Recent, naistul Nicolae Voiculeţ, premiat la Gala Superlativelor VIP 2014, la categoria Folclor, a fost desemnat ambasador al turismului românesc, reprezentând partea de turism rural. Acesta reprezintă şi promovează România, evidenţiind frumuseţea incredibilă a folclorului şi a autenticităţii româneşti, pe marile scene ale lumii în faţa a numeroase personalităţi, de la preşedinţi de stat şi capete încoronate pană la înalte feţe ecleziastice.
Divinitatea i-a distribuit un rol nobil: disponibilitatea de a iubi tot ce îl înconjoară şi responsabilitatea ce a deveni aliatul celor în nevoie, ajutându-i să supravieţuiască, prin şperanţa dăruită de sunetul naiului. În cadrul interviului acordat pentru revista VIP şi a şedinţei foto organizate în Sala Regina Maria a Hotelului Hilton din Bucureşti, Nicolae, împreună cu fiica şi soţia sa, ne-a lăsat sa pătrundem în universul lor magic, numit familie.
Ce poti să ne spui despre educaţia primită în familie. Cum te-a construit şi te-a pregătit aceasta pentru omul care eşti acum?
Nicolae Voiculeţ: Tatăl meu şi-a dat seama că sunt ales pentru a face performanţă. M-a ajutat să fac primul pas pe această cale, apoi mi-a dat drumul să zbor şi m-a vegheat, ajutându-mă să mă şlefuiesc şi să nu sufăr de suficienţă şi de mediocritate. Din copilărie mi-a rost implementată în gând şi-n suflet atitudinea învingătorului. Atunci nu înţelegeam de ce nu mă pot juca şi eu aşa cum o făceau ceilalţi copii. Naiul a fost jucăria mea. De la tata, preotul Iulian Voiculeţ, am învăţat să dăruiesc oamenilor muzica. Am avut parte de o educaţie aleasă şi specială, spiritual, dar în acelaşi timp cu multă disciplină şi iubire. Tata era foarte exigent cu mine când era vorba de studiu şi artă. Mă punea să cânt şase-şapte ore pe zi, era epuizant. Când mă odihneam îmi cânta dumnealui până când adormeam. Aşa am spus mama şi tata, cântând. Acum sunt şi eu tată şi realizez ce efort şi ce sacrificii a făcut el ca eu să fiu ceea ce sunt astăzi. Îi datorez totul şi e cu mine de câte ori sunt pe scenă. Aş da orice să îi pot spune cât de mult îl iubesc. Şi-a dorit să fiu un om de performanţă, iar la vârsta de 12 ani a decis să-mi anuleze copilăria şi să mă facă „sclavul” unui instrument complex şi sensibil asemeni structurii mele lăuntrice: naiul.
Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie care îţi vine în minte? Cu siguranţă sunt multe…
Nu pot să uit cum tata, cu multă iubire şi sacrificii inimaginabile, într-o perioadă în care mâncarea era un lux şi toţi se îmbrăcau la fel, îmi făcea pantofi de lac şi haine pe comandă. Dar cea mai mare bucurie a mea a fost când am primit primul meu nai. Atât de mult îl iubeam că dormeam cu el în pat şi nu voiam să îi mai dau drumul. Era cel mai bun prieten al meu, era comoara mea.
Ai avut şi ai un drum in carieră presărat cu multe întâlniri preţioase, cu personalităţi marcante ale lumii. Care dintre acestea te-a impresionat cel mai mult?
În 2009 am susţinut un concert pentru prinţesa Kiko şi pentru prinţul Akishino al Japoniei. Nu pot să uit cum prinţul a încălcat protocolul imperial şi a urcat pe scenă ca să vadă naiul şi chiar să încerce să cânte la el. Am rămas impresionat. Naiul meu este unul special. E un simbol al verticalităţii omului demn şi constant, în iubirea divină. M-a învăţat să fiu drept şi să privesc spre cer, acolo unde îi şi ajung sunetele. E singurul instrument muzical al cărui sunet merge în sus. Am locuit mulţi ani în America, unde am deschis prima şcoala de nai, în 1992, la Chicago, dăruind celorlalţi din ceea ce ştiam eu, începând să cuceresc inimi şi apoi teritorii în turneele prin lume. A fost şi este un război lung şi greu. Dar războiul meu este pentru pace.
Cum te-ai intersectat cu destinul Ioanei, mama copilului tău?
