luni, ianuarie 13, 2025
AcasăStiriDirector Wetterbest: Românii sunt consumatori de produse puţin verificate şi controlate

Director Wetterbest: Românii sunt consumatori de produse puţin verificate şi controlate

Pregătirea profesională a celor implicaţi în etapele de producţie nu mai este la acelaşi nivel ca altădată, a declarat Dragoş Irimescu, acţionar majoritar şi director general al producătorului de acoperişuri din ţiglă metalică al grupului Wetterbest.

”Există un vid de specialişti în sectorul construcţiilor, astfel că oricine are bani să producă orice, o poate face, chiar dacă nu are specialişti. Românii sunt consumatori de produse puţin verificate şi controlate înainte de a fi vândute. Ar trebui să convingem investitorii să angajeze specialişti, oameni care au făcut şcoală, care să ştie ce materiale să folosească, ce utilaje sunt necesare“, a mai spus el.

Grupul are peste 230 de angajaţi, dar mai planifică să recruteze cel puţin 15 oameni.

Wetterbest deţine două fabrici, la Băicoi (judeţul Prahova) şi la Podari (judeţul Dolj), şi a înregistrat în primul trimestru o creştere de 36% a cifrei de afaceri comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 30 de milioane de lei (6,8 milioane de euro).

Planurile pentru acest an prevăd creşterea cifrei de afaceri cu 20%, atingerea unui profit de 8 milioane de lei şi investiţii de 2 milioane de lei.

”În plus, vrem să facem o relocare a fabricii din Băicoi, pentru că unităţile de acolo sunt fragmentate în acest moment şi vrem să construim o hală mare, de 5-6.000 de metri pătraţi. Din cele 2 milioane de lei pentru investiţii, cel puţin 1,5 milioane de lei vor fi îndreptaţi către această relocare, pentru care avem deja terenul cumpărat“, a declarat Dragoş Irimescu.

Noua fabrică va fi tot în localitatea Băicoi. Dragoş Irimescu este acţionarul majoritar al celor trei companii din grupul Wetterbest, restul fiind în posesia altor parteneri, cu diferite participaţii.

 Sursa: Mediafax

Sursa foto: Pixabay

 

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT