleze gândirea, simțirea și, odată cu acestea, comportamentele și rezultatele deosebite. A folosit-o pe deplin atât pe parcursul său academic, în experiența de formator în corporații, cât și acum, la Mindgrasp, ca trainer în Programare Neuro-Lingvistică & Hipnoză și Mindhacker pentru oameni de afaceri. Din 2014 până acum, Adrian a acumulat peste 6000 de ore de lucru unu-la-unu și în grup cu lideri din diferite domenii profesionale, echipele unor mici companii și ale unor firme multinaționale deopotrivă – în România, SUA, UK și Suedia – pe care i-a susținut să-și valorifice resursele minții și să-și transpună obiectivele în realitate.
C&B: Faceți o descriere sau definiți activitatea dumneavoastră!
Adrian Munteanu: Toate afacerile se bazează pe oameni care vin în întâmpinarea nevoilor altora. Chiar și în prezent, oricât și oricum ar interveni la mijloc tehnologia în tot ceea ce lucrăm, inclusiv algoritmii sunt proiectați tot de către oameni în folosul altor oameni. Așadar, diferența care face toată diferența pentru rezultate profesionale deosebite nu stă decât în performanța umană.
De aceea, îmi place să mă descriu ca “mindhacker.” Lucrez cu cei din domeniul datelor și al informației să scape de virușii mentali și emoționali prin care-și sabotează activitatea și să instaleze în locul lor a(p)titudinile, convingerile, strategiile, comportamentele și valorile aliniate care le permit să exceleze profesional și pe toate planurile.
Mulți se gândesc că nu-i ușor să schimbi cum te porți la lucru (și, ca atare, ce-ți iese) și e de înțeles – dacă abordezi asta doar cu atenția conștientă. E ca și cum ai căuta să modifici codul-sursă al unui program… țipând la ecran. Mă-ndoiesc că miști măcar un caracter-două pe veac. Tot așa, e ca și cum ai căuta să muți cursul unui râu găleată cu găleată de apă – ar dura pe puțin o veșnicie. În schimb, când sapi direct o nouă albie, nu contează dacă va curge pe acolo apă, lavă, sau ciocolată – va ajunge țintit la noua destinație.
Adevărul e că singurul scop util al minții conștiente este să ne aleagă țelurile – ce anume vrem să realizăm. E asemeni căpitanului de vas, care alege destinația. Și, desigur, avem treabă din plin și la acest nivel. Prin întrebări amănunțite, le facilitez celor cu care lucrez să-și detalieze cât mai precis țelurile, ceea ce le sporește exponențial șansa să și le și îndeplinească.
Mintea subconștientă, în schimb, funcționează precum echipajul. Dacă e bine plătit, hrănit, odihnit, se prezintă la ordin și găsește calea de minimă rezistență prin care te duce exact la destinație. Destui nu țin cont de mintea subconștientă tocmai pentru că e în afara atenției noastre treze, dar subconștientul e responsabil de comportamentele noastre, cu atât mai mult cu cât le facem “pe pilot automat.”
Acum, indiferent dacă activez unu-la-unu sau cu grupuri, ce fac e să aduc la numitor comun “căpitanul” și “echipajul,” încât cei cu care lucrez să “navigheze” cât mai rapid și mai lin către destinația țintită.
C&B: Cum sună povestea evoluției dumneavoastră?
Adrian Munteanu: Mult timp mi-am dorit să devin profesor de filologie clasică (da, știu, domeniu de mare viitor!). Mă vedeam petrecându-mi toată viața “îngropat” în bibliotecă, printre cărți și manuscrise. Dar, după facultate, nu am reușit să obțin o bursă pentru a-mi continua și aprofunda studiile, așa că mi-am reconfigurat traseul și am dat pauză aspirațiilor mele intelectuale.
Am avut și (ne)șansa (depinde cum o privești) să termin facultatea în 2010, la apogeul ultimei crize economice mondiale, așa că am revenit în România și m-am angajat pe un post de sprijin tehnic. Nu mă pricepeam grozav la asta, dar mi s-a spus din start că procedurile pot să le-nvăț cu timpul, mai importante fiind cunoștințele mele de limbi străine.
Și tot pe linia comunicării am continuat și m-am dezvoltat la lucru, ajungând trainer într-o companie care oferea servicii de resurse umane externalizate. Îmi plăcea să vorbesc în fața publicului – dacă pentru majoritatea oamenilor, ar putea să pară cea mai mare teamă, pentru mine a fost un deliciu încă de la 4 ani, când declamam cu aplomb “La Cireșe” de Creangă pe scena Casei de Cultură din Roman, unde am copilărit la bunici.
