Cum îți poți construi o carieră cu sens și de ce succesul profesional nu garantează împlinirea? Psihoterapeutul și coach-ul Mihaela Sandu-Scarlat vorbește despre IKIGAI, burnout, sindromul impostorului și despre pașii necesari pentru a avea o viață profesională aliniată cu valorile personale.
În acest articol, Mihaela Sandu-Scarlat, psihoterapeut cognitiv-comportamental, coach și consilier de carieră, ne povestește despre diferența dintre o carieră trăită cu sens și una construită exclusiv în jurul performanței și validării externe. Pornind din experiența sa de peste 16 ani în corporații și din practica terapeutică, ea explică modul în care conceptul japonez IKIGAI poate influența alegerile profesionale, echilibrul emoțional și riscul de burnout.
„În cei 16 ani de lucru în organizații din diverse domenii, am întâlnit sute de oameni care veneau și plecau zâmbind din companie, dar și sute de oameni care se plictiseau repede, care erau mai mereu frustrați, demotivați, triști, iar unii dintre ei chiar au clacat.
Diferența dintre ei a fost mereu reprezentată de sensul pe care îl dădeau activității lor, fie că munca lor era o eternă rutină sau, dimpotrivă, nu exista o zi care să semene cu cealaltă. Aceștia îmbrățișau cu deschidere activitățile recurente, dar și provocările care puteau apărea oricând, își sărbătoreau atât micile reușite, cât și victoriile mari, începeau și terminau ziua de lucru cu sentimentul de recunoștință.
A doua categorie se concentra excesiv pe jumătatea goală a paharului, se compara frecvent cu colegii, țintea frecvent roluri mai înalte, sperând la o împlinire profesională care se stingea într-un timp relativ scurt.
Până și mărirea salarială îi mulțumea, în medie, 4 luni, stilul de viață căpăta un nou upgrade, apoi se instala iar nemulțumirea. Și intervenea veșnica goană după împlinirea unui alt obiectiv, care ar fi putut să le aducă satisfacții. Nu se uitau la victoriile mici, li se păreau firești și nelaudabile, iar victoriile mari le sărbătoreau punctual, trimestrial, într-un cadru corporatist, uneori într-o stare de epuizare, afișând un zâmbet protocolar, dar cu gândul la weekend-ul în care să zacă pe canapea.
Din păcate, am ascultat mulți colegi care îmi mărturiseau că așteptau weekend-ul ca să zacă, deși nu aveau mai mult de 40 de ani. Renunțaseră la toate hobby-urile pentru că nu mai dispuneau de energie și nu aveau nici dispoziție să-și cheltuie banii din cont, pentru care trudiseră atât. Iar.
Mulți dintre ei, de fapt, îi țineau pentru zile negre, în cazul în care se întâmpla ceva cu compania sau nu mai puteau duce stilul prea alert.
Weekend-ul era prea scurt pentru a-i ajuta să iasă din starea de epuizare și o luau iar de la capăt, în așteptarea următorului weekend.
Burnout-ul nu se instalează doar în corpul celor care nu-și trăiesc ikigai-ul și muncesc exclusiv pentru scopul organizației, pentru profit. Se poate instala cu perfidie și în viețile antreprenorilor, care își trăiesc ikigai-ul pe deplin și se afundă în muncă. Este, în cazul lor, un foc care îi mistuie, neputând sau nevrând să îl stingă.
De asemenea, vedem adesea cazuri de profesioniști din sistemul medical, oameni care fac ceea ce iubesc, sunt repere în activitatea lor, care contribuie la binele societății, picând în prăpastia burnout-ului. Chiar dacă își trăiesc pe deplin ikigai-ul.
Studiile Gallup din ultimii ani raportează cifre îngrijorătoare: 76% dintre angajați spun că au experimentat burnout „uneori”, iar 28% spun că îl simt „foarte des” sau „mereu”.
Trăirea ikigai-ului nu te ferește de burnout dacă nu pui frână la momentul potrivit și nici nu te ferește de sindromul impostorului, dacă acesta nu este înțeles, acceptat și ameliorat.
Trăirea ikigai-ului presupune plecarea de la un talent, dar este nevoie de cultivarea lui, de perseverență și de antrenament pentru a putea avea rezultate de excepție într-un domeniu.
În cartea sa, „Cum să-ți găsești drumul în viață”, Héctor García și Francesc Miralles menționează patru întrebări-cheie care contribuie la identificarea IKIGAI-ului. Acestea sunt: Ce îți place să faci? La ce ești bun? Pentru ce poți fi plătit? De ce are nevoie lumea?
Ordinea întrebărilor este foarte importantă, întrucât, dacă pleci de la ce iubești să faci și îți crești constant nivelul de competență, poți ajunge să câștigi mulți bani. Invers, dacă motivația este preponderent financiară, vorbim de o atracție care poate fi trecătoare, poate duce la lipsă de sens sau la o muncă de Sisif istovitoare, munca nefiind în linie cu valorile și obiectivele tale.
Aceste întrebări veritabile, alături de întrebarea „Ce te face viu?”, sunt adresate în sesiunile de consiliere de carieră și de coaching.
În descoperirea sau trăirea ikigai-ului se pot interpune diverși sabotori, printre cei mai evidenți fiind: perfecționismul, sindromul impostorului, victimizarea sau comportamentul de people pleaser.
Aici recomand un instrument util în identificarea acestor sabotori, pe care îl puteți accesa în mod gratuit aici: https://positiveintelligence.com/saboteurs/
Recomand ulterior lucrul cu un coach pentru ajustarea intensității vocilor acestor sabotori și pentru a construi pas cu pas o carieră care să te reprezinte pe deplin.”
Mihaela Sandu-Scarlat este psihoterapeut cognitiv-comportamental, coach și consilier de carieră, cu o experiență de peste 16 ani în corporații din diverse industrii, dar și cu experiență relevantă în cabinet.
Ea a ajutat numeroși angajați sau antreprenori să-și găsească drumul potrivit, fie că erau la început de carieră, în procese de tranziție sau în etapa de reconversie profesională.
O carieră construită în acord cu propriile valori, talente și nevoi interioare poate deveni o sursă autentică de energie și împlinire. Totuși, chiar și atunci când ne trăim IKIGAI-ul, echilibrul rămâne esențial. Conștientizarea limitelor personale, gestionarea sabotoriilor interiori și cultivarea recunoștinței sunt pași importanți pentru o viață profesională sănătoasă și sustenabilă.
