Eduard Fotescu, director comercial iCredit, face parte din generația anilor 80, o generație care care a studiat singură, o generație care a gustat din ambele regimuri și care știe și reversul medaliei – un atu, din punctul său de vedere.
Din punct de vedere profesional, preferă să scoată în evidență lucrurile care trebuie îmbunătățite, decât să discute despre cele în care se excelează. În locul popularității, preferă rezultatele. „Rezultatele sunt cele care ne definesc, cele ce ne proiectează cariera”.
„Când ceva nu funcționează, trebuie să te uiți fie la proces, fie la resursa umană” este cel mai vechi sfat managerial pe care l-a primit în cariera sa. Acest lucru a fost mai puțin valabil în pandemie, desigur – unde, pentru a trece cu brio peste, au fost necesare mai degrabă ajustări la nivelul procesului. Oamenii s-au descurcat excelent, în acest caz. „Deseori, necazul ne unește”.
Și-a propus, prin funcția pe care o ocupă acum în iCredit, să facă lucrurile pentru echipă așa cum i-ar fi plăcut lui să fie făcute atunci când era pe poziție subordonată.
Eduard este implicat în câteva proiecte, iar unul dintre ele este „FinancialEduKids”, creație personală, care are ca scop să contribuie la creșterea nivelului de înțelegere a educației financiare de către copii, realizat prin ceea ce copiii înțeleg cel mai bine – prin joc.
C&B: Eduard, care este rolul tău în companie?
Eduard Fotescu: „Rolul meu, ca Director Comercial în cadrul companiei iCredit, este să ghidez compania în sectorul comercial. Mai exact, acest lucru înseamnă să supraveghez și să mă implic în procesul de dezvoltare a produselor și serviciilor iCredit, să depistez noi oportunități de vânzare a acestor servicii, asigurându-mă că se păstrează prețul optim care să balanseze profitul cu satisfacția clientului, extern și intern. Este un job care mă cantonează atât în prezent – pentru că trebuie să fiu foarte atent la climatul pieței și acțiunile companiei în acest climat – , dar și în viitor – pentru că mare parte din deciziile pe care le iei, ca Director Comercial, se bazează pe trenduri și așteptări pe care le ai pentru viitor.
Profesional, am căutat tot timpul să mă înconjor de oameni care au idei și viziuni de business complementare cu ale mele. Cel mai bine este să <te lipești> de oameni care gândesc și acționează diferit de tine – așa înveți cel mai mult și faci și treabă mult mai bună. Cel puțin, rețeta aceasta funcționează pentru mine – de aceea, echipa mea e formată din manageri cu personalități, profiluri, abilități și competențe diferite. Chiar dacă, uneori, ne ia mai mult timp să activăm un plan, la final știu sigur că acel plan a fost analizat din toate punctele de vedere și că va avea succes. Mai ales, și pentru că e pus în aplicare în echipă. Fără echipă, oricât de genial ar fi cineva, nu va reuși.
Totodată, acest rol presupune multă analiză și capacitate de rezolvare a problemelor, precum și o orientare pragmatică, spre cifre.”
C&B: Cum sună povestea carierei tale?
Eduard Fotescu: „În luna august 2020 am sărbătorit 8 ani de când m-am alăturat echipei iCredit, care în 2012 era formată din 5 birouri Regionale. Astăzi suntem la 110 birouri și încă numărăm. Rând pe rând am ocupat poziția de Manager Dezvoltare, Business Trainer, Manager Departament Training, Regional Manager, atât în România, cât și internațional, pe piața din Cehia. Începând cu data 2018 am primit propunerea de a prelua poziția de Director Adjunct Vânzări, iar din 2019 ocup poziția de Director Comercial.
Activitatea mea profesională a început în urmă cu 20 de ani, în domeniul telecom, segmentul Business2Business, din postura de Agent Vânzări și a continuat până în 2008, când am preluat poziția de Manager Național De Vânzări, divizia DTH.
În plina criză financiara, m-am alăturat unui proiect Start-Up. Chiar dacă experiența nu a avut un succes financiar, am rămas cu foarte multe lecții învățate despre ce înseamnă un business, cum se construiește, importanța oamenilor pe care ii alegem sa îi avem alături și mai ales importanța unei viziuni pe termen lung.
<Să nu încetăm niciodată să învățăm, să nu facem compromisuri și mai ales să luăm decizii, oricât de greu ne-ar fi>. Acestea sunt câteva reguli care s-au sedimentat de-a lungul timpului.”
C&B: Care erau viziunile tale în copilărie/adolescență și care sunt acum?
