Ioana Mocanu, fondatoarea Creative Board Gaming, vorbește despre antreprenoriat, comunitate și puterea jocului ca experiență care conectează oamenii, dincolo de divertisment.
Ioana Mocanu este fondatoarea Creative Board Gaming (CBG), organizator de evenimente cu jocuri de societate – board games, pentru toate vârstele, în București și împrejurimi. Încă din anul 2013 aduce zilnic la un loc oameni deschiși la socializare, presărând toată experiența cu joacă, suspans și zâmbete. Pe lângă acest business, Ioana este mama unei fetițe de 5 ani și, în timpul liber, practică dansurile latino, cochetează cu cântatul la chitară, se întâlnește cu prietenii și, bineînțeles, joacă board games ori de câte ori are ocazia.
C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?
Ioana Mocanu: Primul moment cheie a fost acela în care mi s-a propus să începem povestea Creative Board Gaming. Un al doilea moment a fost cel în care, după aproape 3 ani de încercat varianta: magazin de jocuri + spațiu de recreere, am decis să ne axăm doar pe partea de evenimente. Nu reușisem să delegăm și simțeam că facem multe dar la nivel mediocru. Tot cam în acea perioadă, asociatul cu care pornisem a decis să meargă pe alt drum, așa că am continuat singură. A fost foarte incert începutul, dar consider că a meritat.
Înainte de Creative Board Gaming, adică pe parcursul facultății și masterului, am lucrat în vânzări ca freelancer, apoi într-o corporație și în două firme mai mici. Toate aceste experiențe simt că m-au ajutat ulterior în business. Deasemenea, cu toate că ceea ce am studiat nu am și ajuns să profesez vreodată, cred că a contribuit la dezvoltarea gândirii mele, a perspectivelor, rezilienței și capacității de planificare.
Și, ca să încheiem cu momentele cheie, pandemia are locul ei în listă. Am reușit cu greu să cream alternative oamenilor în acea perioadă.
C&B: Care sunt cele mai mari provocări în a opera un business unde principalul produs este divertismentul, nu doar vânzarea de obiecte?
Ioana Mocanu: Faptul că trebuie să te straduiești să fii ales. Mai ales în București, unde sunt extrem de multe opțiuni de divertisment, este o bucurie și o onoare că oamenii vin la noi. O altă provocare e faptul că divertismentul este considerat o plăcere, nu o necesitate, prin urmare în perioadele dificile financiar oamenii ies mai puțin și într-un număr mai mic.
C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
Ioana Mocanu: Mi-am dorit ca munca mea să aibă sens, să simt că ofer ceva care aduce plus valoare și, bineînteles, îmi place. Se spune că a fi pe cont propriu îți aduce libertate. De fapt ai mai puțin timp liber dar satisfacția si chiar adrenalina că tu iei deciziile pot fi definitorii dacă ți se potrivește asta.
C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?
Ioana Mocanu: La început eram foarte naivă. Treptat, a trebuit să cobor cu picioarele pe pământ. Tot la început credeam că știu multe. Acum înțeleg cât de multe de fapt mai am de învățat și cât de fascinant este asta. Deasemenea, la început nu aveam prea multe de pierdut. Acum sunt mult mai responsabilă, mai ales de când am și familie.
C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?
Ioana Mocanu: Îmi place să cred că ma percep ca pe o persoană implicată și dornică să iasă totul cât se poate de bine din ceea ce avem de făcut. Deasemenea, încerc să creez un mediu de lucru plăcut, bazat pe colaborare și bun simț.
C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?
Ioana Mocanu: Să încep să deleg. E bine să înveți din toate dar nu poți fii bun la toate și oricum dintr-un punct încolo nu vei mai avea timp. E foarte greu să lași frâiele și eu încă mai am de lucrat la asta.
C&B: Viziunea voastră spune că „site-ul îşi spune shop dar de fapt le jucăm” — cum explicaţi conceptul de magazin-experienţă pentru cineva care vine prima dată?
Ioana Mocanu: Ceea ce oferim sunt momente frumoase, atât alături de oameni dragi cât și de noi prieteni, cunoscuți pe loc, la evenimente. Nu am o problemă cu obiectele, dar avem deja cu toții foarte multe. O experiență însă te formează, rămâne întipărită și te poate reconecta, cu tine însuți și cu ceilalți. Grijile de zi cu zi trec mai ușor când știi că seara urmează să faci ceva plăcut, care te reîncarcă. Nu mai vorbim de zilele din week-end, când nu ești așa presat de treburi.
C&B: Cum vă diferenţiaţi faţă de alte magazine de jocuri de societate online sau offline, mai ales prin viziunea voastră de „distracţie cu prietenii/familia/colegii”?
Ioana Mocanu: Noi nu mai vindem jocuri deci relația cu magazinele este una de parteneriat. Avem însă competiție în ceilalți organizatori de evenimente pentru fix același public ca al nostru. De aceștia ne diferențiem prin: organizarea minuțioasă, faptul că ne adresăm și adulților și copiilor (secțiuni separate), faptul ca oferim opțiunea de a cumpăra un voucher cadou cuiva drag pentru a-și alege el ce dorește din oferta noastră, faptul că închiriem jocurile și acasă, faptul că avem pachete corporate și, nu în ultimul rând, sistemul de puncte bonus. Mai exact, orice îți alegi din ceea ce oferim + dacă ești câștigător la evenimentele noastre, îți aduce puncte în contul de pe site, cu care poți alege apoi ce dorești de pe pagina numită Premii. Acolo sunt listați toți partenerii nostri, și găsești optiuni de la cocktails, masaje de relaxare, abonament la curs de dans până la chiar excursii prin țară. În plus, odată la 3 luni premiem extra cei mai buni jucători de la fiecare tip de competiție (pe langă evenimentele de socializare și relaxare, facem și campionate pentru jucătorii avansați). Oferim și Cupe personalizate, pentru o cinstire cum se cuvine.
C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?
Ioana Mocanu: Depinde de zi, uneori lucrez de acasă, alteori ma duc la locațiile unde avem colecție de jocuri disponibilă permanent pentru cei care ies în oraș să se joace cu prietenii, în afara evenimentelor. În mare parte încerc să fac în așa fel încât să petrec cât mai mult timp cu fetița noastră după ce o luăm de la grădiniță. Iar momentele care îmi aduc cea mai mare satisfacție profesional sunt cele în care aud clienții râzând cu poftă iar telefoanele lor sunt neatinse. Se uită ochi în ochi, vorbesc, se deconecteaza de stres și îți scot copilul din ei la joacă. Nu mai vorbesc de câti oameni au devenit în timp prieteni buni, vecini, colegi sau chiar cupluri.
C&B: Ce lecţie importantă aţi învăţat ca fondator al unui concept de nişă, axat pe experienţă şi comunitate?
Ioana Mocanu: Că începutul e mult mai greu când piața încă nu există. În 2013, foarte mulți oameni credeau ca jocurile de societate sunt păcănele, nu asociau deloc cu Șah, Rummy, Monopoly sau jocurile clasice de cărți. Atunci existau deja mii de titluri la nivel Mondial, dar la noi erau extrem de puțini actori în acest domeniu și a fost foarte greu. Într-o asemenea situație îți trebuie fie multă răbdare, fie tehnici foarte eficiente de educare și atragere a publicului către ce ai tu de oferit. Noi noroc că am avut răbdarea, că a doua parte a venit mai târziu 🤣 Oricum, în prezent sunt incomparabil mai mulți actori pe piață: magazine (fizic și online), producători și distribuitori români plus alți organizatori, atât în București cât și în toată țara. Concurența ca principiu dă fiori oricui dar totuși ea contribuie la crearea pieței, nemaivorbind că te și stimulează să crești continuu. Ceea ce însă ne-a ajutat cel mai mult în activitatea CBG a fost ideea de comunitate, de apartenență, de adus la un loc oameni cu aceeași energie. Partea aceasta de emoție a contribuit semnificativ.
C&B: Cum a apărut ideea CBG Shop şi ce v-a inspirat să transformaţi pasiunea pentru jocuri de societate într-un business de experienţă?
Ioana Mocanu: Fostul meu asociat, Cosmin, a venit cu ideea, la o petrecere de ziua mea la care, bineînteles, jucam board games. Eu chiar și lucram de ceva timp în domeniul jocurilor, ofeream multă pasiune la job însă managerul din acea vreme începuse să ne trateze foarte urât. Când le povesteam prietenilor că urma să îmi dau demisia, a venit propunerea, care inițial a fost bineînțeles subiect de râs. Până a doua zi, când am primit un mesaj de la Cosmin cu ce fonduri pentru tineri identificase deja pe internet că am putea să accesăm pentru a deschide. Aveam 20 și un pic de ani amândoi, proveniți din familii obișnuite, fără bani sau modele de oameni de business în jurul nostru. Am pornit de la zero si ne-am mai și avântat la cheltuieli mari inițiale, ceea ce n-a fost bine deloc. Sfatul meu acum ar fi: pornește chibzuit – nu exagerat, dar nici nu te arunca la foarte multe. Dezvoltă-te treptat, cu un plan făcut însă cu flexibilitate foarte mare. Ai rabdare și perseverență. Încearcă, învață. Înconjoară-te de oameni care te susțin și, ideal, de la care să ai de învățat. Fă-o cât mai devreme, să ai timp să te dedici cât nu ai încă alte responsabilități.
C&B: Care este viziunea voastră pentru CBG Shop în următorii 3-5 ani – extindere, noi locaţii, comunităţi locale de joc, parteneriate?
Ioana Mocanu: Colecție de jocuri în și mai multe localuri din București (momentan avem 6 parteneri), evenimente la și mai multe titluri de jocuri: momentan avem la Catan, Whist, Table, Dungeons&Dragons, Puzzle, Seri de Board Games când jucăm de toate și multe altele. Colaborări cu și mai multe afterschools și școli (cu ocazia Săptămâna Altfel și Săptămâna Verde), cu și mai multe companii pentru TeamBuildings și facilități pentru angajații lor + și mai mulți parteneri pentru premiile pe care le oferim la evenimente. Și, nu în ultimul rând, îmi doresc să mă trezesc în continuare dimineața cu chef și energie, pentru că viața curge foarte repede și să ajungi să muncești ce-ți place mi se pare unul din cele mai mari cadouri pe care ni le putem face.
Povestea Ioanei Mocanu este despre curajul de a construi sens într-o industrie a bucuriei, despre răbdare într-o piață care abia se contura și despre puterea comunității de a transforma un simplu joc într-o experiență memorabilă.

