Sunt oameni pe care îi întâlnești și oameni pe care îi ții minte. Cristina Burdușel face parte, pentru mine, din a doua categorie.
Am creat proiectul „Un nume bun” din dorința de a prezenta oameni care creează valoare în jurul lor prin activitatea pe care o desfășoară. Experți care dezvoltă comunități fără să îi rănească pe cei din jur. Antreprenori care caută să lase în urma lor un nume bun.
În cei cinci ani de când lucrez cu profesioniști și antreprenori la dezvoltarea brandului personal, mi-am dat seama că ceea ce fac are un impact puternic asupra societății. Așadar, mi-am propus să fiu atentă la oamenii pe care îi ajut și la valorile pe care aceștia își construiesc brandul.
Atunci când un nume este mare, cunoscut și pe buzele tuturor, nu înseamnă neapărat că este și un nume bun. Un nume bun este ceea ce lăsăm după noi copiilor noștri, celor care ne-au cunoscut și celor ale căror vieți le-am influențat.
Acesta este tipul de brand personal pe care vreau să îl dezvolt pentru oamenii cu care lucrez, iar Cristina este unul dintre ei.
Dincolo de experiența profesională impresionantă pe care o are, ceea ce m-a determinat să o privesc cu adevărat ca pe un om valoros este felul în care se poartă, modul în care comunică și energia pe care o aduce în interacțiunile cu ceilalți.
Cristina este un om cald, implicat și foarte atent la oameni. Are acel tip de naturalețe care nu se învață într-un curs de personal branding. Vine din experiență, din asumare și dintr-o relație autentică cu ceea ce face.
Iar ceea ce face are, cu siguranță, o poveste aparte.
Cristina și-a construit cariera în aviație, un domeniu care cere disciplină, responsabilitate, curaj și foarte multă pregătire. A fost însoțitor de bord, pilot, instructor și lector, iar experiența acumulată de-a lungul anilor a condus-o către un rol în care, astăzi, poate face ceva esențial: îi poate ajuta și pe alții să își construiască propriul drum profesional.
Fondatoarea Shell Team Aviation, Cristina este antreprenor, mamă și lector în cadrul școlii pe care o conduce. Prin activitatea sa, contribuie la pregătirea celor care își doresc o carieră în aviație.
A lucrat cu mii de oameni aflați la început de drum și și-a transformat experiența într-o resursă pentru cei care visează să ajungă acolo unde ea a ajuns prin multă muncă și perseverență.
Dar, dacă ar fi să o prezint pe Cristina doar prin funcțiile sale, aș pierde tocmai partea care mie mi se pare cea mai importantă:Omul din spatele profesiei.
Pentru că un brand personal nu înseamnă doar ceea ce scrie pe o carte de vizită. Înseamnă felul în care oamenii te percep, ceea ce transmiți fără să spui și ceea ce rămâne după ce o conversație s-a încheiat.
Cristina lasă ceva în urmă. Lasă încredere. Lasă energie bună. Lasă sentimentul că ești în siguranță. Și face toate acestea fără să simtă nevoia de a demonstra ceva.
Mi-am propus să o aduc mai aproape de voi: nu doar pe Cristina, profesionistul din aviație, ci și pe Cristina – omul, femeia, mama și mentorul care a adunat experiențe pe care, astăzi, le poate transforma în valoare pentru ceilalți.
Cristina are o grijă aparte pentru elevii școlii, inclusiv după ce aceștia termină cursurile. Îi ajută să își găsească locuri de muncă, iar atunci când îi reîntâlnește la bordul avioanelor se bucură să îi privească lucrând și să primească o cafea servită chiar de ei.
Acesta este și motivul pentru care îmi plac astfel de clienți. Pentru că, în spatele fiecărui business, al fiecărei profesii și al fiecărui CV, există un om. Iar uneori, cea mai importantă parte a unui brand personal este tocmai aceea pe care omul respectiv nu o consideră suficient de importantă pentru a o spune.
Rolul meu este să o văd. Să o pun în cuvinte. Să construiesc în jurul ei o poveste coerentă și autentică. Și, mai ales, să îi ajut pe oamenii cu care lucrez să înțeleagă că nu trebuie să devină altcineva pentru a avea un brand personal puternic. Trebuie să facă mai vizibil ceea ce sunt deja.
Cristina este un exemplu foarte bun în acest sens. Pentru că, înainte de orice titlu profesional, este un om bun.
Este omul pe care l-aș suna dacă aș avea o problemă, dacă aș avea nevoie de o informație din aviație care să îmi salveze viața sau dacă ar trebui să aterizez cu un avion în avarie pe o insulă pustie.
Și nu doar pentru că mi-ar spune cum să aterizez corect. Sunt sigură că ar găsi și o variantă să vină după mine cu toată școala de însoțitori de zbor.
Cristina lasă în urmă un nume bun pentru că este un om bun. Iar oamenii buni merită să fie văzuți.
Ionela Bîrle Nedelea – Expert în dezvoltarea brandului personal

