5 to go marchează un nou pas în expansiunea internațională prin lansarea oficială a sistemului de franciză în Republica Moldova, odată cu deschiderea celei de-a treia locații operate în acest model, potrivit Wall-Street.
Extindere accelerată pe piața din Republica Moldova
Brandul a intrat pe piața din Republica Moldova în octombrie 2024, odată cu deschiderea primei cafenele în Chișinău.
În prezent, rețeaua locală include șase cafenele și 12 coffee corners, iar compania își propune să ajungă la 10 cafenele până la finalul anului 2026, concomitent cu extinderea formatelor integrate în businessuri HoReCa.
Pentru această piață, 5 to go estimează o cifră de afaceri de aproximativ 1 milion de euro în 2026.
Diversificarea formatelor de locații
Potrivit Radu Savopol, compania a testat mai multe tipuri de spații, de la unități compacte, cu servire rapidă, până la cafenele cu zonă de seating, adaptate cartierelor.
Strategia a inclus și preluarea unor locații existente, care au fost renovate și integrate în conceptul 5 to go.
Planuri de dezvoltare
După consolidarea prezenței în Chișinău, compania vizează extinderea în principalele orașe din Republica Moldova.
Prețurile din locațiile locale pornesc de la aproximativ 20 de lei moldovenești pentru băuturi de bază și ajung până la 60 de lei pentru produse precum smoothie-uri sau milkshake-uri.
Expansiune internațională
La nivel regional, 5 to go continuă dezvoltarea și în Bulgaria, unde operează cafenele în orașe precum Sofia, Ruse, Varna și Nisipurile de Aur.
De asemenea, în februarie 2026, compania a deschis prima locație la Dublin.
Lider pe piața din România
În România, rețeaua a depășit pragul de 730 de cafenele, menținând un ritm de creștere de aproximativ 100 de unități anual.
Fondat în 2015 de Radu Savopol și Lucian Bădilă, brandul este în prezent unul dintre cele mai extinse lanțuri de cafenele din Europa de Est și una dintre cele mai accesate francize din România.
Sursa foto: Forbes

