Politehnica București a lansat proiectul „Cămin Studențesc Campus Regie”, care prevede construirea unei noi unități de cazare în complexul Regie, cu o capacitate de 170 de locuri. Valoarea totală a investiției depășește 38 de milioane de lei, potrivit informațiilor publicate de Wall-Street.
Noul cămin va fi destinat în special studenților proveniți din categorii dezavantajate și va avea o suprafață construită desfășurată de 5.901 mp. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este 31 august 2026.
Citește și: Kaufland devine partener principal al Transylvania Open și lansează o inițiativă dedicată incluziunii
Investiții pentru eficiență energetică și incluziune
Potrivit comunicatului instituției, proiectul se aliniază priorităților europene privind tranziția verde prin educație și formare, într-un context marcat de finanțare limitată și provocări socio-economice pentru tineri.
„Proiectul răspunde priorităţii europene strategice de susţinere a tranziţiei verzi prin educaţie şi formare, precum şi unor provocări esenţiale pentru dezvoltarea sustenabilă cu care se confruntă învăţământul universitar din România, mai ales în contextul finanţării reduse din ultimii ani, a situaţiei socio-economice a tinerilor şi libertăţii de mobilitate a acestora”, se arată în comunicat.
În paralel, universitatea a demarat proiectul „Reabilitarea termică a căminelor P1-P6 din complexul studenţesc Regie”. Cele șase cămine vizate au o capacitate totală de 1.682 de locuri, iar finalizarea lucrărilor este programată tot pentru 31 august 2026.
Reprezentanții instituției au precizat: „Obiectivul general al proiectului reprezintă dezvoltarea rezilienţei şi modernizarea infrastructurii universităţii Politehnica Bucureşti prin creşterea performanţei energetice, cu cel puţin 50%, a 6 cămine studenţeşti din Campusul studenţesc Regie, cu o capacitate de 1.682 de locuri de cazare destinate studenţilor, cu precădere celor proveniţi din categorii dezavantajate, contribuind la asigurarea dimensiunii sociale/incluzive a învăţământului superior în regiunea Bucureşti-Ilfov”.
Sursa foto: Construct Intelligence

