vineri, decembrie 6, 2024
AcasăStiriBroker: Numărul investitorilor la bursă va continua să scadă până la sfărşitul...

Broker: Numărul investitorilor la bursă va continua să scadă până la sfărşitul lui 2016

Scăderea din ultimii ani a numărului de investitori pe bursă este cauzată în mare parte de lipsa IPO-urilor (ofertă publică iniţială – n. red.), slaba evoluţie a indicelui BET şi lipsa totală a unei promovări către populaţie, este de părere Alexandru Chiriluş, broker la Intercapital.

„Pe lângă acestea, deficitul de imagine suferit de bursă din cauza crizei financiare încă îşi face simţită prezenţa”, a explicat el.

Numărul de investitori pe bursa de la Bucureşti, catalogată drept piaţa de frontieră, era la finele anului 2015 de 71.100 de persoane, minimul din 2006 încoace şi cu 4,6% mai mic faţă de anul precedent.

Indicatorul este calculat fără a lua în calcul dacă un investitor are deschise conturi la unu sau mai mulţi brokeri sau societăţi de administrare a investiţiilor, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investiţiilor.

„Sunt convins că acest trend va continuă până la sfârşitul anului, îmi este greu să cred că problemele identificate din piaţă vor fi corectate într-un timp atât de scurt, respectiv până la finalul anului”, mai spune Chiriluş.

 Sursa: Mediafax

Sursa foto: Pixabay

 

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT