Cristian China Birta este un om la 50 de ani, care este considerat de unii înțelept, de alții maestru, de alții antrenor. A fost foarte mirat când am aflat că lumea așa mă vede. Ce motivează această percepție? Probabil experiența sa antreprenorială – agenția de comunicare integrată Kooperativa 2.0, cu 70 de colegi la București și Chișinău. Probabil experiența de viață – o doamnă a sufletului său absolut superbă și trei copii minunați. Probabil ușurința cu care reușește să comunice cu oamenii și să îi ajute să înțeleagă lucruri.
Dar cel mai probabil este ”de vină” sistemul său de viață. Când a povestit prima dată la o conferință de business, că viața sa este ca un motor cu patru pistoane, a văzut toată sala, peste 600 de oameni, cum încremenește parcă. Și cum toți ochii se uitau la acesta, într-o liniște totală. Și am realizat că am zis el ceva acolo… A zis așa: când cele patru pistoane ale motorului vieții sale funcționează fiecare bine, motorul merge bine și el se simte bine în viața sa.
Cele patru pistoane sunt: viața profesională, familia și prietenii, hobbiurile și timpul său doar cu el. Și în acea liniște totală din sală a realizat un lucru, care l-a cutremurat. Și i-a întrebat pe cei de acolo: voi stați într-un singur piston, viața profesională, este? Nu o să uite niciodată peste 600 de oameni cum îl aprobau dând triști din cap… Atunci a luat decizia ca mare parte din timpul lui să îl dedice celor care vor să își construiască sau, după caz, curețe acele pistoane. Pentru ca motorul vieții lor să funcționeze cât mai bine posibil.
C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei sau afacerii dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?
Cristian China: Am avut câteva momente cheie în viața mea profesională. Doar că știu asta acum, retrospectiv. La vremea respectivă, le-am considerat, de fiecare dată, drept niște provocări ce îmi ridicau mingea decizională la fileu, ca să zic așa.
Primul astfel de moment a fost în urmă cu vreo 25 de ani. Când un director (nu li si zicea atunci CEO sau GM) de companie mare, pentru că mă cunoștea de ceva vreme, mi-a zis ”vezi că tu ai material de antreprenor”. Și m-a mirat. Căci nu mă gândisem niciodată până atunci să o iau pe cont propriu. Dar, pornind de la spusele lui, atunci am realizat că, în toate joburile pe care le avusesem, eu de fapt eram un ceea ce acum se numește intraprenor. Căci mereu încercam chestii noi, avem initiative, enervam lumea că vreau să fac lucrurile altfel (cum mi s-a spus în mai multe locuri). A fost un moment cheie. Atunci am luat decizia să îmi fac o firmă. Nu știam că urma să devină un mod de viață.
La fel cu social media. Era prin 2006 când am realizat că acest nou mod de comunicare va șterge pe jos, ca să zic așa, cu tot ce înseamnă relaționarea între oameni. Și am mizat totul pe un business în zona asta. Multă lume îmi zicea că este o modă, că o să treacă, iar eu eram extrem de mirat că ei nu văd ce văd eu: vine o revoluție. Ceea ce s-a întâmplat. A fost un moment cheie decizia mea de atunci de a investi într-o companie digitală. Dar în acel moment era pentru mine doar o altă decizie de business. Importantă, dar nu mi s-a părut crucială.
Apoi, în urmă cu 13 ani, o întâlnire întâmplătoare avea să fie un moment cheie: l-am cunoscut pe Vlad Dulea, care urma să devină primul meu asociat. Încă suntem asociați. Dar, mai important, am devenit prieteni buni. La fel, habar nu am avut atunci când această întâlnire avea să ne schimbe amândorura viețile. Acum știm. Și apreciem teribil acel moment cheie.
Dar, din orice perspectivă ne-am uitat, cel mai important moment cheie în viața mea a fost când am decis, în urmă cu 28 de ani, să mă concentrez pe relația cu doamna mea. Pe care abia o cunoscusem. Dar am simțit că ea este ACEEA. Și a fost. Și este J
C&B: Care a fost cel mai dificil moment de până acum în parcursul dvs. și cum l-ați depășit?
Cristian China: Din punct de vedere professional, n-aș putea zice că am avut momente pe care să le consider cu adevărat dificile. Și asta se datorează stoicismului meu. Care este pentru mine o folosofie de viață.
