vineri, decembrie 13, 2024
AcasăStiriBlue Air se îndreaptă şi mai sus

Blue Air se îndreaptă şi mai sus

Pare a fi un an bun pentru compania aeriană condusă de patru oameni de afaceri români.

După o vară aglomerată, în care peste 1.5 milioane de pasageri au fost transportaţi pe cale aeriană, conform unui titlu de pe stirileprotv.ro, directorul general a fost schimbat în urmă cu aproape o lună, iar astăzi s-a anunţat că „Taromul din Moldova”, cum mai era numită compania Air Moldova a fost achiziţionată contra sumei de 2.5 milioane euro. În această sumă se regăseşte, fireşte, datoria 61 milioane euro.

Pentru a avea o idee de importanţa companiei pe piaţa transportului aerian, anul trecut Blue Air a transportat un număr de 5 milioane de pasageri în 16 ţări europene.

Programul de zbor existent al Air Moldova va rămâne neschimbat, urmând ca peste 3 ani să ajungă şi în America de Nord.

Bineînţeles că acest pas înainte este de ajutor şi în crearea unor noi locuri de muncă.

În cuvântarea sa, directorul general Marius Puiu a legat această dezvoltare de înfaptuirea sa în anul Centenar.

Predecesorul său, Gheorghe Răcaru are un mare merit în orientarea si poziţionarea actuală a Blue Air. Acesta a deţinut funcţia executivă de la începutul formării companiei, timp de 14 ani si la vârsta de 70 de ani, după aproape 50 de ani în aviaţie a lăsat locul său unui om cu viziuni similare, fiind sigur ca proseperitatea clădită va continua.

Procesul de privatizare era un pas firesc şi necesar pentru operatorul aerian din Moldova, fondat în 1993.

Strategia de dezvoltare cuprinde lansarea de rute noi şi deschiderea zborurilor pe distanţe medii si chiar lungi (inclusiv China)  .

Experienţa acumulată de Blue Air până în prezent va fi de asemenea un beneficiu pentru Air Moldova.

Blue Air care a deservit anul trecut 100 de rute va primi 12 aeronave noi, ce urmează a fi livrate în anul 2019, deci foarte curând.

Privatizarea Air Moldova s-a produs intr-un moment de declin continuu ce anunţau falimentul.

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT