vineri, decembrie 6, 2024
AcasăStiriProbleme cu schimbarea lirei sterline în lei. Lira a ajuns la valoarea...

Probleme cu schimbarea lirei sterline în lei. Lira a ajuns la valoarea din 1985 după Brexit, mai multe case de schimb refuză tranzacţiile cu lire: „E un dezastru ce s-a întâmplat”

Mai multe persoane au reclamat în spaţiul public că au probleme cu schimbarea lirei sterline în lei şi invers, din cauza fluctuaţiilor aproape fără precedent ale valorii lirei britanice.

În urma Brexitului, lira britanică a scăzut, ajungând la valoarea pe care o avea înainte de 1985, iar problemele nu au întârziat să apară. Mai mulţi britanici au atras atenţia în spaţiul public, pe site-urile de socializare, că au avut probleme cu schimbarea de lire sterline în lei.

„Am văzut mai mulţi prieteni că se plâng pe Facebook de faptul că nu mai pot schimba lire sterline la exchange. Din fericire, eu nu cred că am mai mult de 100 de lire de schimbat, deci nu mă afectează prea mult, dar e un dezastru ce s-a întâmplat cu Brexit-ul, vor fi nenumărate consecinţe”, a spus un profesor britanic stabilit în România, Simon.

De asemenea, un alt cetăţean britanic, aflat în România, a atras atenţia pe Facebook că a avut probleme cu schimbarea valutei din lire în lei în Braşov. „Exchange-urile din Braşov refuză să schimbe lire sterline azi”, a postat Janet pe Facebook.

Însă, probleme cu schimbarea lirei sterline nu sunt momentan la bănci. „Nu sunt probleme, schimbăm lire, dar de dimineaţă şi până acum, lira britanică s-a devalorizat de şase ori, nu am mai văzut aşa ceva. Şi leul scade, numai dolarul creşte”, au declarat angajaţii unei bănci.

Sursa: Mediafax

Sursa foto: Pixabay

 

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT