Bill Clinton, fost preşedinte al Statelor Unite, va colabora cu scriitorul James Patterson, un autor celebru de romane thriller, pentru a scrie împreună un volum care se va intitula ”The President is Missing” („Lipseşte preşedintele”), informează Reuters.
Romanul se va inspira din experienţele trăite de Bill Clinton la Casa Albă în perioada în care a fost cel de-al 42-lea preşedinte al Statelor Unite, între anii 1992 şi 2001. Volumul va fi lansat în librăriile americane, în luna iunie a anului viitor.
James Petterson, cunoscut pentru romanele „The Michael Bennett”, „Women’s Murder Club”, ” Daniel X”, „NYPD Red”, „Maximum Ride”, dar și pentru seriile „Alex Cross”, a fost ani la rând inclus în topul Forbes ca cel mai bine plătit autor.
Deşi Bill Clinton a mai scris patru cărți, printre care şi o autobiografie, este pentru prima dată când fostul preşedinte american scrie ficţiune.