Eduard Fotescu: „Generatia mea, generația anilor ‘80 a fost prinsa între 2 lumi, pe care le cunoaștem destul de bine cu toții. Cred că acest lucru a fost un avantaj, pe deoparte. Generația anilor 80 nu a avut atât de multe resurse ca cea de acum. De aceea, atunci când avem aceste resurse, știm să le <gospodărim> mai bine și să fim ceva mai cumpătați și moderați.
Pe de altă parte, ce am avut de învățat de la generațiile mai tinere a fost să „dream big”. Tinerii de acum sunt mult mai optimiști, mult mai curajoși și au avut încă de la început libertatea și posibilitatea de a visa la scară mare, pentru că le-a permis climatul economic și social. Îmi place acest lucru la ei și am preluat cât de mult am putut în propria viziune asupra vieții și carierei.”
C&B: Cum a influențat/influențează Criza Pandemică activitatea pe care o desfășori?
Eduard Fotescu: „Pe la mijlocul lunii februarie, când știrile veneau într-un mod alarmant, mai ales cele din Italia, am început sa îmi pun întrebări și să realizez amploarea a ceea ce se întâmplă, de fapt. Atunci am văzut pentru prima dată ce înseamnă carantina și cum influențează comunitatea, social, economic.
Compania în care lucrez a fost activă; poate mai activă decât înainte, la nivel de inovație și reîmprospătare a felului în care facem business. A trebuit să ne adaptăm izolării, să venim cu noi idei de creditare și colectare, care să se muleze cu noul context. Și partea bună este că au fost adaptări atât de bune, încât le vom păstra pe termen lung, chiar și după ce pandemia se va fi sfârșit. În fiecare rău este și un bine. Și, dacă mi se permite – sfatul meu către manageri este ca din orice situație negativă să luăm acele lucruri care, adăugate la experiența noastră profesională, vor aduce un plus valoare în viitor. În special soluții și tipare. Pentru tiparul A să avem Planul A, pentru tiparul B să avem planul B, și așa mai departe.
Este un moment bun să ieșim din zona de confort și să ne adaptăm, să ne reinventăm. Va fi greu, dar vom ieși, mult mai maturi profesionali, din cea de a 3-a criza a celor din Generația Y.”
C&B: Ce sfaturi ai pentru cei aflați la început sau indeciși?
Eduard Fotescu: „Unul dintre cei mai buni prieteni ai noștri este răbdarea. Este nevoie de răbdare pentru a-ți da seama dacă drumul pe care ai pornit este cel pentru tine. Nu poți ști imediat acest lucru. Pe lângă răbdare, este nevoie și de capacitatea de autoanaliză și autocunoaștere.
Dacă după această autoanaliză job-ul la care ești acum iese cu multe minusuri, cel mai ușor lucru pe care îl putem face este să plecăm, astfel încât să nu adunăm frustrări – nici noi, și nici cei pentru care lucrăm. Pe termen scurt, câștigăm.
Dacă ajungi la concluzia că job-ul la care ești ți se potrivește, dar mai ai de lucrat cu tine și la relația cu managerii, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să rămânem și să dovedim managerului/angajatorului că suntem potriviți pentru ceea ce facem. Pe termen lung, vom câștiga. Timpul este un aliat prețios.
Și, din seria motivaționalelor clasice, sfatul meu este <Fiți buni, fiți cei mai buni – nu vă dați voie să fiți mai puțin decât sunteți. Și niciodată să nu încetați să căutați binele din voi>.”
C&B: Ne poți da o definiție proprie pentru societatea, afacerile și carierele din România?
Eduard Fotescu: „Dacă ne analizăm la nivel individual suntem oameni inteligenți, inventivi. Însă, societatea nu înseamnă doar individualism. Dimpotrivă. Înseamnă comunitatea, susținere reciprocă, lucrul în echipă. Este valabil și pentru societate, la nivel macro, dar și pentru corporații și companii, la nivel mai micro. Primul lucru pe care este nevoie să-l facem este să conștientizăm această înclinație spre individualism și să încercăm să lucrăm cu noi, fiecare dintre noi, astfel încât să învățăm să dăm părți din noi și celor din jur.
În ceea ce privește afacerile și carierele, mi-ar plăcea să văd o schimbare de la <trebuie să fac asta> către <îmi doresc să fac asta>. Avem în noi sechelele concepției antedecembriste și suntem foarte cantonați în datoria de a face un lucru, și mai puțin în plăcerea de a face o activitate. Vrem să bifăm, dar uităm să găsim plăcerea în ceea ce facem. Dacă schimbăm acest mindset, vom reuși să schimbăm multe alte lucruri și să avem societatea, afacerile și carierele pe care ni le dorim – cele care poate, acum, par utopice.”