Piaţa de capital românească, în anul celor mai mari dividende, chiar dacă nu a început bine, are şanse reale să satisfacă în cele din urmă investitorii, este de părere Simion Tihon, broker la Prime Transaction.
Sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie au adus o gură de aer pe o piaţă dominată de apatie timp de mai bine de o lună, a mai spus el.
„Lichiditatea a crescut, iar cumpărătorii au pus presiune pe piaţă ridicând cotaţiile ac¬ţiunilor. Momentul în care piaţa a crescut nu cred că este o coincidenţă cu sezonul datelor de înregistrare. Chiar dacă aceste creşteri s-au lăsat aşteptate, dividendele cu randament ridicat au atras în cele din urmă investitorii”, spune Tihon.
Potrivit unei analize a băncii de investiţii Berenberg, companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti oferă cel mai ridicat randament.
Analiştii Berenberg estimează că anul acesta companiile din principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, va plăti un randament al dividendelor de 7,9%, cel mai mare randament din lume. România este urmată în top de Kuweit (7,6%) şi de Bahrain (7,2%).
Sursa: Mediafax
Sursa foto: Pixabay