Un bărbat intrat în a doua tinerețe despică molcom iarba grasă care a năpădit Piscul Crăsani, locul pe care și-a zidit cetate măritul Dromihete, neînfricata și chibzuita căpetenie a geților de la nord de Dunăre. Cuprinde cu privirea uriașa întindere de verde aproape copt prin care șerpuiesc ape lucitoare iar gândurile se despică și ele. Unele lunecă lin, la dreapta, către căsuța din vale unde forfotesc cinci suflete mici și o femeie tânără, iute, dar cu frunte senină și veselă. Altele se întărâtă și-o pornesc vijelios mai către stânga, spre atelierul în care se înfiripă zborurile unor păsări cu motor născocite de aceeași minte a gândurilor. Una din păsări e cu el. Zbârnâie deasupra dealurilor, se rotește, înghite toate aramele apusului și coboară ascultătoare unde i-a poruncit bărbatul.
Abia mutat cu soție, cinci copii, drone și visuri, într-un un sat ialomițean atât de sărac că nu s-au găsit bani nici măcar pentru asfaltarea străzii principale, făcătorul de păsări inteligente cu camere video pe post de ochi Florin Pompieru e însă mai ocupat ca niciodată. „În ultima lună dacă am stat trei zile pe acasă. În rest, mai mult prin Germania, cu treabă”, povestește el.
Fizicianul de 40 de ani, născut și crescut la Urziceni, dar îndrăgostit de simplitatea vieții de la poalele Piscului Crăsani, deține o firmă care produce termopane și o companie, UAV Robotics, care dezvoltă drone și le vinde mai ales peste hotare agricultorilor care vor să-și monitorizeze culturile. La noi există încă mult conservatorism în această privință.
De altfel, în orașul natal, toată lumea îl apreciază pentru seriozitatea firmei care montează geamuri și uși, iar cei mai mulți dintre beneficiari habar n-au că Florin este nu doar absolvent al Facultății de Fizică de la Măgurele, ci și al primei clase liceale de informatică din Urziceni. De drone știu doar băbuțele de sat care privesc uluite păsările zburătoare fără viață și-și fac cruce cu limba, partenerii săi de afaceri, prietenii de familie și lumea de pe Facebook.
„Clasa de informatică era o noutate absolută pe-atunci. Am avut nişte colegi excepţionali şi câţiva profesori a’ntâia. Câţiva. Recent, m-a înfiorat revederea cu profa mea de informatică din liceu – „domnişoara” – cum îi spuneam noi. Stătea în staţia de autobuz într-o zi toridă de vara, anul trecut, cu doi elevi de liceu – am întrebat-o de una, altă, şi aflu că se ducea cu ei la un concurs de info la Cluj, tipii erau mai sărăcăcios îmbrăcaţi. Și ghici ce?! Dânsa plătea toată deplasarea şi pentru ei. Adică exact cum mi-o aduceam aminte din liceu, mare suflet. Dascăli că dansa, mai rar. Sau oameni. Citeam mult, învățam , dar mi-am și trăit copilăria „la maxim”. Mulţi dintre prietenii mei de atunci sunt încă în jur, şi parcă ne leagă ceva misterios – cu ei nu mă pot certă vreodată, de exemplu. Alţii au plecat. „Fratele” meu din copilărie şi cel mai bun prieten, Brăduţ Florescu, este unul dintre ei. Tatăl meu lucra (şi încă lucrează) la un service-ul auto construit de comunişti prin 1975, şi am avut marele „avantaj” de a beneficia de cart cu motor construit special pentru mine, şi mai ales bicicletă Pegas cu motor rusesc, cu care am zăpăcit oraşul câţiva ani între 85 şi 89. Practic, Revoluţia m-a prins pe bicicletă aia, dând ture prin service”, își amintește Florin.
Primele sale afaceri au fost mici și doar pentru a se putea întreține în facultate. Apoi, pentru că și-a dat seama că posedă un fler al pieței puțin neobișnuit pentru un fizician a prins ceva mai mult curaj. Iubește însă de când se știe cerul și a avut întotdeauna grijă să-și cultive și să-și hrănească pasiunile, niciodată neglijate în favoarea afacerilor.
