„Întâlnirea a avut drept scop prezentarea contribuţiei Guvernului în materie de politici şi reforme economice, pe termen scurt şi mediu, în contextul Strategiei de dezvoltare durabilă a României, care se elaborează în cadrul Academiei Române şi sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României”, informează Administraţia Prezidenţială.
Obiectivul principal al strategiei de dezvoltare este definirea unei viziuni şi a unor direcţii de acţiune în anumite domenii- creşterea competitivităţii economice, stimularea productivităţii (agricultura, industria şi sectoarele creative), a capitalului (investiţiile şi exporturile, fondurile europene, piaţa de capital) şi alte elemente care creează condiţii dezvoltării capitalului românesc şi a economiei, cu impact pozitiv asupra forţei de muncă şi a calităţii vieţii (educaţia, sănătatea, infrastructura şi debirocratizarea administraţiei publice).
„În cadrul discuţiilor, s-a convenit ca proiectul propus de Guvern să fie supus dezbaterii, pe agenda Academiei Române. Prin implicarea institutelor economice şi a cercetătorilor de specialitate în analiza şi dezbaterea proiectului de Strategie, Academia Română va avea rolul de facilitator. În acest sens, s-a agreat lansarea acestei iniţiative, în vederea consultării şi dezbaterii publice, cu participarea partidelor politice şi a societăţii civile, proces în urma căruia vor rezulta direcţiile de dezvoltare durabilă ale României”, mai precizează sursa citată.
La întrevedere au mai participat preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, vicepremierul Costin Borc şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoş Tudorache. Din partea Administraţiei Prezidenţiale, a participat Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial – Departamentul Politici Economice şi Sociale.
Sursa: Mediafax
Sursa foto: www.romcrest.org