Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu a primit joi o delegaţie a protestatarilor din industria auto care a prezentat nemulţumirile în legătură cu problemele nerezolvate din sectorul feroviar, portuar, precum şi faţă de infrastructură şi au înmânat primit un document de poziţie.
„Reprezentanţii sindicali au prezentat nemulţumirile şi îngrijorările existente în legătură cu problemele nerezolvate din sectorul feroviar, portuar, precum şi faţă de infrastructura de transport rutier, feroviar, fluvial şi maritim, care impun priorităţi ferme şi investiţii susţinute”, potrivit unui comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, protestatarii au înmânat reprezentanţilor Preşedinţiei un document de poziţie cu principalele probleme semnalate de reprezentanţii sindicatelor. Totodată, sindicaliştii au prezentat anumite priorităţi, pe care Guvernul şi alte autorităţi ar trebui să le includă pe agenda măsurilor de susţinere şi dezvoltare economică a sectoarelor respective.
„Întrevederea de astăzi reconfirmă interesul manifestat de Preşedintele României, nu doar pentru cunoaşterea problemelor din anumite sectoare economice, dar şi pentru încurajarea dialogului social, care să genereze soluţii pe termen lung, menite să conducă la rezolvarea problemelor şi nu la amânarea lor, de la o perioadă la alta”, potrivit sursei citate.
Sursa: Mediafax
Sursa foto: rnews.ro
Facebook