„Din cauză că familia mea nu avea posibilitatea să mă întreţină în facultate, prin anul trei, în 1998 adică, am început prima afacere: o firma de calculatoare. Înainte de asta vândusem componente de pc-uri prin cămin. Am început promiţător, însă prin 2002 s-au lansat marii rechini şi ne-am orientat mai mult spre service şi internet. De exemplu, primul provider de internet din Ialomiţa şi implicit Urziceni a fost firma mea, prin 1999-2000, pe vremea modemurilor şi dialup-ului pe numere locale. După 2002 am început o afacere cu telefonia mobilă, tot în Urziceni, şi tot atunci am început şi aeromodelismul. Prin 2003-2006 am făcut voluntariat la Clubul Elevilor Urziceni, unde am avut o serie de elevi de generală la clubul de aeromodele. Doi dintre ei sunt acum piloţi în cadrul forţelor aeriene, şi-mi place să cred că am reuşit să le catalizez pasiunea în timpul ieşirilor la zbor cu aeromodelele de-atunci. Frumoase vremuri au fost, carefree, fără responsabilităţi şi cam rolling stone. Aveam un aeromodel vechi, de suflet, îi ziceam cu toţii la club „Bombonelul” – construit prin 1965 la Braşov, de profesorul Tiberiu Constantinescu, cu nişte caracteristici de zbor ideale, şi învăluit de o aura fantastică de noroc, după sute de ore de zbor fiind neatins de vreun crash. Am făcut aeromodelism şi „profesional” la clubul Sportul Studenţesc, cu ceva rezultate la concursurile naţionale de acrobaţie. Mai important e însă că am întâlnit nişte oameni minunați”, povesteșe făcătorul ialomițean de drone.
Compania de drone UAV Robotics (uav = unmanned aerial vehicle) a înființat-o împreună cu cumnatul său, un tip pasionat de tehnică și „mult mai practic”.
Chiar dacă dronele sale le-au stârnit interesul nemților iar mai multe publicații românești i-au descoperit pasiunea și afacerea pe Facebook, arătându-se interesate să vadă la fața locului cum funcționează, Florin răspunde franc că încă nu are curaj să renunțe la termopane și să se dedice exclusiv dronelor. La noi fermierii sunt (încă) mai atenți la subvenții decât la tehnologiile inovatoare.
Pentru că este o zonă relativ nouă pentru marele public, i-am cerut lui Florin Pompieru să intre și mai adânc în tainele pasiunii sale transformate în afacere.
„Dronele sunt de două feluri: aripi fixe (avioane) sau coptere (numite generic drone). Aripile fixe au multe avantaje – autonomie mult mai mare, eficientă, capacitate de încărcare, etc), dar copterele sunt uşor de folosit (de fapt de programat) în sensul că pot fi 100% autonome, necesitând intervenţie umană doar în faza de programare a misiunii. Numărul domeniilor în care se pot folosi dronele este extrem de vast. Noi am deci să ne concentrăm pe agricultură, pentru că am sesizat aici o oportunitate evidentă: monitorizarea sănătăţii plantelor cu uav-uri în contextul în care dezvoltarea unor astfel de soluţii e foarte puţin probabil să fie descurajată de regulamente stricte (care or să apară mai devreme sau mai târziu). Zborul pentru agricultură se face în afară intravilanului, nu se zboară deasupra oamenilor, se face la înălţime de siguranţă etc. Am vândut prima drona unor ucraineni, apoi altă în Bulgaria, Serbia, şi apoi a început Vestul. În Germania avem vreo 10 uav-uri în agricultură, folosite de firme de asigurări în claim-adjustment (evaluarea daunelor). În cazul asigurătorilor, evaluarea daunelor se face foarte precis, existând şi posibilitatea evaluării daunelor multiple (cultura afectată de mai multe calamităţi) folosind algoritmi de computer vision şi inteligenţă artificială.
Am avut și nişte proiecte trăsnite: drona care plantează pomi, drona hibrid (termică şi electrică), drona VTOL – aripa fixă cu decolare şi aterizare verticală. Acum ne-am propus să traversăm Carpaţii cu un UAV autonom electric – ca o idee simbol a capacităţilor roboţilor aerieni de a acoperi distanţe mari şi de a livra pachete esenţiale. În acest scop, Zephirus va livra la punct fix un vaccin, decolând din Muntenia şi aterizând în Transilvania, după livrarea pachetului, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra pericolului nevaccinarii”, dezvăluie Florin Pompieru.
De comun acord cu partenera de viață și mama celor cinci copii ai săi, fizicianul pasionat de aeromodelism a planificat, timp de mai mulți ani, o retragere discretă din liniștitul peisaj al orașului natal într-un sat foarte sărac, dar pitoresc de care s-au îndrăgostit la prima vedere. Acum trăiesc înconjurați de ape, păduri și ocrotiți de umbra unui deal care uneori îi apropie de cer. „Copiii sunt aici foarte, foarte fericiți. Nu cred în nimic supranatural, dar poate, câteodată, natura și istoria își adună forțele să creeze niște locuri „magice” de genul ăstuia”, conchide fizicianul.
