Enel anunță o creștere semnificativă a cheltuielilor de capital pentru perioada 2026–2028, cu un buget total de aproximativ 53 de miliarde de euro (63 miliarde de dolari), potrivit Agerpres.
Conform noului plan strategic prezentat luni, aproximativ 50% din investiții vor fi direcționate către rețelele electrice, iar circa 38% către energie regenerabilă. În planul anterior pe trei ani, compania prevedea investiții de 43 de miliarde de euro, cu 60% alocate rețelelor și 28% proiectelor verzi.
Citește și: Eurowind Energy investește 65 de milioane de euro într-un parc hibrid eolian–solar în Constanța
„Grupul previzionează o accelerare semnificativă a investiţiilor în regenerabile, ajungând la aproximativ 20 de miliarde de euro, concentrându-se pe zonele geografice caracterizate de o creştere semnificativă a cererii de electricitate”, se arată în comunicatul Enel.
Strategia vizează în principal Europa și Statele Unite, piețe unde cererea de energie este în creștere, iar tranziția energetică accelerează.
Program de răscumpărare și estimări financiare în creștere
Compania controlată de stat a anunțat, de asemenea, un program de răscumpărare de acțiuni în valoare de un miliard de euro, care se va derula până la finalul lunii iulie.
Pentru 2028, Enel estimează un câștig pe acțiune între 0,80 și 0,82 euro, față de aproximativ 0,69 euro anticipat pentru 2025. Dividendul pe acțiune ar urma să crească anual cu 6% în perioada 2026–2028, pornind de la 0,49 euro în 2025.
Reacția pieței a fost pozitivă: luni dimineață, acțiunile Enel urcau cu 3,5%, peste avansul de 0,3% al Bursei de la Milano.
Sursa foto: Enel

