Un român de etnie maghiară vrea să-și arate patriotismul față de țară, printr-un gest care ocolește disputele etnice. Astfel, în ziua de 1 Decembrie, va alerga pentru al treilea an consecutiv, pe traseul Aiud – Alba Iulia.
Ultramaratonistul Polgar Levente a lansat și o invitație oricui dorește să i se alăture în acest gest prin care își arată respectul față de Ziua Națională a României. Pentru a da startul maratonului a creat și un eveniment pe pagina sa de Facebook, „Aleargă de 1 Decembrie de la Aiud la Alba Iulia”, unde menționează că se va începe de la ora 7,00, din parcarea Colegiului Bethlen Gabor. În 2015, Levi, cum îi spun prietenii, a străbătut de unul singur, în circa trei ore, cei peste 30 de kilometri, iar anul trecut el a avut un coleg de alergare, un angajat al Penitenciarului Aiud, Mircea Mureșan, anul acesta sunt semnale că grupul va fi mult mai mare.
Polgar Levente tinde să transmită pace și unitate între etnii, prin gestul său. „Nu ne interesează ura.Eu port în mine două etnii. Noi nu avem probleme aici (în Transilvania), cum că unul e român, altul e ungur. Astea sunt povești, noi ne avem bine, trăim bine împreună”, a mai adăugat el.