Dar am realizat că, oricât de dezinvolt mă desfășuram în predare, nu făceam click până la capăt cu studenții mei de la lucru. Cunoștințele de tehnici și proceduri nu se lipeau de ei așa cum îmi doream și nu le aplicau practic. Cam pe vremea aceea, o bună prietenă mi-a povestit despre formarea pe care o făcuse în Programare Neuro-Lingvistică (NLP) și despre tehnica raportului. “Practic, poți să te conectezi oricând, cu oricine, chiar și stând în cap,” mi-a spus.
Am fost fascinat pe loc. “Numai asta dacă reușesc să-nvăț,” mi-am zis, “și l-am prins pe Dumnezeu de-un picior!” Așa că m-am dat peste cap să urmez aceeași formare la nivel de Practician – cu Crafting Minds. Am învățat să fac rapport destul de repede, dar mai mult de-atât… cred că eram în a treia zi din săptămâna de curs când mi-a picat marea fisă…
Mi-am dat seama că ceea ce făcea trainer-ul nostru, Camelia Păduraru, și ceea ce începusem să învăț și eu acum, era practic ceea ce-mi dorisem din rărunchi și mă pregătisem pe nebănuite să fac toată viața, fără să știu că exista ca atare. Am trecut prin nenumărate schimbări cruciale la acel curs – pot spune că am avut o viață înainte și am căpătat o viață proaspătă după.
Cel mai important a fost că am scăpat de frica paralizantă în care mă scăldam pe de-a-ntregul cu gândul (și trupul) fără să-mi dau seama – ca peștele-n apă. Și când am simțit că s-a dus din corp, au început să-mi pocnească-n minte – ca dopuri de șampanie, sau ca artificii – toate ideile lucrurilor pe care mi le doream cu adevărat, iar înainte nici nu-mi dădusem voie să le contemplez.
Și toate astea mi-au dat imboldul să continui cu formarea în NLP – câteva săptămâni mai târziu am urmat cursul de Master Practician, apoi anul următor, în 2015, de Trainer NLP și Hipnoză – și, cel mai important, să încep să practic, ca să-mpărtășesc și cu alții experiența care mă transformase din străfunduri.
Am deschis rapid un PFA și mi-am găsit primii clienți, iar în 2016 am fondat Mindgrasp și am ținut-o tot așa. Procesul sună simplu și chiar a fost, din punctul de vedere al etapelor propriu-zise. Dar n-a fost deloc ușor. La fiecare pas m-am împiedicat de o sumedenie de “neștiute neștiute,” genul de provocări pe care nu le poți anticipa până ce nu-ți explodează-n față – de la gestiunea contabilă până la gestiunea clienților și cum să-ți structurezi programul cu responsabilitate când devii propriul șef.
Însă, cum îmi place să le zic și azi celor cu care lucrez – nu mă prezint în fața voastră pentru c-aș fi cine știe ce “guru străluminat,” ci doar pentru că m-am împiedicat și am dat cu capul de mai multe praguri decât măcar au îndrăznit să abordeze majoritatea. Dar am învățat de fiecare dată și le-am depășit, iar acum mă bucur să dau mai departe, pentru ca voi să ajungeți mai lin, mai repede și mai departe decât eu, unul, măcar mi-aș închipui vreodată.
C&B: Care erau viziunile dumneavoastră în copilărie/adolescență și care sunt acum?
Adrian Munteanu: De mic m-a influențat foarte mult bunicul matern, al cărui model l-am preluat fără să-mi dau seama în multe aspecte ale vieții. Iar una din ideile sale care m-au marcat cel mai adânc a fost că “adevărata bogăție e ceea ce ai în cap, pentru că nu poate să ți-o ia nimeni.”
E ceea ce mi-a aprins și mi-a purtat dragostea de lectură și cunoaștere de-a lungul copilăriei, dar mai ales în adolescență. Voiam să citesc toate cărțile din lume și să cunosc totul (un gând care acum mă amuză retrospectiv, dar la vremea aceea era o preocupare cât se poate de serioasă).
De aceea, a fost deopotrivă un șoc și o dezamăgire foarte mare când nu am reușit să-mi definitivez cariera academică dorită. Pentru mine, atunci, însemna că nu aveam să citesc nici măcar “cărțile care contează” (orice-o fi însemnat asta) și că nu aveam să capăt cunoașterea care să mă-mbogățească pe dinăuntru.
Formarea în NLP, însă, mi-a deschis perspectiva a cum poți citi într-un om o mie de cărți deodată, iar prin poveștile istoriei sale e ca și cum îți extinzi viața, îți îmbogățești experiența și trăiești înmiit.
O idee mai puțin fericită pe care am preluat-o de mic din mediu (și cred că majoritatea covârșitoare din România ne-am întâlnit cu ea) este că “bani-s ochiul dracului,” sau că “banii nu cumpără fericirea.” Ei bine, cum ar spune un amic din UK, dacă banii nu cumpără fericirea, cu sărăcia clar nu cumperi nicio ceapă degerată.
