Cornelia Sîngeorzan este fondatoarea Podcast Show-ului: ”Voci care mișcă”. A crezut mereu în metafora: ”Vocea ta e reclama ta!”. De aici a apărut dorința ei de a ajuta oamenii să-și prezinte cu încredere ofertele și să scape de emoțiile unei întâlniri sau a unei prezentări de pe scenă. Are și o declarație: În calitate de Public Speaking Trainer și Business Coach îmi iau angajamentul față de tine că vei deveni o ”voce care mișcă”. Practic, proiectul său ajută la transformarea unei persoane și promovarea afacerii, prin servicii de: Coaching în direcția afacerilor; Training de Public Speaking și vânzări; Promovarea afacerii prin crearea unei emisiuni în studio.
C&B: Cornelia, de unde această idee?
Cornelia Sîngeorzan: Am decis să înființez propriul business în 2022 ajungând ”șomeră” cu 2 facultăți și 1 masterat terminate la zi. A fost crunt sentimentul – să am studii superioare finalizate cu succes și să nu am o stabilitate financiară, respectiv un job. Acel moment m-a făcut să conștientizez că, abilitățile sunt mult mai importante decât studiile universitare. Astfel, am început să investesc în dezvoltarea abilităților de: comunicare, vânzări, leadership, marketing, business. Deși aveam o mulțime de întrebări și nedumeriri în minte, am continuat să cred în ideea că ”Dacă gândești de succes vei deveni de succes”.
Pornind de la o dezamăgire profesională, fără încredere în forțele proprii, fără să știu cine sunt și care e menirea mea pe acest pământ, fără modele de antreprenori în familie sau în cercul de prieteni, am început să construiesc pe cont propriu.
Acum, la diferență de 1 an de zile, îmi cunosc misiunea, am șlefuite skill-uri noi și am sprijinit peste 30 de clienți în programele 1 la 1 – clienți care, mai apoi, și-au prezentat produsele și serviciile cu încredere și au avut succes.
Ideea Podcast Show-ului ”Voci care mișcă” a venit din dorința de a sprijini și mai mult clienții din program oferindu-le un loc/cadru unde să obțină mai multă vizibilitate și încredere.
C&B: Care erau viziunile tale în copilărie/adolescență și care sunt acum?
Cornelia Sîngeorzan: Când eram mica, îmi plăcea să-mi ofer timpul și energia să ajut oamenii. Aveam o dorință incredibilă de a ajuta. Eram nerăbdătoare să aflu ce fac ei și să învăț cât mai multe lucruri cu care să fiu de folos. Nu știam să încadrez instinctul acesta de a ajuta într-o meserie, însă cu ideea asta am rămas în suflet și în minte – Trebuie să ajut oamenii! Îmi plăcea și de doamna învățătoare că ajuta copiii cu drag, dar îmi plăcea și de doamna prezentatoare de la TV, indiferent cine prezenta știrile.
Acum, ajut oamenii să fie încrezători în forțele proprii atunci când vorbesc despre produsele și serviciile lor, dar și când le vând. Pentru acest lucru, am construit propria emisiune de radio : Podcast Show ”Voci care mișcă ” și am participat la 13 emisiuni TV în calitate de invitat unde am vorbit despre parcursul meu transformațional și cum ajut oamenii prin cunoștințele și conștientizările mele.
C&B: Care sunt principiile de viață și activitate de la care nu te abateți?
Cornelia Sîngeorzan: Ajută oamenii fără să ceri ceva la schimb!; Oferă mai mult decât ceri!; Du lucrurile până la capăt! De la aceste principii de viață nu o să mă abat niciodată, întrucât sunt prea bine stabilite în sistemul meu de valori.
C&B: Povestește-ne câteva situații amuzante din activitatea ta!
Cornelia Sîngeorzan: Am avut multe situații amuzante. De pildă, uitam să dau drumul la înregistrarea sesiunii. Până să plătesc abonament la Zoom, deși nu trebuia să dureze mai mult de 30-40 de minute, mă trezeam că se închidea întâlnirea. Mai erau situații în care suna soneria de la intrare în timpul sesiunii – era curierul, de cele mai multe ori.
C&B: Ce sfat/sfaturi ai pentru cei aflați la început sau indeciși?
Cornelia Sîngeorzan: Încurajez toți tinerii care urmează un liceu, facultate sau au un job să-și dezvolte în paralel cât mai multe skill-uri, să participe la evenimente de business networking, să intre în programe de dezvoltare personală și profesională, să aibă curiozitatea să participe chiar și la workshop-uri gratuite sau ateliere și să investească în educația lor – este singura ”unealtă ” care le poate garanta siguranța zilei de mâine. Facultatea vine și pleacă, job-ul vine și pleacă, însă ceea ce știi să faci rămâne pe tot parcursul vieții.
C&B: Cum percepi afacerile din România?
Cornelia Sîngeorzan: Mi se pare că trăim într-o socitate care, deși este democratică, ne intrigă la frică, panică, tensiune, stres, instabilitate, incertitudine. Afacerile din România, conform statisticilor, foarte puține rezistă. De ce? Pentru că este un mediu provocator care nu este suținut de statul român sau de bănci. Marile companii se folosesc adesea de strategii de marketing agresive și imorale – de multe ori pentru a înlătura afacerile mici. Nu se încurajează colaborarea între afaceri, ci mai degrabă concurența.
C&B: Presupunem că ai in față un potențial client, cum ai aborda situația?
Cornelia Sîngeorzan: Aș începe discuția prezentându-mă politicos. Ulterior, aș prezenta scopul întâlnirii, aș cere acordul pentru a-i adresa câteva întrebări de explorare, iar mai apoi aș descoperi, prin intermediul întrebărilor, exact nevoile sale. Nu aș prezenta beneficiile serviciului meu înainte de a afla care sunt nevoile persoanei. Evident, apoi aș prezenta doar acele beneficii care îi pot servi nevoilor.