Europa își consolidează infrastructura pentru suveranitate tehnologică
Mistral AI a anunțat o investiție de 1,2 miliarde de euro în infrastructura digitală din Suedia, potrivit CNBC, citat de Mediafax. Decizia vine într-un moment în care Europa încearcă să accelereze dezvoltarea infrastructurii necesare pentru susținerea instrumentelor de inteligență artificială aflate în expansiune rapidă.
Investiția vizează dezvoltarea de centre de date dedicate AI, creșterea capacității de calcul avansate și extinderea capabilităților tehnologice. Anunțul face parte dintr-un efort mai amplu al Europei de a-și consolida autonomia strategică în contextul tensiunilor geopolitice și al competiției globale din domeniul tehnologic.
Citește și: IKEA lansează un program pilot de reciclare a mobilierului vechi în București
„Această investiție este un pas concret către construirea de capabilități independente în Europa, dedicate inteligenței artificiale. Prin furnizarea unei oferte complet verticale, cu date procesate și stocate local, consolidăm autonomia strategică și competitivitatea Europei. Acest lucru pune bazele unui cloud european de inteligență artificială care poate deservi industriile, instituțiile publice și cercetătorii la scară largă”, a declarat Arthur Mensch, CEO-ul Mistral.
Fondată în 2023, compania a devenit rapid unul dintre principalii jucători europeni în AI. În septembrie, Mistral a atras o rundă de finanțare de 1,7 miliarde de euro, ajungând la o evaluare de 11,7 miliarde de euro.
Printre investitori se numără ASML, Nvidia, Microsoft, precum și fonduri de investiții precum DST Global, Andreessen Horowitz, Bpifrance, General Catalyst și Index Ventures.
Țările nordice sunt considerate locații favorabile pentru centrele de date AI, datorită temperaturilor mai scăzute și costurilor energetice competitive, factori esențiali pentru operarea infrastructurii de mare capacitate.
Sursa foto: freepik.com

