Anca Apostol este o ilustratoare din Iași, cu un talent special în a făuri povești vizuale pline de culoare, candoare și emoție pură. Ceea ce creează ea are un mare impact vizual, e încărcat de sensibilitate și comunică direct cu copilul din noi. Putem remarca un stil propriu, despre care ne va spune câteva cuvinte în cadrul interviului. Ilustrațiile ei sunt ca o oglindă a sinelui și vorbesc despre căldura, prietenia și deschiderea care o caracterizează. Este felul ei de a dărui lumii frumusețea și speranța de care avem atâta nevoie.
Anca a urmat studii de licență și masterat în Arte Vizuale la Iași, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și lucrează ca freelancer cu mai multe edituri. În timp, a realizat ilustrații pentru cărți cu tematică religioasă, pentru cărți de povești și ne încântă cu ilustrații inspirate din diverse opere literare, precum „Tristan și Isolda” sau interpretarea ei pentru poemul „Trei mici licurici” de Grigore Vieru. Așa cum îmi mărturisește, uneori se dedică și graficii de șevalet.
Cosmina M Oltean / C&B: Spune-mi mai multe despre tine și despre evoluția ta?
Anca Apostol: Iubesc poveștile, mitologia, cinematografia, istoria. Trăiesc în mediul rural, simplu, iar asta nu face decât să ajute arta pe care o am de realizat. Am 29 de ani, sunt artist grafic și am terminat Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul UNAGE Iași, în 2019. Mă găsiți pe Facebook, Twitter și pe https://ancaapostol.pb.online
Prima dată, când aveam vreo 15 ani, am pictat îngeri pe pereții a două săli de clasă din grădinița Waldorf, unde învățasem cândva. Apoi, din clasa a 10-a încolo, am început să fac ilustrații pentru copii, fiindcă alți oameni care aveau edituri mi-au putut vedea portofoliul. Totul a mers foarte natural, ca în secolele trecute (erai remarcat și primeai comenzi). Am fost recomandată de către cei pentru care lucrasem. M-a ajutat Dumnezeu.
Cosmina / C&B: Cine te-a sprijinit cel mai mult ?
Anca Apostol: Totul a început acasă, tatăl meu m-a încurajat din copilărie să desenez. Apoi, la liceu, aveam un profesor foarte modest și cu vocație, îl chema Gheorghe Aur. De la dânsul am învățat să admir arta în tăcere, să absorb cu venerație creațiile artistice de dinaintea noastră și să mă bucur de variațiile subtile ale culorilor. Teoria Culorilor a lui Goethe mi-a fost de mare folos, de asemenea. Iar în facultate, în general, profesorii de la care am prins cele mai practice învățături sunt dl Dragoș Pătrașcu și d-na Atena Simionescu.
Abia începând din perioada masterului aș putea spune că am simțit cu adevărat, în mod firesc, idei noi, creativitate, inspirație, venind asupra mea. Până atunci… înveți! – și nu e nicio rușine. Nu trebuie să demonstrezi nimănui că ești ,,creativ” până nu îți definești drumul, iar asta cere timp.
C&B: Când ai știut că această pasiune te definește, cum și când ai ales acest drum?
Anca Apostol: L-am ales prin clasa a unsprezecea. Aveam de gând să dau la Medicină inițial, dar m-am răzgândit. Știam că nu aveam nici pe departe vocație pentru asta, pe cât aveam, să spun, pe latura artistică. Acolo totul curgea natural. În consecință, logica mea a sunat în felul următor: dacă Dumnezeu mi-a dat un talent, trebuie să-l folosesc. Iar acum, după ani de zile de la terminarea facultății de arte, realizez că a fost cea mai bună decizie.
C&B: În ce moduri s-a concretizat până acum pasiunea și talentul tău?
Anca Apostol: Printr-o serie de expoziții în țară și străinătate, dar mai ales prin publicarea cărților pentru copii pe care le-am ilustrat. Este vorba de treisprezece volume apărute la diverse edituri (Lemniscate, Doxologia, Creanga Fermecată). La editura Lemniscate vor mai apărea cel puțin patru cărți pe care le-am ilustrat, două dintre ele fiind deja bune de tipar.
C&B: Ce ai vrea să le transmiți tinerilor care au pornit pe același drum?
Anca Apostol: Dragilor, dacă vreți să fiți artiști din vocație, priviți cu reținere fenomenul de freelancing de pe site-urile de profil. Faceți-o doar dacă sunteți foarte strâmtorați, și nu pentru totdeauna, în orice caz. Veți câștiga mai mulți bani de acolo, dar vor veni o grămadă de comanditari gata să vă ceară nenumărate modificări, până să se declare mulțumiți. Este asta artă? Mulți artiști de acolo se îmbată cu apă rece, punând accentul pe cât de importantă e colaborarea cu clientul. Da… dar până la un punct.
Știți cum e? La un moment dat veți deveni niște roboți, sau niște cinici. Vor trece ani de zile și nu veți mai ști cine sunteți. Vă veți căuta justificări pentru activitatea voastră (pusă, practic, în slujba marketing-ului), ceea ce va genera o viață trăită în ipocrizie. Eu câștig puțin din munca mea de ilustrator. Dar fiindcă îmi place, lucrările ies bine și astfel nu duc lipsă de comenzi. Postez din când în când ce fac pe rețelele de socializare.
Supraviețuiesc, aș spune, cu un venit minim. Dar nu îi mint pe cei cărora mă adresez, și nici pe mine. Talentul nu l-am făurit noi, este primit, așa că suntem responsabili pentru ce iese din mâinile noastre.
De asemenea, încă o părere. Deși ne ajută câteodată să trăim în propria noastră lume, personajele inspirate stilistic din jocurile video nu au valoare artistică. Sunt niște kitsch-uri, ca să o spunem pe de-a dreptul. Feriți-vă de kitsch în arta voastră (oricât profit ar aduce), că până la urmă vă veți pierde bunul gust.
Și nu în ultimul rând, nu absorbiți orice mesaj vi se oferă în facultate de către profesori. Universitățile au devenit centre de amputare a spiritului. Da, oferă multe informații practice de mare folos. Dar în rest… judecați, citiți singuri înainte să fiți imediat de acord, suntem în era informației.
C&B: Cum ai descrie activitatea curentă și spre ce ai dori să te îndrepți?
Anca Apostol: În prezent, mă ocup cu ilustrațiile pentru copii. Am de gând să aprofundez Teoria Culorilor a lui Goethe, să mă întorc pentru o vreme și la arta de șevalet, dar probabil activitatea mea de bază va rămâne ilustrația. Trebuie să ajutăm copiii să aibă o percepție sensibilă, gingașă a realității – că dup-aceea, nu-i așa, or să tot aibă ei parte de realitate. E tot ce poate face un ilustrator, și trebuie să o facă.
C&B: Care sunt principiile de viață pe care le aplici și în activitate?
Anca Apostol: Încerc să nu-i uit niciodată pe cei cărora mă adresez. Vreau să le arăt celorlalți cât de frumoase sunt toate prin ochii unui copil. Nu sunt doar sentimentele mele personale, atunci când lucrez. Sunt trăiri legate de ființele ilustrate (animale, pitici, zâne, elemente vegetale, oameni). Toate spun câte ceva și e datoria artistului să stea cu ochii mari și cu urechile ciulite la ceea ce au ele de transmis. Și rugăciunea ajută, când și cum se poate. În definitv, toate de la Dumnezeu sunt. Dacă uităm de noi înșine când lucrăm, îi ajutăm și pe ceilalți să uite, poate pentru un moment, de necazurile lor, când ne privesc arta.
C&B: Care a fost cel mai mare obstacol în calea reușitei, dar cea mai mare împlinire?
Anca Apostol: Ce este reușita? Să spunem, ieșirea din anonimat? Pentru aceasta, poate doar răbdarea, o perioadă a muncii susținute, și ceva mai multă deschidere a minții unor oameni buni și cu gust, au ajutat la deblocarea obscurității artistice.
Cât despre cea mai mare împlinire – aceasta va fi publicarea cărții ,,Cei doi care au furat Luna”, curând, la editura Lemniscate. Este o carte pentru care fiecare ilustrație a necesitat o lună de lucru. Sunt imagini foarte detaliate, în acuarelă. Pe vremea aceea, încercam să controlez acuarela și am găsit soluția unui soi de pointilism care a dus la ilustrații foarte minuțioase, cu atmosferă. Da, să o văd publicată va fi cea mai mare împlinire.
C&B: La ce lucrezi în prezent și cu ce gânduri privești către viitor?
Anca Apostol: În prezent lucrez la o nouă carte pentru copii, iar în viitor tot în acest domeniu voi lucra. Totuși, consider că munca (să spunem, cariera) nu este totul. Poate abia când voi avea familie și copii voi putea aduce în lume imagini mai profunde din punct de vedere artistic, care să le vorbească și mai bine celor mici.