Renault Group a încheiat anul 2025 cu vânzări globale de 2,34 milioane de vehicule, în creștere cu 3,2% față de 2024, într-o piață auto care a avansat cu doar 1,6%, potrivit datelor comunicate de companie. Evoluția a fost susținută atât de marca Renault, cât și de performanța solidă a Dacia.
Dacia a livrat 697.408 vehicule în 2025, cu 3,1% mai mult decât în anul anterior, contribuind cu aproape 700.000 de unități la rezultatul grupului. Totodată, marca românească a depășit pragul simbolic de 10 milioane de mașini vândute de la relansarea din 2004, odată cu lansarea primului Logan.
Citește și: Noul Renault Twingo: micro-mașina electrică de sub 20.000 de euro care va inspira viitoarea Dacia Spring
Sandero și-a păstrat poziția de cel mai vândut autoturism din Europa, pe toate canalele de vânzări, iar Bigster, introdus pe piață în trimestrul al doilea din 2025, a devenit în a doua jumătate a anului cel mai vândut SUV de segment C către clienții particulari de pe continent. Dacia ocupă locul al doilea în Europa pe vânzările retail, cu o cotă de piață de 7,9%. Tot în 2025, Spring a ajuns pentru prima dată lider al segmentului A de vehicule electrice.
Electrificarea gamei Dacia a accelerat semnificativ: vânzările de hibride au crescut cu aproape 122%, iar unul din patru vehicule Dacia livrate este electrificat, dublu față de nivelul din 2024.
Marca Renault a vândut 1,63 milioane de vehicule, tot cu un avans de 3,2%, susținut de creșterea de 10% a vânzărilor de autoturisme. În Europa, Renault a urcat pe locul al doilea pe piața combinată de autoturisme și vehicule utilitare. Vânzările de modele electrice au crescut cu 72,2%, iar cele de hibride cu 17%, astfel încât vehiculele electrificate reprezintă acum două treimi din vânzările de autoturisme Renault.
Pentru 2026, grupul anunță lansări noi, inclusiv un model electric de segment A și un model de segment C pentru Dacia, precum și Twingo E-Tech electric și noul Clio pentru Renault, alături de extinderea pe piețe internaționale.
Sursa foto: Cybersecurity Dive