Eram într-o perioadă de căutare a sinelui, de spiritualitate, îmi doream o schimbare, o constantă, un echilibru, aşa a apărut ea. Îmi conştientizez identitatea doar în iubire. Exist pentru a-mi lăsa urma pe pământ, prin darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu, iubirea şi talentul. Iubirea pentru mine e un mod prin care primesc viaţa, prin care dăruiesc viaţa, e un proces existenţial de care depind. Iubirea mi-a adus toleranţă şi mi-a conturat demnitatea de a nu mă compromite şi de a mă integra printre cei puternici. Dar puterea mi-e-n iubire, singura mea armă prin care mă „răzbun” şi mă înalţ. Sunt capabil să iert şi să iubesc, pentru că iertarea este sentimentul ocrotit de cei evoluaţi în spirit, iar răzbunarea e semnalul primitiv al celor slabi: în fiecare clipa mi-e dor de Ioana şi Maria, acolo îmi duc existenta, în familia mea, iar aceste minuni de fete unice sunt prezente în arta mea şi mă fac să ajung la certitudinea existenţei mele, nevoia de a dărui şi de a aduce iubire şi alinare în sufletele rănite ale oamenilor.
Cum v-aţi întâlnit şi în ce context ai simţit că „eşti îndrăgostit“?
Ne-am cunoscut la un eveniment printr-un amic comun. Eram în căutarea unei echipe de PR şi am avut multe subiecte comune. M-am îndrăgostit de inocenţa şi sensibilitatea ei de când am văzut-o! Am simţit că mă poate face fericit şi invers. Avea ceva special şi chiar dacă era destul de tânără, avea atitudine şi era foarte confidentă. Un amestec de inocenţă cu o personalitate puternică. M-a atras acest echilibru. Am sunat-o şi am întrebat-o dacă ştie cine va fi… Nu ştia ce să răspundă, era confuză. I+am zis că o să fie iubita mea. A râs, dar de-a doua zi a fost iubita mea.
Ioana Voiculeţ: „Viata alături de Nicolae implică şi presiune, dar cu rezultate pe măsură“
Ioana, ai simţit ca o povară, celebritatea lui, pentru viaţa voastră de familie?
Ioana Voiculeţ: Povară sigur nu! Am luat-o ca pe o provocare pe care am căutat-o şi care m-a găsit, pentru că atragem ceea ce suntem. Recunosc că nu este uşor, dar m-am împăcat destul de repede cu această “presiune” care nu a făcută decât să scoată ce este mai bun şi din mine. Petrecem destul de mult timp împreună, călătorim, lucrăm împreuna, iar Maria este alături de noi în concerte de când avea numai 7 zile. Bineînţeles că au existat şi momente în care am fost supuşi ispitelor, dar fără ele nu ne-am da seama cât de mult contam unul pentru celălalt şi împreună, pentru Maria. Celebritatea este rezultatul unei vieţi echilibrate şi spirituale. Nu poti ajunge la mal pe ocolite, iar viaţa alături de Nicolae implică multă muncă şi presiune, dar cu rezultate pe măsură.
Nicolae, eşti o fire romantică? Cum ai construit momentul în care ai cerut-o de soţie pe Ioana?
Romantismul este o stare pe care mi-am însuşit-o din educaţie şi din copilărie, fiind expus artelor. Sunt romantic şi ăsta îmi este destinul, de visător, de căutător în stele şi culegător de clipe şi momente scumpe în care eu şi iubita mea avem o lume întreagă în inimă şi fac din orice zi o sărbătoare. Ador poveştile de dragoste şi sacrific orice pentru iubire. Consider că romantismul duce iubirea la un alt nivel, mistic, unde personajele sunt prinţi şi prinţese. Nu vor ajunge toate florile din lume şi porumbeii să îmi ducă mesajele către iubita mea. Am scris pentru ea, am cântat pentru ea şi o voi face până în ultima zi. Sunt o fiinţă care s-a născut pentru a iubi şi când nu o să mai fiu pe pământ, plec cu regretul că nu am avut timp să iubesc destul. Am vrut să fiu imprevizibil. S-a întâmplat de Sfântul Nicolae. Dimineaţa, când s-a trezit, a găsit în cizmuliţe un inel superb şi o scrisoare. Nu vă pot spune ce am scris, cert este că am fost convingător. Nu se aştepta. Nici eu nu mă aşteptam, dar aşa am simţit.
Cum este Nicolae Voiculeţ atunci când se întoarce acasă, în sânul familiei, din lumea celebrităţii?
Acasă mă simt cel mai bine. Petrec mult timp cu Maria. Îmi place să mă joc cu ea. Râdem, glumim, suntem haioşi împreună. Nu ne plictisim niciodată. Familia este echilibrul şi mă simt împlinit.
Pe cine moşteneşte Maria?
