vineri, decembrie 13, 2024
AcasăStiriDispută la vârf: cât de sustenabilă este creşterea economică actuală

Dispută la vârf: cât de sustenabilă este creşterea economică actuală

România are în acest moment cea mai mare creştere eco­no­mică din Europa, 4,3% în T1, dar calitatea ei este pusă la îndoială având în vedere că se bazează cel mai mult pe consum – aproape 20% în primele pa­tru luni din an – şi mai puţin pe investiţii sau producţie, notează Ziarul Financiar.

Creşterea consumului a mărit de­ficitul comercial (importurile au un ritm de creştere dublu faţă de exporturi), iar bugetul statului cel mai sigur va intra sub alertă în a doua parte a anului, cu un deficit care se va apropia de 3% din PIB, informează Ziarul Financiar.

Într-o poziţie surprinzător de critică, Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial pe probleme economice, a adus în discuţie calitatea creşterii eco­no­mice actuale: „Consolidarea post­criză a fost recent reversată. Perpetua­rea acestui trend în raport cu dinamica actuală a creşterii indică o evoluţie prociclică ce ar fragiliza bugetul şi economia în ipoteza unei noi crize. Cadrul fiscal-bugetar este vulnerabil“.

 

Sursa: Mediafax 

Sursa foto: Pixabay


ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT