Măsura intră în vigoare din iulie și face parte din planul de combatere a inflației
Guvernul din Austria a decis să reducă Taxa pe Valoarea Adăugată pentru alimentele de bază și alte produse alimentare selectate, potrivit agenției DPA, citată de Agerpres. Anunțul a fost făcut miercuri, la finalul unei reuniuni a coaliției de guvernare.
Cancelarul Christian Stocker a precizat că, începând din luna iulie, cota de TVA va scădea la un nivel sub 5%. Lista exactă a produselor vizate se află încă în lucru și urmează să fie stabilită în perioada următoare.
Citește și: Insolvențele cresc puternic la final de 2025, cu peste 1.000 de dosare în decembrie
Decizia vine într-un context economic dificil, în care inflația din Austria se situează la un nivel de aproximativ două ori mai mare decât media Uniunii Europene. Combaterea creșterii prețurilor reprezintă una dintre prioritățile majore ale executivului austriac pentru anul 2026.
Reducerea TVA va fi finanțată prin introducerea unei taxe aplicate coletelor provenite din anumite state, în special din China. Guvernul mizează, de asemenea, pe măsuri complementare pentru stimularea concurenței în sectorul comerțului cu amănuntul de produse alimentare.
„Există spațiu clar pentru îmbunătățirea concurenței în retailul alimentar”, a declarat Beate Meinl-Reisinger, ministrul de Externe și liderul partidului liberal Neos, care a adăugat că atribuțiile Autorității Federale pentru Concurență vor fi consolidate.
În paralel, prețurile la energia electrică pentru consumatori vor scădea cu aproximativ o treime, ceea ce ar putea genera economii anuale de până la 200 de euro pentru fiecare gospodărie, potrivit cancelarului Stocker. Pentru industrie, guvernul pregătește o strategie separată, care prevede un preț plafonat al energiei electrice de 5 cenți/kWh, aplicabil din 2027.
Coaliția de guvernare formată din conservatorii ÖVP, social-democrații SPÖ și Neos se confruntă cu un declin în sondaje. În prezent, Partidul Libertății din Austria (FPÖ) conduce detașat, cu aproape 40% din intențiile de vot. Următoarele alegeri legislative sunt programate pentru 2029.
Sursa foto: Eitan Rudinsky (pexels.com)