Și da, poate că unii folosesc banii în dauna altora, dar la fel poate fi folosit orice lucru. La urma urmei, banii reprezintă ideea de valoare și energie concentrată, iar dacă le arăți altora cum ceea ce oferi le sporește concret, palpabil bunăstarea, în mod firesc vor vrea să investească în asta și ambele părți ies în avantaj.
Presupusa “murdărie” a banilor vine din vremurile când lumea era în competiție pentru resurse foarte limitate și dispusă să calce peste alții pentru a le obține. Lumea s-a schimbat împrejurul nostru și acum cel mai mult avem de câștigat când îi susținem și pe alții să câștige, doar că nu ne-am adus la zi neapărat și convingerile.
Pentru mine a fost un pas hotărâtor în evoluția profesională cu Mindgrasp să-mi conștientizez și apoi să-mi înlocuiesc perspectiva asupra banilor. Iar asta s-a răsfrânt, apoi, la toate nivelurile vieții, pentru că am ajuns să mă întreb automat cum pot pune problema astfel încât să ajungem la un rezultat benefic reciproc.
C&B: Cum a influențat Criza Pandemică activitatea dumneavoastră și ce concluzii au rezultat?
Adrian Munteanu: În mod (poate) paradoxal (?), 2020 a fost cel mai bun an din afacerea mea de până acum. Am crescut cu 400% și asta nu *în ciuda* pandemiei, ci poate chiar datorită ei. Nu putem să poruncim vântului, dar putem să ne ajustăm pânzele și fix asta am făcut încă de la începutul crizei.
Da, a fost nevoie să-mi anulez imediat toate evenimentele față-în-față pe care le plănuisem, dar imediat m-am repliat online, unde m-am adresat din start unui public mult mai vast. Însuși efortul de a “traduce” în format digital o serie de activități pe care înainte le făcusem doar pe viu mi-a exersat creativitatea și m-a făcut să-mi extind oferta, serviciile, canalele de comunicare.
Am preluat de la mentorul meu din UK, David Shephard, o convingere foarte utilă și care m-a susținut mai ales pe parcursul ultimului an – “nimic din ceea ce câștigi legitim nu poate să-ți fie reținut” (un fel de “ce-i al tău, e pus deoparte”). Așadar, dacă acționezi constant, impactul muncii tale se adună și se multiplică exponențial, în cascadă, ca dobânda cumulată, iar rezultatele vor veni într-o formă sau alta, chiar dacă dintr-o direcție la care nu te așteptai.
C&B: Ce sfaturi aveți pentru cei aflați la început sau indeciși?
Adrian Munteanu: Treceți la treabă și acționați cât mai repede! Nimeni nu este vreodată “suficient de pregătit.” Nu poți să descoperi cu adevărat ceea ce nu știi că nu știi până când nu te-mpiedici concret de provocări și realizezi, astfel, ce ai de învățat ca să avansezi.
Acționați și poate că n-o să vă iasă din prima. Luați-vă feedback, aplicați-l și mergeți mai departe. Pot spune cu mâna pe inimă că abia după ce ai dat-o-n bară până la capăt, abia după ce ai avut experiența deplină a ceea ce NU vrei, vei conștientiza CE VREI cu adevărat să obții și-ți vei formula obiectivele cele mai realizabile. Pentru că abia atunci ajungi să rezonezi profund cu ele la nivel emoțional, iar astfel găsești și tragerea de inimă care te va purta până la capăt să le împlinești.
C&B: Vă rugăm să oferiți o definiție proprie pentru societatea, afacerile și carierele din România!
Adrian Munteanu: Cred că avem foarte mult potențial ca societate, doar că încă nu am învățat cum să-l folosim constructiv în mod sistematic. Din cauza condițiilor istorice, am fost siliți să-nvățăm cum să ne descurcăm mai mereu cu resurse limitate, iar asta poate să ne ajute grozav la urmărirea și îndeplinirea flexibilă a țelurilor (la lucru și în orice arie a vieții) – ține-te de CE vrei să obții și schimbă CUM acționezi în funcție de circumstanțele fluide.
Din păcate, majoritatea încă folosesc “descurcăreala” doar ca să șunteze regulile, numai că astfel sfârșesc prin a-și fura singuri căciula pe termen lung. La fel, am putea folosi hazul de necaz la care suntem meșteri pentru a ne remonta – pe noi înșine și unii pe alții – în fața provocărilor, dar majoritatea îl transformă în bășcălia care aruncă orice demers în derizoriu și atacă “capra vecinului” care pare s-o ducă mai bine.
Cea mai importantă lecție pe care aș zice că o avem de învățat la nivel colectiv este că reușita de durată vine abia când căutăm să ne susținem reciproc și că laolaltă vom câștiga mult mai mult decât am putea spera individual.
