luni, septembrie 15, 2025
spot_imgspot_img
AcasăLife StyleMihaela Petrovan, președinta Asociației BookLand România: „Construim educația care oferă viitor copiilor...

Mihaela Petrovan, președinta Asociației BookLand România: „Construim educația care oferă viitor copiilor de la sat”

Descoperă povestea Mihaelei Petrovan, președinta Asociației BookLand România, care modernizează școli din mediul rural și construiește primul Campus Profesional Dual la sat, oferind tinerilor șanse reale la educație și meserie.

De peste 15 ani, Asociația BookLand dă glas tinerilor, crede în ei și se implică activ în educația lor. După sute de conferințe, întâlniri și tabere culturale organizate pentru copii din toată țara, în 2020 asociația s-a apucat să renoveze școli și grădinițe în mediul rural, pentru a îmbunătăți condițiile în care se face carte la sat. Rezultatul? 80 de școli modernizate & dotate în numai 4 ani, pentru 15.000 de elevi care azi merg cu drag să învețe în clădiri frumoase și curate, reușind să aibă rezultate școlare mai bune! Și BookLand nu s-a oprit aici! În 2024 asociația a făcut următorul pas și a început să construiască un Campus Profesional în sistem Dual în satul Vulturești din județul Argeș, primul astfel de campus din România rurală.

C&B: Cum ați descrie, în câteva cuvinte, spiritul și misiunea BookLand?

Mihaela Petrovan: Suntem o echipă de visători practici care cred cu tărie că educația e cheia schimbării & care nu stau pe margine, ci se apucă de treabă. Nu așteptăm să vină altcineva să rezolve ce se poate face aici și acum. Suntem genul de oameni care, atunci când aud „nu se poate”, întreabă „de ce nu?” și apoi caută soluții. Am organizat caravane naționale cu târguri de carte și conferințe la care au participat zeci de mii de elevi. Am renovat & modernizat 80 de școli și grădinițe la sat, în toată țara, aducând laolaltă mediul privat și autoritățile locale pentru a duce la bun sfârșit acest proiect. Am invitat în taberele și excursiile noastre culturale sute de copii din comunități defavorizate care, poate, altfel nu ar fi avut prilejul să meargă într-o vacanță, căci familiile lor cu siguranță nu și-ar fi permis acest lucru. Iar acum construim un campus preuniversitar profesional dual (primul din România rurală) în care tinerii vor avea toate condițiile necesare pentru a învăța și carte, și meserie, ca să-și facă un rost în viață. Nu-i de ici, de colo, nu?  Este o muncă de echipă  tare frumoasă, care ne dă sens.

C&B: Care au fost cele mai importante momente care v-au definit parcursul din acești 15 ani?

Mihaela Petrovan: Privind în urmă, au fost mai multe astfel de momente. Am pornit la drum ca organizator al unui târg de carte urban, care a crescut ca un făt-frumos din poveste, și s-a transformat rapid într-o caravană națională. Apoi ne-am apropiat și mai mult de tineri prin Conferințele BookLand Evolution (și mai târziu Întâlnirile BookLand Evolution), o serie de întâlniri și discuții între liceeni și oameni valoroși, care au reușit performanțe extraordinare și care sunt o inspirație pentru noi toți. Taberele Coolturale au adus un mix echilibrat de educație și distracție, iar Bursele BookLand, lansate acum doi ani, sunt o șansă grozavă pentru elevii excepționali de la sat, care nu mai trebuie să-și facă griji din punct de vedere financiar pe durata liceului & facultății.

Un pas mare a fost, fără îndoială, implicarea directă în renovarea & dotarea școlilor din mediul rural. Prin programul „Împreună CONSTRUIM oameni”, am reușit să aducem la aceeași masă sute de companii din mediul privat și zeci de autorități locale și comunități care au înțeles că educația nu trebuie doar susținută, ci și construită, la propriu. Împreună am renovat & modernizat 80 de școli și grădinițe în perioada 2020 – 2023, pentru peste 15.000 de elevi din 70 de comunități rurale. Iar în 2025 scriem un nou capitol, cel mai important de până acum: inaugurăm primul Campus Profesional în sistem Dual din mediul rural, în județul Argeș. Este un proiect 100% privat & 100% modern, care le oferă tinerilor nu doar educație teoretică, ci și practică, ci și un viitor stabil acasă, în județul lor.

