Avem de-a face cu o anomalie. Angajatorii se plâng că nu reușesc să găsească oameni pentru posturile scoase la concurs, iar candidații reclamă faptul că nu reușesc nici măcar să ajungă la un interviu cu un recrutor și asta deși și-au depus zeci de CV-uri. Dacă ne uităm pe site-urile de recrutare o să observăm că sunt sute de persoane care aplică la un singur job, așa că tindem să le dăm dreptate celor care doresc cu ardoare să se angajeze atunci când spun că au șanse slabe să pună mâna pe un loc de muncă.
Dacă ne uităm că un post rămâne vacant și două luni, e de la sine de înțeles că și problema angajatorilor este reală. Nici ei nu găsesc oameni pentru posturile disponibile.
Cum s-a ajuns la această anomalie?
Pe de o parte, angajatorii își doresc să găsească oameni buni la toate, care să știe să facă cât mai multe lucruri. Iar ca asta să se poată întâmpla, trec în prezentarea ofertei de muncă, la responsabilități, cât mai multe chestii, din cât mai multe arii. Asta înseamnă, cel puțin în teorie, că dacă ar reuși să găsească un astfel de om, și costurile ar fi mult mai mici, decât dacă ar angaja oameni pentru fiecare departament.
Asta face ca foarte mulți să-și depună CV-urile deși nu au expertiza necesară. Ca să dăm și un exemplu concret, deși au absolvit marketingul, depun și la joburi de social media, și la posturi de experți SEO, dar și pentru joburile de agenți de vânzări, pentru că regăsesc într-una dintre cerințe și ceea ce știu ei să facă, sau la care cred că se pricep. Și asta este doar un exemplu.
Recrutorii nu au timpul necesar să verifice sutele de cv-uri pe care le primesc și atunci cheamă la interviu primii cinci-zece oameni care li se par că ar fi cât de cât potriviți.
Așa nu ajungem nicăieri. Nu înseamnă că eu cred că experiența este singura de care trebuie un angajator să țină cont. Însă, dacă vorbim de un post de midle sau top management e clar că indiferent de personalitatea pe care o are un om, acesta nu poate performa dacă nu are experiență pe acele posturi.
Pe de altă parte, am întâlnit și angajatori care mi-au povestit că au întâmpinat situații în care candidații i-au mințit în CV-uri cu rezultate pe care nu le-au obținut niciodată și cu joburi anterioare fictive. Buni comunicatori, acești candidați au reușit să pună mâna pe posturi bănoase, dar pe care le-au pierdut destul de rapid. Asta pentru că angajatorii și-au dat seama, la scurt timp după ce i-au angajat, că aceștia nu aveau expertiza necesară și, din această cauză, au trebuit să renunțe ei. Apoi, au început, iarăși, căutarea candidatului potrivit în cele câteva sute, chiar și o mie, de CV-uri care mai de care mai atractive.
În plus, angajatorii au explicat că pentru posturile de experți e și mai grea recrutarea pentru că cei care ar fi potriviți pentru aceste joburi au plecat peste hotare, alegând țări mai bine dezvoltate decât România, dar și salarii mult mai mari decât ar putea să primească în România.
Până când aceste probleme nu se vor regla, e clar că vom avea parte de o piață a muncii “defectă”.
Pornind de la aceste câteva situații descrise deja în acest text, aștept să îmi povestiți și voi, (candidații), printr-un comentariu, cu ce probleme v-ați întâlnit atunci când ați dorit să obțineți un job, ce considerați că nu a funcționat și asta v-a împiedicat să ajungeți la un interviu cu potențialul angajator sau de ce credeți că nu ați pus mâna pe jobul mult visat deși aveți toate competențele necesare.
Ar fi bine ca și cei care sunt de cealaltă baricadă (angajatorii, recrutorii) să ne explice ce-i împiedică să găsească cei mai buni oameni pentru posturile pe care le-au pus la bătaie. De ce se lovesc atunci când încearcă să recruteze un specialist.
Eu mai identific o cauza posibil determinanta a anomaliei. In Romania ofertele educationale nu se mai coreleaza cu cererea pietei muncii. De aceea multi absolventi nu lucreaza in domeniul in care si-au urmat studiile. Avem zeci de mii de studenti/absolventi intr-un domeniu (sa zicem, de exemplu, economic), insa acel domeniu este deja saturat pe piata muncii. Iar pe domenii mai specifice exista „penurie” de oameni si aici angajatorii au dificultati. Aici oamenii buni sunt deja luati.
Si da, inca o problema este faptul ca deponentii CV-urilor aplica „in nestire”, doar, doar „sare iepurele de undeva”.
Se cere experienta, dar problema este ca ai nevoie sa începi de undeva (de la zero) ca s-o dobandești. Plus ca, nu toate companiile au același sistem structural de funcționare, asa ca, in multe situatii, experienta este doar pt senzatia de siguranta a angajatorului.
Oricât de tare ne-am plânge că oamenii buni pleaca sa lucreze in afara tarii, nu trebuie sa uitam ca in tarile dezvoltate angajatorii investesc in dezvoltarea profesională a angajatului. Asta ca sa nu mai spun de formularea unui anunț pentru un post….prea multe sunt precum formulările ghicitoarelor in palma…adica e imposibil să nu se regăsească toți in abilitățile pe care ei le cer.
Imi pare foarte tare faza cu angajatul care a mințit ca sa obtina postul, iar angajatorii si-au dat seama abia in timp și l-au dat afara.
Poate ca asta de intampla pt ca multe interviuri sunt ca o poezie care se tot repeta, iar lipsa de creativitate stabilește un tipar.
Ca o paranteza, pentru un om care are capacitatea sa păcălească un set de oameni cu „experienta”, sunt ferm convinsă că există un loc ideal pt abilitatile lui intr-o companie unde ochelarii de cal nu au card de acces.
As putea sa spun ca anomalia porneste de toti acesti oameni, despre care vorbim. Noi avem puterea sa miscam ceva, insa pentru a putea realiza acest obiectiv, trebuie sa ne schimbam. O sa va dau un exemplu concret, am incercat o colaborare la un moment dat cu un top manager, care se plangea de faptul ca businessul nu functioneaza bine din cauza oamenilor. Compania investeste mult in training, dupa care oamenii pleaca. Am venit cu solutii, eu fiind business coach, insa am realizat ca cel mai mult este de lucru la nivel de top, si mai apoi de middle management. Oamenii si Ego ul lor limiteaza oameni, dar in primul rand se limiteaza pe ei insisi, refuzand sprijin calificat. Cei mici raman in acest context trist neajutorati, indiferent cat ar fi de buni.
Doar cine nu vrea nu găsește un job. Dacă și muncești cu plăcere, atunci sunt șanse mari să avansezi și să ai un salariu mai mare. Dacă nu-ți place ce faci, e foarte posibil ca, la un moment dat, nici salariul, oricât de mare ar fi, să nu mai fie atractiv.