Unul prin principiile stoice zice așa: preocupă-te doar de ceea ce poți tu controla, restul nu-i treaba ta. Această atitudine m-a ajutat să dau din umeri când climatul economic devenea mârșav pentru antreprenori. Și să mă concentrez doar pe ce pot să schimb, pe ce pot eu ”pune mâna” ca să zic așa. Deciziile pe care le iei cu acest mindset sunt mult mai rapide și, de aceea, activitatea per total este mult mai eficientă. Că nu stai ”agățat” în chestiuni pe care nu le poți controla. Am pierdut bani? Sigur că da. Nu cred că există antreprenor care să nu fi trecut prin această extrem de importantă lecție de piață.
Doar că tot datorită stoicismului meu banii nu sunt un scop în sine. Ci doar un mijloc care mă ajută să controlez lucrurile pe care le pot controla. Așa că, atunci când îi pierzi, nu înseamnă decât un neajuns temporar, care nu mă afectează prea tare.
C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
Cristian China: Cei care mă cunosc știu despre mine ceea ce multora care mă văd de la distanță li se pare ceva foarte ciudat: nu sunt o persoană ambițioasă. Ba chiar aș zice că ambiția mi se pare un păcat capital pentru cine vrea să trăiască împăcat în viața sa.
Ambiția înseamnă că starea actuală în care ești îți pare mult mai rea decât o posibilă stare viitoare, spre care, de aceea, tinzi. Ceea ce, în multe cazuri, nu înseamnă altceva decât o stare de permanentă nemulțumire. Care te împiedică să te bucuri de ce ți se întâmplă azi. Pentru că tu te concentrezi pe un mâine care, teoretic, este mai bun decât azi. Dar doar teoretic.
Așadar, ambiția nu mă caracterizează. Mă bucur de prezent în timp ce caut să găsesc cele mai bune soluții ca acest prezent care îmi place să pot să îl regăsesc și în ziua de mâine. Acesta este principiul meu de funcționare. Nu ambiție, nu ghid, doar principiu.
C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?
Cristian China: Ajuns la vârsta de 50 de ani, pot să spun cu mâna pe inimă (și zâmbind cu drag mamei mele, care-i undeva în ceruri…) că am avut o constantă existențială care ”duduie” și acum: să fiu om de omenie.
Ce înseamnă asta pentru mine? Să îi consider pe toți oamenii egalii mei și pe mine egalul lor. Să nu discriminez pe criterii vremelnice precum avere, status social sau alte astfel de giumbușlucuri inventate de oameni care au prea puțin plin în interior. Și să ajut lumea de fiecare dată când pot fără să aștept nimic în schimb.
La partea de schimbare, cred că cel mai mult m-am schimbat în ceea ce privește relația mea cu divinitatea. În tinerețile mele eram un ateu habotnic, dacă vreți. Simțeam un impuls lăuntric de nestăvilit să mă cert cu orice formă de religie, cu orice zeu sau orice om al oricărei biserici. Acum sunt, ca să împrumut excelenta vorbă a lui Luis Landero, tot un ateu, dar un ateu nepracticant.
C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?
Cristian China: Probabil că pot să vină la mine să discutăm despre orice fără să aibă vreo reținere că i-aș putea judeca sau că nu aș face tot ce pot să îi ajut. Nu îmi aduc aminte să fi fost vreodată în viața mea antreprenorală să îmi fi zis cineva ”șefu”. Mă rog, doar dacă o faceau cumva la caterincă 😀 Dar nu am fost șef niciodată. Am fost, dacă vreți, leader când era cazul. Manager în alte situații. Un coleg mai experimentat sau un înțelept trecut prin viață. Dar niciodată șef. Adică să pun distanțe între mine și ei. N-am ambiție să fac asta, cum ziceam mai sus J
C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?
Cristian China: În plan personal, categoric decizia de a deveni soțul soției mele! În plan profesional (mă rog, ceea ce urma să devină profesional) a fost să vin în 1993 la facultate în București. Din Baia Mare, orașul meu natal.
Doar cei care sunt cam de vârsta mea sau mai ”experimentați” înțeleg ce salt imens a fost mutarea asta. Într-o România care abia se trezea din euforia Revoluției din 89. O țară în care multă lume nu-și găsea locul. Și din care mulți își doreau din răsputeri să pleci. A pleca din Baia Mare în București înseamna, de ademenea, să îți renege rădăcinile ardelene. ”Dar Clujul ce are, de ce nu-ți place?” mă întreba multă lume din jur. Eu am vrut București. Capitala. Pentru că, mi-am zis atunci, acolo se întâmplă lucrurile. Și, în ceea ce mă privește, așa a fost. Aici mi s-au întâmplat mie lucrurile.
C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership sau modul în care luați decizii? A fost un proces natural sau învățat?