Pentru noi, aceste momente nu sunt doar borne într-o poveste de 15 ani, ci dovada clară că atunci când pui suflet și ești consecvent în misiunea ta, poți face o diferență și construi o Românie mai educată.

C&B: Cum a început povestea BookLand și ce v-a inspirat să creați această inițiativă?

Mihaela Petrovan: Totul a pornit din dragostea noastră pentru cărți și convingerea sinceră că lectura chiar poate schimba vieți. Am crescut printre cărți și am simțit mereu că ele pot construi caractere, modelându-ne aspirațiile. Așa s-a născut ideea acestei asociații care să promoveze lectură și să-i încurajeze pe copii să prindă drag de cărți. Iar numele „BookLand” – acest tărâm al cărților era locul ideal unde lectura să devină prilej pentru întâlniri, dialog și dezvoltare continuă.  Primele noastre caravane cu târguri de carte urbane ne-au arătat cât de multă nevoie era de acces la cultură, mai ales pentru tineri. A fost doar începutul unei călătorii frumoase, în care cărțile, iar apoi educația au stat mereu în centrul a tot ce facem.

C&B: Care a fost cel mai greu moment pe care l-ați întâmpinat în munca de până acum?

Mihaela Petrovan: Unul dintre cele mai grele momente a fost să înțelegem, cu adevărat, cât de mare e prăpastia dintre orașele și satele României, mai ales în ce privește educația. De prea multe ori am ascultat povești împărtășite de copii, de părinți sau de dascăli din cătune uitate de lume – povești care ne-au frânt inimile. Copii care locuiesc în condiții greu de imaginat, fără apă curentă, fără electricitate, fără mâncare pe masă sau haine curate. Copii care învață în clădiri dărăpănate, fără încălzire, fără toaletă, fără resurse minime. Mulți dintre ei abandonează școala după câteva clase pentru a munci cu ziua în sat și a-și ajuta familia… E un șoc să vezi realitatea aceasta. Cum și de unde să începi?!

Și apoi vezi lipsa de încredere și de speranță din ochii acestor oameni, care și-au pierdut încrederea că poate exista ceva mai bun de atât. Dar asta ne și motivează! Vrem să arătăm că există prosperitate și pentru comunitățile rurale, atunci când alegem să investim în oameni și în educație. Asta ne propunem să facem în Campusul Profesional Dual pe care îl construim la Vulturești. Practic, vom ajuta comunitatea să se ridice, oferindu-le tinerilor educație de calitate și perspective profesionale pentru un nivel de trai mai bun.

C&B: Ce v-a motivat să mergeți mai departe, în ciuda acestor dificultăți?

Mihaela Petrovan: Am rezonat întotdeauna foarte puternic cu această dorință: să le oferim elevilor din România – toți elevii, nu doar cei din orașe mari sau din familii privilegiate – șansa la o educație care să-i inspire și să le deschidă drumuri. Educația nu trebuie să fie privilegiu, ci un drept. Și când vezi copii care renunță la școală sau copii care deși se țin de școală, abia înțeleg o boabă din ce citesc, înțelegi că nu e doar un ideal frumos, ci o urgență. România rurală are nevoie de școli care să-i educe copiii, care să-i ajute să-și descopere talentele și să-i încurajeze să urmeze meserii care li se potrivesc. Iar noi fix asta vom face, punând în practică la sat un sistem educațional care și-a dovedit deja succesul în Vestul Europei, în țări precum Germania, Austria sau Elveția.

C&B: Ce lecții importante ați învățat din experiența de a construi un proiect atât de ambițios?

Mihaela Petrovan: Am învățat că schimbarea nu vine peste noapte și că nu poți face totul singur, dar că fiecare pas contează. Am avut norocul (deși e și multă muncă la mijloc!) să găsim sprijin în parteneri puternici, care ne împărtășesc viziunea pentru o Românie rurală mai educată, și să construim împreună. Fără sprijinul acestor companii nu am fi reușit să ajungem aici. Ce am mai înțeles? Că fiecare greșeală sau experiență este o lecție din care ai enorm de multe de învățat. De aceea, tot ceea ce învățăm în primul nostru campus din Argeș ne va ajuta să optimizăm viitoarele proiecte. Ne dorim ca în câțiva ani să existe astfel de campusuri duale în sate din fiecare județ, pentru ca tinerii din mediul rural să aibe aceleași șanse ca cei de la oraș.