Maria e foarte energică, puternică, cu spirit şi simt că îmi moşteneşte umanitarismul şi talentul artistic.E generoasă, atentă şi sensibilă la problemele oamenilor, are auz absolut şi trăieşte muzica cu toată fiinţa. Vrea să fie artistă. Recunosc că mi-ar fi plăcut să fie doctoriţă, în memoria tatălui meu, care şi-ar fi dorit să fie medic misionar în Africa, dar vom vedea… Dar dacă va hotărî să fie artistă, o voi susţine şi voi fi alături de ea necondiţionat.
„Maria e adevărul care mi-a anulat singurătatea“
Cum o vezi peste 20 de ani?
Ambiţioasă, hotărâtă, sensibilă, dar puternică. Are rafinamentul în sânge. Cu siguranţă va fi şi o femeie frumoasă şi fascinanta. Vreau să rămână-n urma mea cu bucuria de a trăi în credinţă şi-n valori absolute, sunt mândru de fetiţa mea că este urmaşa unui neam demn, care de sute de ani a luptat numai pentru PACE. Doresc să preia şi să-mi continue întreaga misiune şi arta, e darul pe care îl voi lasa drept moştenire, o comoară care nu are preţ. Tot ce-mi doresc este să se şlefuiască în adevăr, înţelepciune şi dragoste de tot ce o înconjoară. Maria e adevărul care mi-a anulat singurătatea, alături de ea mă bucur, sunt fericit, renasc şi mă ajută să-i înalţ şi pe cei din jurul meu, prin puterea iubirii ei.
Ce lecţii ai primit de la viaţă, până în prezent?
În primul rând, puterea de a-ţi asuma nereuşitele, în acest fel gustul împlinirii poate avea culoare. În cazul meu, pot susţine cu tărie că premisa unei jertfe supreme e atingerea unui scop înalt la care vreau să ajung. Acest ideal şi-a pus amprenta asupra mea, anulându-mă ca om, dezbracându-mă de propriile dorinţe şi făcându-mă să trăiesc doar pentru naşterea şi împlinirea lui, performanţa în artă fiind calea pe care merg. Viaţa nu m-a privat de încercări, dar am ştiut întotdeauna că eşecul este experienţa care precede triumful. În ciuda suferinţei, am mers înainte, păstrându-mi demnitatea. Doresc mai mult ca oricând, în special acum, când lumea trece prin crize de identitate şi e atât de debusolată, să-i readuc acasă în inima lor, să reprezint glasul poporului, cu o serie de concerte desfăşurate în marile oraşe ale României, reconstituind un drum al istoriei, de redescoperire a valorilor naţionale.
Anul acesta se anunţă unul foarte important pe plan profesional. Ce poţi să ne spui despre noile proiecte?
Pentru anul 2014, mi-am însuşit o atitudine creativă complexă, dorind să închei turneul “România din inima ta”, pe care îl încep pe data de 10 martie a.c. cu un concert caritabil. Voi cânta la cea mai apropiată de cer cruce din lume (2291 m), pe 14 septembrie a.c. de „Ziua Crucii”, Monumentul Martirilor din Munţii Bucegi. Este un turneu dedicat martirilor şi celor care ne-au făcut cinste în lume. Astfel, România are egalitate de şanse în faţa oricărei alte culturi. Cu această serie de concerte naţionale doresc să amintesc oamenilor de moştenirea primită de la cei care s-au jertfit pentru libertate şi pace. Casa noastra e în inima noastra. Astfel, românii se pot întoarce acasă în inima lor, acum. Fiecare român îşi va aminti de rădăcinile sale prin vibraţia muzicii, sursa de trezire a adevărului în inima fiecăruia. Trezirea noastră este mulţumirea strămoşilor noştri, care sărbătoresc şi ei odată cu noi.
O să-i adresez ultima întrebare Ioanei. Este Nicolae Voiculeţ un bărbat care se bazează pe sprijinul femeii de lângă el?
Ioana Voiculeţ: Bărbatul oglindeşte femeia. Şi asta nu o spun doar eu, ci şi mulţi filosofi şi oameni de ştiintă încă din perioada antică. Nu poti fi puternic şi de succes, dar să ai alături un partener care nu are capacitatea de a-ţi fructifica potenţialul. Suntem două firi tari, dar ne completăm. Ne contrazicem şi ne provocăm reciproc, dar este inevitabil şi constructiv. Îmi cere sfatul, povestim, plănuim şi ne organizăm împreună. Talentul care nu este susţinut se pierde, iar un talent ca al lui trebuie exploatat la maximum. Muzica pe care el o cântă nu este doar muzică. Sunt sunete divine, iar naiul nu cântă, se roagă. Ascultându-l nu poţi decât să laşi tot ceea ce faci şi să te rogi şi tu cu el.