miercuri, martie 11, 2026
More
    AcasăStiriOmniasig Vienna Insurance Group devine acționar al PAID România

    Omniasig Vienna Insurance Group devine acționar al PAID România

    Pachet de 5,5% pentru consolidarea sistemului de asigurare a locuințelor

    OMNIASIG Vienna Insurance Group a preluat un pachet de 5,5% din capitalul social al Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID România), potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

    Prin această tranzacție, acționariatul PAID este consolidat și reunește companii membre ale tuturor grupurilor internaționale de asigurări active pe piața locală. În urma redistribuirii acțiunilor, capitalul social nu mai include participații deținute de entități aflate în procedură de faliment.

    „Înscrierea Omniasig în registrul acţionarilor PAID reflectă maturitatea şi coeziunea industriei de asigurări din România (…). Marcăm astăzi o etapă care întăreşte capacitatea noastră de răspuns şi transmite un semnal clar atât pentru piaţă, cât şi pentru asiguraţi”, a declarat Nicoleta Radu, director general PAID România.

    Citește și: UniCredit Bank devine partener strategic al României la Bienala de la Veneția

    La rândul său, Francois Coste, președintele Consiliului de Administrație PAID, a subliniat că prezența Omniasig aduce un plus de credibilitate, dat fiind sprijinul oferit de Vienna Insurance Group (VIG).

    „Participarea Omniasig în acţionariatul PAID reflectă angajamentul nostru faţă de stabilitatea sistemului de asigurări din România (…). O structură de acţionariat stabilă consolidează capacitatea sistemului de a răspunde impecabil atunci când este pus la încercare”, a declarat Mihai Tecău, Președinte Directorat Omniasig.

    Acționariatul PAID include, după aprobarea Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), companii precum Allianz-Țiriac, Generali România, Groupama Asigurări, UNIQA Asigurări și altele.

    PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, conform Legii nr. 260/2008, care acoperă trei riscuri majore: cutremur, inundații și alunecări de teren.

    Sursa foto: freepik.com

    Helerman Teodora
    Helerman Teodora
    Redactor online, content writer, blogger și social media specialist, cu experiență în redactarea și publicarea știrilor, crearea de conținut original și adaptarea materialelor pentru diverse platforme digitale.
    ARTICOLE ASEMANATOARE

    ADAUGATE RECENT