Robert Ion este director de fundraising în cadrul Hope and Homes for Children România. Este acea persoană care face legătura între cei care oferă și cei care au nevoie. Îi urmărim de mult timp activitățile și ne-am gândit că este potrivit (mâine este 1 Iunie – Ziua Copilului) să-l avem invitat. A acceptat propunerea și a răspuns la celebrele noastre întrebări. Este soț și tatăl unei fetițe de aproape 3 ani, pasionat de ceea ce face – fundraising – și caută zilnic să înțeleagă ce-i face pe oameni să se implice, să contribuie într-un fel anume, personal, direct. Când nu citește, ascultă podcast-uri, iar când nu face nici una, nici alta, iese pe bicicletă sau pe motor. Se îngrijește, alături de o întreagă echipă, de sustenabilitatea Hope and Homes for Children – una dintre organizațiile non-profit cu impact major asupra închiderii orfelinatelor din România. „Ne ocupăm de comunicarea și de strângerea de fonduri necesare copiilor și familiilor vulnerabile ajutate de Fundație.”
C&B: Robert, cum sună, pe scurt, povestea carierei tale!
Robert Ion: „Am petrecut primii patru ani din câmpul muncii în cadrul a două școli nemaipomenite: primii doi ani la Sanoma Hearst România, lucrând direct sau colaborând cu multe din publicațiile trustului, iar următorii doi în echipa editorială a unei reviste din New York. Am schimbat, apoi, sectorul și, din 2009, lucrez ca fundraiser. Am avut extraordinarul noroc să intru în industrie într-unul din locurile unde s-a inventat fundraising-ul și-am învățat mare parte din ceea ce aplic acum în cadrul a două organizații din New York, pentru care am făcut campanii de strângere de fonduri timp de aproape 6 ani.
De Hope and Homes for Children m-am atașat cu ocazia unui drum în Baia Mare, în 2015. Când am intrat în curtea casei de tip familial pe care Hope and Homes o construise cu mulți ani înainte, Ionuț, unul dintre copii mi s-a aruncat, efectiv, în brațe. Se plimba pe o trotinetă, în spatele curții. Cum am deschis poarta, cum a aruncat trotineta și-a venit alergând spre mine. Îmbrățișarea aia a fost dezarmantă, neașteptată, complet naturală. N-am avut replică pe moment, iar vestea bună era că Ionuț nici nu aștepta una: voia doar să-mi arate casa, camera lui și să ne jucăm. Deschiderea și entuziasmul lui mi-au spus că se simțea acasă în casa de tip familial construită de Fundație.”
C&B: Care erau viziunile tale în copilărie/adolescență și care sunt acum?
Robert Ion: „Când eram în liceu, tata voia să mă fac conductor la metrou (e slujbă sigură, de viitor), mama mă vedea actor, iar eu mă gândeam să dau la Psihologie, însă, după 4 ani de intensiv mate-fizică, parcă era păcat de câte integrale făcusem. M-am dus la Științe Politice, ca să nu împac nici capra, nici varza. Dacă ar fi să mă gândesc la valorile cu care am rezonat mai dintotdeauna, aș zice că m-am orientat către echitate. E corect? E just? Cred că principiul este să creăm cât mai mult bine pentru cei care și-l permit cât mai puțin.”
C&B: Povestește-ne o întâmplare/experiență pozitivă și una negativă legată de activitatea ta!
Robert Ion: „Mă bucură foarte tare când partenerii noștri ne surprind cu idei care se duc dincolo de o finanțare. De pildă, campania pe care o facem în iunie alături de Alex Bratu și JYSK România a fost inițiativa directorului companiei, care a scris muzica și versurile piesei Am nevoie de tine. Ideea creșterii nivelului de conștientizare pe care-l avem față de copiii din centre de plasament printr-un cântec n-a venit de la noi, ci de la o companie care ne susține – ceea ce spune multe despre implicarea lor dincolo de o donație în bani.
La lucruri de îmbunătățit, aș spune c-ar fi de un real ajutor dacă am contribui cu toții – persoane fizice, companii – la schimbarea de lângă noi în mod consecvent. O parte dintre noi ne amintim de nevoi, de sărăcie, de întrajutorare mai cu seamă în preajma Crăciunului și a Paștelui. Ajutorul care rupe într-adevăr cercul marginalizării se întâmplă în fiecare zi.”
C&B: Oferă sfat/sfaturi pentru cei aflați la început sau indecisi!
Robert Ion: „Să strângi fonduri pentru o organizație non-profit se leagă fundamental de programele acelei organizații. Altfel spus, dacă misiunea organizației nu este translatată în programe care dau rezultate, nici fundraising-ul nu va funcționa. Dincolo de programe eficiente, ajută, desigur, un plan de fundraising ancorat în realitate, cu obiective bine definite și un orizont de timp clar. Am văzut, de-a lungul timpului, multe strategii care s-au dovedit nefezabile pentru că nu plecau de la realitatea organizației de la acel moment. Erau, pur și simplu, numere într-un Excel. Un bun plan de fundraising, cu surse de venit variate, pleacă de la reperul momentului prezent, iar orice creștere procentuală, cât de mică, ar trebui să fie fundamentată într-o campanie sau strategie anume – exact ca planul de vânzări al oricărei companii private.”
C&B: În cazul tău, pentru ce sau cu ce se luptă Raționalul și Sentimentalul?
Robert Ion: „Investițiile în protecție socială sunt aparte pentru că lucrezi cu oameni care, de cele mai multe ori, vin din situații de vulnerabilitate socio-economică, poate suferă de boli cronice, poate au un trecut de comportamente mai puțin sănătoase etc. Raționalul ar trata o astfel de intervenție printr-o serie de acțiuni bine gândite: familia azi face acest pas, mâine pe celălalt, poimâine îi va fi mai bine. Emoționalul îți spune că intervențiile de tipul celor pe care le face Hope and Homes for Children cer timp, răbdare, o anume toleranță către mici devieri de la plan. Lucrul cu oamenii nu este lucrul pe o linie de producție, nu producem anvelope, de pildă, nu trebuie, și nu avem cum, să ținem cont de Six Sigma. Aș zice că între Emoțional și Rațional nu bate neapărat vreunul, cât e nevoie de ambele pentru a avea înțelegere față de contextul în care se află o familie în prag de separare sau un tânăr care iese dintr-un centru de plasament și nu știe, efectiv, pe ce drum să o ia.”
C&B: Dă o definiție proprie pentru societatea, afacerile și carierele din România!
Robert Ion: „Cred că suntem într-o continuă evoluție, cu bune și cu rele. Asta înseamnă că, într-un fel, încă ne căutăm drumul, ceea ce este valabil și pentru sectorul non-profit, deci o definiție ar fi mai greu de formulat. Mă bucur să văd, însă, că trecem ușor-ușor de la caritate la investiții, ceea ce ne responsabilizează pe toți, și mă bucur să observ cariere în sector – oameni care deja de 20 de ani, precum colegii mei, lucrează în industria de făcut bine.”
Credit foto: Diana Șandor