C&B: A existat un moment de cotitură care a schimbat traiectoria BookLand?

Mihaela Petrovan: Poate cea mai importantă decizie pentru noi și, care în mod cert ne-a schimbat traiectoria, a fost trecerea de la zona culturală către educație și către o intervenție directă în educație. Ne-am dat seama că schimbarea reală începe direct de la sursă – din școli, din comunități. Mai ales la sat, unde am înțeles că este cea mai mare nevoie de ajutor. Această decizie ne-a redefinit misiunea, dar și energia. A fost momentul în care BookLand a trecut de la frumos la necesar, de la promovarea lecturii la renovarea școlilor & grădinițelor. Apoi, cu fiecare sală de clasă modernizată, cu fiecare elev care ne spunea „n-am mai văzut niciodată așa ceva”, în timp ce i se lumina fața, am știut că am ales bine.

Acum, odată cu construirea Campusului Profesional Dual din Vulturești, am făcut practic pasul următor. Nu ne vom ocupa doar de infrastructura școlară, de clădirile în care învață copiii, ci și de pregătirea lor. Le vom oferi locul ideal unde să facă performanță școlară: vor avea parte de toate facilitățile & dotările necesare pentru formarea lor teoretică și practică, vor învăța cu profesori pasionați și bine pregătiți, vor avea parte de consiliere vocațională, pentru a-și da seama ce meserie li se potrivește, vor avea burse de practică și burse profesionale… Și totul va fi gratuit pentru ei: rechizite, uniforme, transport, masă caldă, afterschool, cursuri sau ateliere.

C&B: Ce vă diferențiază pe voi, ca organizație, față de alte inițiative din zona educației?

Mihaela Petrovan: Probabil sinceritatea cu care facem totul. Curajul cu care ne asumăm ceea ce toată lumea spune că este imposibil și credința noastră că educația e singura șansă reală pentru un viitor mai bun. Nu venim cu formule standard sau proiecte care dau bine doar pe hârtie, ci cu inițiative care au la bază nevoile reale ale copiilor, ale profesorilor și ale comunităților rurale. Și ne pasă, iar asta se vede în taberele noastre, în atelierele și evenimentele pe care le organizăm, în școlile și grădinițele modernizate, în campusul pe care îl ridicăm acum în Argeșul rural.  Acest campus e mai mult decât un spațiu. E o promisiune: că și copiii de la sat pot învăța în condiții moderne, pot avea o meserie și un viitor acasă, nu departe de familie.

C&B: După ce principii vă ghidați în activitatea voastră?

Mihaela Petrovan: Ne ghidăm după câteva principii de la care nu facem rabat: să fim autentici, să punem suflet și să nu așteptăm ca altcineva să rezolve lucrurile în locul nostru. Credem în implicare reală: punem lucrurile în mișcare, cu profesionalism și dedicare. Pentru că orice ai construi, trebuie clădit pas cu pas, cu perseverență, și de multe ori cu încăpățânare (dar din aceea bună! )

C&B: Ce mesaj aveți pentru tinerii sau ONG-urile care vor să facă o schimbare reală?

Mihaela Petrovan: Le-am spune din toată inima: nu așteptați să fie totul perfect ca să începeți. Uneori e suficient să simți că ceva trebuie făcut și să începi, pur și simplu, de unde ești, cu ce ai. O să fie greu pe alocuri, dar dacă nu renunțați când apar hopurile, lucrurile frumoase chiar încep să se întâmple. Să faci bine nu înseamnă să fii erou. Înseamnă să îți pese și să nu te dai înapoi când e complicat. O să vină și refuzuri, și momente de oboseală, dar și clipe în care o să simți că merită tot efortul. Pentru noi, unul dintre acele momente va fi când va suna pentru prima dată clopoțelul în Campusul BookLand și elevii vor trece pragul școlii noastre. Și-atunci, toate greutățile vor părea mici. Așa că, dacă aveți un vis bun, țineți-vă de el! Chiar contează.

Citește și interviul precedent cu Mihaela!: Mihaela Petrovan, președinta asociației BookLand România: Vom muta munții înainte să spunem că ceva e imposibil

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT