Serviciile de streaming Paramount+ și HBO Max urmează să fuzioneze într-o platformă unificată, după oferta câștigătoare pentru Warner Bros Discovery, a anunțat CEO-ul Paramount Skydance, David Ellison, potrivit agenției DPA, citată de Agerpres.
Integrarea celor două platforme ar urma să aibă loc în următorii ani, iar noul serviciu ar reuni catalogul și conținutul ambelor companii.
În prezent, Paramount+ și HBO Max au împreună peste 200 de milioane de abonați direct-to-consumer în mai mult de 100 de țări, deși compania estimează că numărul final de utilizatori ar putea fi mai mic din cauza suprapunerii dintre abonați.
Citește și: Diverzum, aplicația de loialitate Gen Z, intrată oficial pe piața din România
La finalul ultimului trimestru, Paramount+ avea 78,9 milioane de abonați, iar Warner Bros Discovery raporta 131,6 milioane. Prin comparație, Netflix depășește 325 de milioane de abonați la nivel global.
Un catalog comun cu unele dintre cele mai populare francize
Platforma unificată ar urma să combine unele dintre cele mai cunoscute producții din industrie, inclusiv:
• Game of Thrones
• The Sopranos
• Yellowstone
• Star Trek
Deocamdată, David Ellison nu a anunțat numele viitoarei platforme, care ar reprezenta o nouă schimbare de brand pentru HBO Max, după rebrandingurile anterioare precum Max și HBO Now.
În cadrul aceleiași tranzacții, Paramount ar urma să achiziționeze și postul american CNN. CEO-ul companiei a precizat însă că nu există, pentru moment, planuri de vânzare a activelor de televiziune prin cablu.
Fuziunea vine după ce Netflix a renunțat la propria tentativă de achiziție a Warner Bros Discovery, considerând că termenii financiari ai tranzacției nu mai sunt atractivi.
Sursa foto: Mashable

