Adriana Preda, social innovator și strateg, vorbește despre leadership, impact social, ESG și construirea de sisteme sustenabile pentru tineri și comunități vulnerabile. Interviu despre carieră, decizii și schimbare reală în România și internațional.
Adriana Preda este social innovator, strategist și antreprenor cu peste un deceniu de experiență la intersecția dintre impact social, business și inovație sistemică, cunoscută pentru construirea și scalarea unor programe și platforme care creează oportunități reale pentru tineri și comunități vulnerabile în România, Europa Centrală și de Est și, mai recent, în Statele Unite, activând atât în sectorul non-profit, cât și în zona de consultanță strategică și inițiative cu valoare socială integrată. În prezent, este Board Member al Asociației The Social Incubator, consultant în strategie, impact și ESG în cadrul Nimble Minds și dezvoltă un business startup în zona de advertising cu impact, axat pe modele prin care bugetele de marketing pot susține schimbări sociale concrete.
C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?
Adriana Preda: Dacă ar fi să privesc cariera mea ca pe un fir narativ, nu aș spune că a fost construită din momente spectaculoase, ci din câteva decizii care au schimbat direcția și au rămas definitive.
Primul moment important a venit din zona juridică, care ține direct de educația mea. Dreptul mi s-a părut, la început, un instrument puternic pentru a corecta nedreptăți. M-au mișcat mereu situațiile de abuz, neputința, oamenii care nu au limbajul sau resursele să se apere singuri. Am crezut că legea poate fi un vehicul real de echilibru și protecție. Experiența m-a format, dar m-a și trezit. Am înțeles destul de repede că dreptatea formală nu ajunge automat la cei care au cea mai mare nevoie de ea și că sistemele, oricât de bine intenționate, au limitele lor.
A urmat televiziunea. Am intrat acolo cu dorința sinceră de a fi vocea unor povești care nu erau spuse și a unor oameni care nu erau ascultați. Credeam în puterea vizibilității și în rolul expunerii publice ca formă de schimbare. A fost o etapă intensă și extrem de clarificatoare. Am văzut cât de ușor se pierde nuanța, cum realități complexe sunt comprimate în formate care cer impact rapid. Am învățat că a spune o poveste nu este suficient dacă nu există responsabilitate după ce lumina se stinge. Vocea, fără continuitate, rămâne uneori doar zgomot.
The Social Incubator însă fost locul unde toate aceste fire s-au legat. Acolo s-au întâlnit nevoia de dreptate, dorința de a da voce și, mai ales, nevoia de a construi ceva care rămâne. Am trecut de la a semnala probleme la a lucra, zi de zi, la soluții. De la reacție la structură. De la emoție la sisteme care pot susține oameni reali, pe termen lung. A fost spațiul în care am învățat ce înseamnă responsabilitatea leadershipului, presiunea deciziilor și munca invizibilă din spatele impactului real. Privind înapoi, acest început de drum a fost mai degrabă o căutare decât un plan. Am căutat instrumentul potrivit. Legea mi-a oferit cadrul. Televiziunea mi-a oferit vocea. Societatea civilă mi-a oferit locul în care cele două au putut fi puse la lucru, cu sens, răbdare și consecințe reale.
Iar acum sunt la intersecția dintre toate aceste lumi. Lucrez între societatea civilă, business și consultanță, cu aceeași întrebare în minte, dar cu instrumente mult mai clare. Construiesc punți între impact și economie, între intenții bune și sisteme care pot funcționa la scară, între nevoile reale din teren și resursele care există, dar sunt adesea prost conectate.
După ani de lucru direct cu tineri, organizații și comunități, am înțeles că schimbarea durabilă nu vine dintr-un singur sector. Vine din capacitatea de a le ține împreună. De a traduce între ele. De a crea modele în care binele nu depinde doar de granturi sau de contexte favorabile, ci este integrat în felul în care funcționează organizațiile, companiile și piețele.
C&B: Care este cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o ca lider al unei organizații non-profit și cum ați depășit-o?
Adriana Preda: Cea mai mare provocare a fost să țin organizația întreagă în momentele în care nimic nu era sigur. Finanțare instabilă, presiune constantă pe rezultate, echipe obosite și oameni care se uitau la leadership așteptând direcție, chiar și atunci când eu însămi aveam puține răspunsuri clare.
În non-profit, crizele nu vin una câte una. Se suprapun. Și tentația este să accelerezi, să compensezi prin control, să promiți mai mult decât știi că poți livra. A fost un moment în care am înțeles că cea mai mare greșeală ar fi să performez certitudine. Am ales opusul – am fost explicită cu ce știm și ce nu știm, am pus limite clare si am încetinit deciziile luate din frică și le-am mutat înapoi în rațiune.
O altă provocare reală a fost echilibrul dintre misiune și oameni. Dorința de a ajuta poate deveni rapid o formă de epuizare colectivă. Am învățat să protejez echipa, chiar și atunci când nevoile din afară păreau mai urgente. Am ținut presiunea la nivel de leadership și am refuzat să o las să curgă în jos. Nu a fost o decizie populară de fiecare dată, dar a fost una necesară.
Am depășit aceste momente schimbând felul în care defineam succesul. Nu doar prin impact livrat, ci prin capacitatea organizației de a rămâne sănătoasă, coerentă și demnă în condiții dificile. Cu procese mai clare, decizii asumate și multă prezență, fără soluții spectaculoase. Doar construcție constantă, onestă și umană.
C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
Adriana Preda: Ambiția care m-a ghidat constant a fost să construiesc contexte în care oamenii să aibă șanse reale, nu doar povești inspiraționale despre „reușită”. Încă de la început, m-a interesat mai puțin ideea de a salva și mult mai mult ideea de a construi condiții corecte. Acces, repere, oameni care te văd la timp și sisteme care nu te exclud din start.
De-a lungul drumului, forma acestui vis s-a schimbat. La început era despre a fi de partea celor nedreptățiți. Apoi despre a le da voce. Astăzi este despre a schimba regulile jocului care produc aceleași inechități, generație după generație prin structuri care funcționează chiar și atunci când entuziasmul dispare.
Ce a rămas constant este refuzul de a accepta că unele destine sunt „firești”. Nu cred în asta! Cred că multe traiectorii sunt rezultatul contextului, nu al valorii personale. Ambiția mea este să lucrez exact acolo unde contextul poate fi reproiectat. Chiar dacă e mai lent, chiar dacă e mai greu de explicat. Pentru mine, adevărata reușită este atunci când schimbarea nu mai depinde de mine, ci poate continua fără mine.
C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?
Adriana Preda: La început eram foarte determinată, dar și foarte grăbită. Aveam multă energie, multă revoltă față de nedreptate și o nevoie puternică de a demonstra că se poate altfel. Credeam că dacă muncești suficient de mult și spui lucrurile clar, schimbarea va urma aproape natural. Eram implicată peste tot, prezentă în fiecare detaliu, cu senzația că responsabilitatea stă mereu pe umerii mei. În timp, m-am transformat mai mult decât mi-am propus. Am învățat să încetinesc fără să pierd direcția. Să aleg bătăliile care chiar contează. Să nu confund urgența cu importanța. Am învățat că leadershipul înseamnă să creezi claritate, spațiu și încredere pentru alții nu să fii vizibil tot timpul
Poate cea mai mare schimbare a fost felul în care mă raportez la mine însămi. Am trecut de la a mă defini prin efort și sacrificiu la a mă defini prin judecată, consecvență și limite sănătoase. Astăzi nu mai simt nevoia să demonstrez permanent. Mă interesează mai mult ce rămâne decât ce se vede. Și, poate paradoxal, tocmai această așezare a făcut munca mai puternică și mai durabilă.
C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?
Adriana Preda: Probabil că sunt exigentă și orientată spre rezultate, dar și corectă și consecventă. Pun mult accent pe claritate, responsabilitate și sens. Cred în autonomie, dar și în asumare, și încerc să creez un spațiu în care oamenii se pot exprima și pot crește, chiar și atunci când lucrurile sunt dificile.
C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?
Adriana Preda: Cea mai importantă decizie a fost să renunț la ideea că trebuie să aleg o singură direcție și să mă țin de ea cu orice preț. Mult timp am simțit presiunea de a mă încadra într-un rol clar. Jurist. Jurnalist. Lider de ONG. La un moment dat, am ales conștient să nu mai separ aceste identități și să construiesc exact la intersecția lor.
Decizia asta a însemnat să ies din zone confortabile și din etichete ușor de explicat. Să accept un drum mai greu de citit din exterior, dar mult mai coerent din interior. A însemnat și riscul de a fi percepută ca „prea mult” sau „prea diferit” pentru unele contexte si mi l-am asumat.
Din acel moment, traiectoria mea s-a schimbat. Am început să gândesc pe termen mai lung, să construiesc punți între lumi care nu vorbesc natural între ele și să iau decizii nu pentru următorul pas, ci pentru arhitectura întregului drum. A fost momentul în care m-am mutat, cu adevărat, din execuție în construcție.
C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership sau modul în care luați decizii? A fost un proces natural sau învățat?
Adriana Preda: Stilul meu de leadership nu a apărut dintr-un moment sau dintr-o funcție, ci s-a construit în timp, din realitate, presiune și alegeri asumate. A fost un proces profund învățat, dar și foarte personal. Am investit mult în învățare, în mentori, în coaching, în spații de reflecție în care să pot înțelege nu doar ce fac, ci cum fac și de ce.
La un moment dat, am realizat că dacă vreau să construiesc ceva care să dureze, nu pot conduce „din instinct” la nesfârșit. Așa că am ales să tratez leadershipul ca pe o competență, la fel ca strategia sau finanțele. Am privit organizația non-profit cu aceeași rigoare cu care ai privi un business -structură clară, procese funcționale, responsabilități asumate, decizii luate pe date. În același timp, am știut că dimensiunea umană nu este un „soft skill”, ci infrastructura invizibilă care ține totul în picioare.
Am lucrat mult cu ideea de transfer. Ce poate fi preluat din business și adaptat în social, ce principii sunt universale, cum construiești sustenabilitate fără să pierzi sensul? Această gândire transversală mi-a schimbat complet modul de a lua decizii. M-a ajutat să ies din reacție și să intru în arhitectură si să nu mai rezolv doar problemele de azi, ci să previn pe cele de mâine.
La început, eram foarte prezentă în toate detaliile. Credeam că leadershipul înseamnă să fii peste tot, să duci totul, să compensezi. Cu timpul, am învățat ceva mai greu, dar esenția si anume că adevărata autoritate vine din claritate si ca uneori cea mai bună decizie este să faci un pas înapoi, să lași spațiu, să ai încredere.
Astăzi, modul meu de leadership este mai calm, mai strategic și mai uman. Decid cu gândul la oameni, la consecințe și la timp. Îmi pasă la fel de mult de cum se ajunge la un rezultat, cât de rezultat în sine. Și poate cel mai important lucru pe care l-am învățat este acesta – leadershipul nu se încheie niciodată. Se ajustează, se rafinează și cere, mereu, onestitate față de tine și față de cei care merg alături de tine.
C&B: Care este misiunea fundamentală a organizației și cum a evoluat aceasta de la lansare până acum?
Adriana Preda: Misiunea organizației a fost, de la început, să creeze șanse reale pentru tineri care pornesc cu un dezavantaj major de context, intr-un mod concret. Acces la educație relevantă, la oameni care îi văd, la experiențe care le pot schimba traiectoria înainte ca sistemul să îi închidă definitiv într-o etichetă.