Cristian China: Abia în ultimii doi ani, când am studiat pentru MBA, am început să învăț mai multe despre leadership. Și am realizat că, dintre toate stilurile care există, cel mai mult mă identific cu ceea ce specialiștii numesc servant leadership. Mantra (ca să îi zic așa) acestui stil este: serve first, lead later. Adică să te asiguri că toți colegii tăi au toate condițiile pentru a munci cât mai bine, și abia apoi să îi conduci către anumite obiective.
Așa am făcut mereu. Și am făcut-o într-un asemenea ”hal” încât unii prieteni buni, care mi-au urmărit traseul antreprenorial, îmi ziceau că plătesc din profitul meu pentru grija mea ca tuturor din companie să le fie bine. Dar asta face parte din felul meu de a fi. Profitul, pentru mine, înseamnă inclusiv asta: să trăiesc mai bine în viața mea și printre ceilalți.
C&B: Ce credeți că diferențiază afacerea dvs. sau abordarea dvs. profesională de restul industriei?
Cristian China: Dacă ar fi să aleg un singur aspect care, cred, ne face să fim un pic altfel (desi nu aș folosi un cuvânt așa de mare precum diferențiere) este cultura noastră organizațională. Care își are ADN-ul în dorința noastră, a mea și a lui Vlad la începuturi, să avem un loc unde să venim cu drag la muncă. Așa este și astăzi.
La Kooperativa 2.0 lumea chiar vine cu drag la muncă. Cel puțin așa ne zic colegii 😀 Asta ne ajută inclusiv pe partea de employer branding. Pentru că mulți tineri își doresc să facă parte din echipa noastră. Iar recrutarea de seniori este mult mai ușoară când aud de brandul nostru.
C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?
Cristian China: Dimineața îmi place cel mai mult. Rutina mea. Ritualul meu, de fapt. Care mă ajută să intru în acel zen atât de necesar pentru ziua ce vine.
Mă trezesc în jur de 6.00. Natural. Fără ceas. Îmi fac o cafea la ibric. După care citesc aproximativ 1 oră. Fac un pic de mișcare (de regulă fast walking sau așa numitele chair exercisez- folosesc un scaun, de aia se numesc așa :D).
Iar apoi rezolv corespondența. După care intru în întâlniri, call-uri, deplasări, meetings, administrative, de toate. În jur de ora 17.00 încep să îmi termin ziua. Și rezolv tot ce este urgent, restul le programez pentru a doua zi.
După ora 18.00 pun ghetele profesionale în cui. Pentru că începe timpul meu rezervat doar pentru mine și pentru familia și prietenii mei. Programul meu #După18FărăWeekend (adică nu dai de mine pe linie profesională după ora 18.00 în timpul săptămânii și integral în weekend) este contestat de unii și apreciat (și copiat) de alții. Cei din a doua categorie îmi spun că, după ce au început să îl aplice, le-a schimbat viața. Ceea ce pot confirma și eu. Că și mie mi-a schimbat-o J
C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le aplicați zi de zi?
Cristian China: Ziceam că a fi om de omenie este principiul coordinator în viața mea. Care vine la pachet cu mai multe principii operaționale, dacă ar fi să le numesc așa. Unul dintre ele este să fiu corect în relația cu mine însumi și cu toți ceilalți.
Un altul (un pic contra-intuitiv, recunosc) este să fac în așa fel încât să îmi fie mie bine întâi și abia apoi celorlalți. Pentru că, simplu spus, dacă mie mi-e bine, pot face mult mai bine celorlalți decât dacă mi-ar fi mai rău.
C&B: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj oamenilor care vă urmează exemplul, care ar fi acela?
Cristian China: Oricum am număra, în orice bază de calcul, la socoteală ne iese că doar o viața avem. Una singură. ”Fiecare suntem o singură entitate cu o singură axa temporală”. Iubesc acest citat din Marc Zao-Sanders. Pentru că ne așează pe fiecare, ca ființă, umană în locul potrivit.
Căci nu ne zice doar că avem o singură viață, ci și că timpul pe care l-am pierdut cu orice altceva care nu ne face să trăim mai bine noi cu noi în viața noastră este timp irosit pe vecie, pe care nu îl mai recuperăm niciodată. Așa că le recomand tuturor care au avut răbdare să citească acest interviu să prețuiască timpul ca pe o splendidă unitate de măsură a vieții lor.
Privind în urmă la parcursul său, este clar că nu succesul financiar sau titlurile îl definesc, ci echilibrul pe care și l-a construit cu răbdare și consecvență. Filosofia sa de viață, bazată pe principii solide și pe dorința de a-i ajuta pe cei din jur să-și găsească propriul echilibru, îl transformă nu doar într-un antreprenor de succes, ci și într-un mentor apreciat.