Printr-un parteneriat cu Ajungem MARI, OLX Group susține, pe parcursul anului 2026, dezvoltarea a 400 de copii și tineri vulnerabili din București și 27 de județe. Inițiativa face parte din proiectul „Împreună schimbăm comunități pas cu pas” și urmărește sprijinirea copiilor din sistemul de protecție în drumul lor spre autonomie, echilibru emoțional și integrare socială.
Programul răspunde unor nevoi esențiale: conectarea cu lumea din afara sistemului, accesul la educație, susținerea sănătății emoționale, dezvoltarea autonomiei și orientarea profesională. Activitățile se vor derula între ianuarie și decembrie 2026 și includ atât intervenții dedicate copiilor, cât și programe de formare și consiliere pentru voluntarii Ajungem MARI. Valoarea finanțării se ridică la 625.000 de lei (123.247 euro).
Citește și: IKEA lansează un program pilot de reciclare a mobilierului vechi în București
„Copiii instituționalizați sunt adesea etichetați ca fiind «fără șanse», iar traumele timpurii le afectează încrederea și capacitatea de a visa. Prin activități constante, voluntarii le arată că nu sunt singuri și că au potențial. Sprijinul OLX Group face posibile intervenții care le pot schimba direcția pe termen lung”, a declarat Iarina Taban, președinte Ajungem MARI.
De la echilibru emoțional la viață independentă
O componentă centrală a proiectului este psihoterapia. Patruzeci de tineri vor beneficia, timp de 12 luni, de ședințe săptămânale, cu sprijinul partenerilor OLX, Storia și Autovit.ro. „Terapia este ca o excursie spre Cosmos. Cu cât mă descopăr mai mult, cu atât îmi dau seama de câte lucruri sunt capabilă”, a mărturisit o tânără sprijinită de Ajungem MARI.
În paralel, 320 de adolescenți vor participa la excursii recreative, iar 100 dintre ei vor lua parte la ateliere de dezvoltare personală și orientare profesională. Programul include și un proiect pilot de mentorat, lansat în București, pentru 100 de tineri aflați la început de drum.
Ajungem MARI lucrează anual cu peste 3.500 de copii și tineri, prin implicarea a aproximativ 1.300 de voluntari, în parteneriat cu instituții publice și centre private din întreaga țară.
Sursa foto: Radio Romania Cultural