La lansare, misiunea era foarte legată de intervenția directă. Lucram cu tineri care ieșeau din sistemul de protecție și aveau nevoie, urgent, de repere, competențe și sprijin pentru a se integra profesional. Era mult despre a fi acolo, aproape, și despre a repara goluri evidente – educație de bază, orientare, primele contacte cu piața muncii. În timp, misiunea s-a maturizat. Am înțeles că nu este suficient să lucrăm doar cu beneficiarii finali, oricât de bine am face-o. Așa că am extins intervenția către ecosistem: companii, școli, instituții, decidenți. Am început să construim programe care nu doar ajută tineri, ci schimbă felul în care organizațiile lucrează cu ei. Am mutat accentul de la „cum sprijinim un tânăr” la „cum schimbăm sistemul care îl exclude”. Astăzi, misiunea este mai amplă și mai clară. Construim modele care pot fi replicate, parteneriate care pot susține impactul pe termen lung și punți reale între social și economic. Nu mai vorbim doar despre integrare, ci despre echitate de șanse și despre responsabilitatea colectivă de a nu irosi potențial.
Evoluția a fost una firească. De la reacție la arhitectură. De la soluții pentru cazuri individuale la intervenții care pot schimba regulile jocului. Misiunea a rămas aceeași în esență, doar instrumentele au devenit mai mature.
C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?
Adriana Preda: Nu există, sincer, o zi cu adevărat obișnuită. Zilele mele sunt un amestec de lucru strategic, decizii care cer claritate și multe conversații care nu apar în agendă, dar contează enorm. Pot începe dimineața într-un call de strategie sau într-o discuție de board și să o închei într-o întâlnire în care miza este pur umană.
O parte importantă din timp este dedicată gândirii.Analizez, structurez, pun lucruri cap la cap, fac legături între proiecte, oameni și contexte diferite. Lucrez mult cu echipe și parteneri din zone foarte diferite, așa că o bună parte din zi este despre traducere intre limbaje, intre așteptăr si intre ritmuri.
Dar sunt și zile care rup complet ritmul. Zile în care unul dintre tinerii noștri intră pe ușă sau sună doar ca să spună că a intrat la facultate. Sau că a trecut prima lună la primul job și încă îi tremură puțin vocea când povestește. Sau că, pentru prima dată, simte că e „la locul lui”. Momentele astea nu sunt planificate și nu apar în rapoarte, dar dau sens tuturor celorlalte. La fel de importante sunt momentele simple cu echipa. Râsul dintre două ședințe, o poveste spusă pe fugă, o glumă care descarcă o zi grea. Sunt lucrurile mici care țin oamenii împreună și care fac munca posibilă pe termen lung.
Cea mai mare satisfacție vine din acest amestec – din faptul că pot lucra la sisteme și, în același timp, să văd oameni reali traversând schimbări reale. Când strategia și viața se întâlnesc, pentru ca acolo știu că sunt exact unde trebuie.
C&B: Ce schimbări concrete a adus Social Incubator în comunitățile cu care lucrați?
Adriana Preda: Schimbările aduse de The Social Incubator se văd cel mai clar în traiectorii care s-au schimbat si nu ne uitam doar la cifre. În comunitățile cu care lucrăm, am reușit să mutăm mulți tineri dintr-o zonă de risc și incertitudine într-una de stabilitate, autonomie și perspectivă. Tineri care au intrat în programe fără repere clare și care astăzi sunt angajați, studenți, mentori sau chiar lideri în propriile lor comunități. Concret, am creat punți reale între tineri vulnerabili și piața muncii prin expunere directă, experiențe practice și relații pe termen lung cu angajatori. Am schimbat modul în care companiile se raportează la acești tineri de la neîncredere la responsabilitate, de la „nu sunt pregătiți” la „ce putem face diferit ca să fie”.
La nivel de comunitate, am introdus modele de lucru care nu existau înainte. Programe integrate care combină educația, orientarea în carieră, sprijinul emoțional și mentoratul. Am profesionalizat intervenția socială și am adus rigoare acolo unde, de multe ori, exista doar bună intenție. Acest lucru a crescut nu doar impactul, ci și încrederea partenerilor locali și a instituțiilor.
Poate una dintre cele mai importante schimbări este de ordin cultural. Am contribuit la schimbarea narațiunii despre tinerii din medii vulnerabile. De la „beneficiari” la oameni cu potențial. De la excepții la resursă. Iar această schimbare de perspectivă a creat efecte care merg dincolo de organizație și se simt în comunități, școli, companii și familii.
C&B: Cum s-a născut Asociația Social Incubator și care a fost inspirația inițială în spatele acestui proiect?
Adriana Preda: Asociația The Social Incubator s-a născut dintr-o realitate foarte simplă și foarte dură. Exista (și încă există) o prăpastie uriașă între tinerii care aveau acces la educație, rețele și oportunități și cei care ieșeau din sistemul de protecție sau din medii vulnerabile fără niciun fel de plasă de siguranță. Inspirația inițială a venit dintr-o întrebare concretă, pusă de membrii fondatori, oameni care făceau deja voluntariat de mulți ani în centrele de plasament și vedeau acest moment critic din interior. Ce se întâmplă cu acești tineri după ce nu mai sunt „responsabilitatea” nimănui?
La început, ideea a fost să construim un spațiu de tranziție. Un loc în care tinerii să nu fie tratați ca beneficiari, ci ca oameni aflați la început de drum, cu potențial real. Un loc care să le ofere nu doar competențe, ci și încredere, expunere și relații care contează. De aici a venit și numele. Un incubator nu grăbește artificial creșterea, ci creează condițiile în care ceva fragil poate prinde rădăcini.
Pe parcurs, proiectul a crescut mult peste forma inițială. Am înțeles rapid că nu este suficient să lucrăm doar cu tinerii, oricât de bine am face-o. Așa că am început să construim parteneriate cu companii, mentori, instituții și comunități locale. Am adus la aceeași masă actori care, în mod normal, nu lucrează împreună și i-am legat printr-o responsabilitate comună.
Inspirația a rămas aceeași până astăzi. Convingerea că talentul este distribuit egal, dar oportunitățile nu. The Social Incubator a apărut pentru a reduce această ruptură și continuă să existe pentru a demonstra că, atunci când contextul se schimbă, se pot schimba și destinele.
C&B: Cum descrieți stilul dumneavoastră de leadership într-un ONG și în ce mod diferă acesta de un rol similar într-un business tradițional?
Adriana Preda: Într-un ONG, leadershipul meu este foarte ancorat în oameni și în sens. Deciziile nu sunt niciodată doar operaționale, pentru că aproape fiecare alegere are un impact direct asupra unor vieți reale. Asta cere multă atenție, multă claritate și o prezență constantă penmtru ca nu poți conduce doar din rezultate. Trebuie să ții cont de context, de ritmuri diferite, de vulnerabilități care nu apar într-un P&L, dar care influențează profund munca.
În același timp, am condus un ONG cu rigoarea unui business. Structură clară, obiective măsurabile, responsabilități bine definite, decizii asumate. Cred foarte mult că lipsa de profesionalizare face mai mult rău decât lipsa de resurse. Diferența este că, în ONG, performanța se măsoară în încredere, stabilitate și capacitatea organizației de a rămâne sănătoasă pe termen lung.
Într-un business tradițional, lucrurile sunt mai directe – deciziile pot fi mai rapide, lanțurile de responsabilitate mai clare, iar presiunea rezultatelor este explicită. În ONG, presiunea este mai difuză, dar adesea mai grea. Vine din așteptări morale, din urgențe sociale și din responsabilitatea față de comunități care nu au alternative. Diferența majoră nu este, însă, de natură tehnică, ci de miză. În business, greșelile costă bani. În ONG, greșelile pot costa încredere, timp pierdut sau șanse reale pentru oameni. De aceea, stilul meu de leadership în zona non-profit este mai atent, mai deliberat și mai orientat spre construcție pe termen lung. Mai puțin despre viteză si mai mult despre direcție.
Povestea Adrianei Preda este despre construcție pe termen lung, leadership asumat și capacitatea de a conecta lumi diferite pentru a genera schimbare reală. La intersecția dintre impact social, business și strategie, ea redefinește modul în care oportunitățile pot fi create și scalate pentru tineri și comunități vulnerabile.
