Dacia a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 20,7 mld. lei (4,6 mld. euro), în creştere cu 8,3% faţă de anul precedent, a anunţat Liviu Bocşaru, directorul financiar al companiei. Toate companiile Grupului Renault din România au înregistrat, cumulat, afaceri de 5,1 miliarde de euro anul trecut, fiind pentru prima dată când este depăşit pragul de 5 mld. euro, potrivit datelor Grupului.
Conform spuselor lui Liviu Bocşaru, evoluţia pozitivă a Dacia a fost determinată de creşterea lui Duster, chiar şi pe final de carieră, dar şi de producţia de componente ce au fost livrate către celelalte uzine ale Grupului Renault, care produc gama Global Access. “Mă refer la componentele de vehicule SKD care şi-au dublat volumul, la motoare, şasiuri şi piese de schimb, produse pe platforma de la Mioveni”, a precizat directorul financiar.
Cu acest îmbucurător rezultat, Dacia rămâne în continuare cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, în condiţiile în care OMV Petrom a raportat vânzări de 16 mld. lei în acelaşi an.
„Anul trecut, a fost unul important pentru investiţii : aproape 200 de milioane de euro la nivelul Grupului Renault România, din care 175 de milioane de euro, la Dacia. E vorba de proiecte industriale (modernizarea liniilor de fabricaţie, condiţii de muncă, creştere capacitară de producţie), dar cel mai important a fost lansarea de la sfârşitul anului 2016 a noilor Logan, Logan MCV şi Sandero” a adăugat Liviu Bocșaru.
Dacă sunteți curioși în privința numărului de angajați, acesta a scăzut în 2016 de la 14.194 persoane, la 14.001.