luni, aprilie 28, 2025
spot_imgspot_img
AcasăBusinessIoana Roșu-De la laboratorul de microbiologie la lumea digitală a UX designului...

Ioana Roșu-De la laboratorul de microbiologie la lumea digitală a UX designului și antreprenoriatului

Ioana Roșu este fostă microbiolog și actualmente UX designer și cofondatorul platformei recenza.ro

C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei sau afacerii dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?

Ioana Roșu: Momentele cheie care m-au definit în carieră au fost profund transformatoare și au adus schimbări semnificative în drumul meu profesional.

În primul meu domeniu, biologia, un moment cheie a fost transferul meu de la departamentul de hematologie la microbiologie. Această mutare a fost o adevărată provocare profesională. A fost nevoie de cunoștințe aprofundate de biologie, de multă răbdare, atenție la detalii, memorie vizuală. Microbiologia m-a fascinat prin complexitatea sa, prin posibilitatea de a cerceta agenți invizibili care pot avea impact major asupra sănătății.

Momentul cu adevărat transformator a venit odată cu decizia de a părăsi laboratorul și a mă aventura în lumea designului digital și apoi antreprenoriat.

Decizia de a renunța la statutul de angajat și de a porni pe cont propriu, dezvoltând Recenza.ro, a fost cea mai îndrăzneață și transformatoare alegere a mea, a fost echivalentul unui salt în necunoscut.

C&B: Care a fost cel mai dificil moment de până acum în parcursul dvs. și cum l- ați depășit?

Ioana Roșu: Cel mai dificil moment din cariera mea a fost desprinderea de siguranța și predictibilitatea domeniului medical, un mediu pe care îl cunoșteam atât de bine după 7 ani de activitate. Decizia de a păși într-un domeniu total nou – IT-ul și UX design-ul – a însemnat să mă confrunt cu nesiguranța și temerile profesionale cele mai profunde.

Tranziția nu a fost deloc lină. După ce am absolvit cursurile de UX design, provocarea reală a fost să-mi găsesc primul job. Fiecare interviu, fiecare respingere mi-a testat rezistența și încrederea în mine. Păream un outsider într-un domeniu dominat de tineri care crescuseră odată cu tehnologia, iar eu veneam dintr-un mediu total diferit – laboratorul medical.

Ceea ce m-a ținut pe linia de plutire au fost trei lucruri esențiale: perseverența mea, studiul constant și susținerea necondiționată a soțului meu, Silviu.

Odată intrată în antreprenoriat, cu Recenza.ro, provocările au continuat. Dar am descoperit că aceleași calități care mă ajutaseră să trec peste momentele grele – perseverența și creativitatea – îmi vor fi cei mai buni aliați. Atunci când lucrurile nu mergeau conform planului, când întâlneam obstacole care păreau de netrecut, nu m-am lăsat doborâtă, iar creativitatea m-a ajutat sa găsesc soluții care s-au dovedit benefice.

C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?

Ioana Roșu: Da, există ambiția să învăț sa fac lucrurile bine și visul să construiesc un business, să pornesc de la o idee și să o pun în practică, să îi văd parcursul și să contribui la dezvoltarea ei.

C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?

Ioana Roșu: Venind din mediul medical si pășind în lumea tehnologiei și apoi a antreprenoriatului am simțit de fiecare dată un amestec de entuziasm și teamă profundă.

Îndoielile mă încercau constant: Voi reuși să mă reinventez? Sunt suficient de bună pentru acest domeniu complet nou? Fiecare pas însemna să-mi depășesc propriile limite și să-mi reconstruiesc identitatea profesională.

Astăzi, mă simt transformată într-o antreprenoare care percepe provocările ca pe niște oportunități de creștere, de descoperire de sine.

Privind în urmă, pot spune că acea tânără ezitantă din laborator s-a transformat în ceea ce visa, un antreprenor, care înțelege că limitele sunt, de fapt, doar niște provocări deghizate. Fiecare experiență m-a modelat, fiecare obstacol m-a întărit.

C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?

Ioana Roșu: Colaboratorii probabil ar spune că sunt: empatică, sociabilă, că sunt orientată spre găsirea celor mai bune soluții, că sunt creativă și deschisă la idei noi și că pun preț pe respect și încredere.

Specialiștii de pe Recenza mă văd mereu preocupată să le reprezint interesele onest, adesea recomandându-i.

C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?

Ioana Roșu: Cea mai importantă decizie a fost renunțarea la cariera în laboratorul medical pentru a mă reorienta către UX design și apoi antreprenoriat. Aceste decizii mi-au schimbat radical traiectoria profesională și personală.

C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership sau modul în care luați decizii? A fost un proces natural sau învățat?

Echipa noastra este formata din 2 membri, eu și sotul meu, programator, deci nu poate fi vorba de leadership. Dar cu siguranță va fi ceva natural, când va fi.

Cu Silviu, luăm deciziile împreună, bazându-ne pe punctele noastre forte complementare. El vine cu perspectiva tehnică precisă, iar eu aduc viziunea de design și înțelegerea nevoilor utilizatorilor.

Deși suntem doar doi acum, principiile pe care le-am sedimentat vor ghida cu siguranță cultura organizațională atunci când echipa va crește. Cred profund că leadership-ul bun nu înseamnă control, ci facilitare – crearea unui mediu în care fiecare să poată evolua și  contribui.

C&B: Ce credeți că diferențiază afacerea dvs. sau abordarea dvs. profesională de restul industriei?

Ioana Roșu: La Recenza, susținem activ specialiștii înscriși pe platformă. Îi recomandăm si promovam frecvent pe paginile noastre de social media și în comunități relevante de pe Facebook, acolo unde pot fi remarcați de oameni care chiar caută servicii de calitate și colaborări serioase.

Suntem permanent conectați la nevoile comunității. Ascultăm activ, optimizăm constant și adaptăm platforma astfel încât să facilităm colaborările profesionale. Nu privim specialiștii ca și niște simple înregistrări într-o bază de date, ci ca pe niște profesioniști cu potențial și aspirații.

C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?

Ioana Roșu: O zi obișnuită pentru mine este un echilibru între mai multe roluri și pasiuni, care se întrepătrund de la primele ore ale dimineții și până seara târziu.

Dimineața începe întotdeauna cu un ritual special alături de Silviu – savurăm o cafea de specialitate acasă sau la una din cafenelele favorite din Iași. Adesea, această pauză este urmată de o scurtă plimbare care ne oferă timpul necesar pentru a ne conecta și sincroniza planurile zilei.

Odată cu primele ore de lucru, ne transformăm în parteneri de business. Rolul meu principal este să mă ocup de promovarea platformei Recenza.ro și a specialiștilor noștri pe rețelele sociale.

Prânzul este un moment dedicat familiei, timp petrecut alături de Silviu și fetița noastră. După-amiaza trăiesc simultan în două roluri: cea de antreprenor și cea de mamă.

Satisfactie simt în momentul în care munca noastră are rezulate: atunci cand se înscriu specialisti pe platformă. Și alt moment este atunci când reușesc să citesc și să aplic ceea ce învăț din cărțile și cursurile de marketing. Fac tot posibilul să nu treacă o zi fără să mai învăț ceva nou. Asta este o satisfactie mare.

C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le aplicați zi de zi?

Ioana Roșu: Punem accent pe respect și integritate, pe transparență și comunicare, pe empatie. Ne pasă cu adevărat de oamenii cu care colaborăm.

Scopul nostru fundamental este să diminuăm sentimentul incertitudinii în colaborări. Vrem ca oamenii să poată începe orice proiect cu încredere deplină, știind că sunt susținuți și protejați.

Ne pasă cu adevărat de experiența fiecărui specialist și a fiecărui client în parte. Suntem deschiși la feedback. Adesea întrebam ce ar mai fi util pe platformă pentru specialiști și astfel platforma se conturează ca un produs pentru nevoile lor.

Avem dorința de a construi ceva cu sens.

C&B: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj oamenilor care vă urmează exemplul, care ar fi acela?

Ioana Roșu: Ai un vis? Nu renunța niciodată! Visul tău nu este doar o simplă fantezie.

Chiar dacă pare imposibil acum, chiar dacă lumea din jurul tău îți spune că nu se poate, păstrează-l viu!

Transformarea nu se întâmplă peste noapte. Ea cere răbdare, perseverență și credință în tine însuți. Atunci când am plecat din laboratorul medical spre design și antreprenoriat, lumea mea părea că se destramă. Dar visul meu de a construi ceva a rămas mereu aprins.

Vor fi momente de îndoială. Vor fi momente în care va trebui să înveți, să greșești, să te adaptezi, să te ridici.

La un moment dat vei realiza că tot ce părea imposibil acum câțiva ani, a devenit realitate prin credința și munca ta.

Nu fugi de visul tău. Îmbrățișează-l, hrănește-l zilnic cu speranță, curaj și acțiune!

Povestea Ioanei Roșu este despre curajul de a ieși din zona de confort, despre perseverență și despre puterea de a transforma un vis într-o realitate.

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT