Permamanagementul propune un nou model de leadership sustenabil, în care performanța organizațională este obținută fără epuizarea angajaților, prin echilibru, regenerare și respect pentru oameni.
În ziua de astăzi, angajații sunt adesea supuși unor presiuni din ce în ce mai mari pentru a face performanță la locul de muncă. Din nefericire, mulți ajung să experimenteze burnout-ul, iar demisiile tăcute (quiet quitting) au devenit un fenomen des întâlnit.
Cartea Permamanagementul: Spre un management ecologic și durabil al actorilor și al organizațiilor, de Frédéric Demarquet, apărută recent la Editura ap! (ACT și Politon) propune o schimbare inspirată din agricultură, respectiv din permacultură. Acest concept tratează solul cu grijă, pentru a produce mai sănătos resurse pentru plante. Demarquet susține că asemenea permaculturii, organizațiile trebuie să creeze un sol fertil – în cazul companiilor, angajații – de care trebuie să aibă grijă și pe care să nu exploateze intensiv, ci să îi ajute să crească. Conceptul său are în centru resursa umană pe care o tratează ca pe un ecosistem viu, ce are nevoie de condiții potrivite pentru dezvoltare și de mai puțină presiune.
Fragment în exclusivitate
În permacultură, randamentul este mult mai mare decât în agricultura tradițională. Motivul principal este respectul față de ecosistemul creat de permacultor. Pentru a face acest lucru, el oferă mai întâi pământului său ceea ce are nevoie în termeni de nutrienți, dar într-un mod natural, întotdeauna conform principiului observației. El reproduce ceea ce există în ecosistemele naturale bogate. De exemplu, produce un substrat de semănare din tocătură de crengi tinere și cositură de iarbă, pe care îl adaugă pe sol; utilizează un mulci care va păstra răcoarea vara și căldura iarna, garantând multiplicarea microorganismelor; folosește deșeurile vegetale pentru a face compost; renunță la monocultura care epuizează solul; nu ară pentru a respecta viața solului… Astfel, el folosește, favorizează și încurajează forțele naturale, producând, în același timp, o regenerare permanentă care evită „burnoutul” solului și al tuturor ființelor vii care îl compun. Un sol poate produce doar dacă viața pulsează în el. Fără această viață, se epuizează și moare. Nu mai are capacitatea de a produce nimic și va fi nevoie de foarte mulți ani ca să renască și să producă din nou.
Dacă privim omul ca fiind solul întreprinderilor, atunci nu putem să nu ne punem întrebări despre ecologia actorilor și a grupurilor. Ce anume îi face pe oameni să se simtă bine, să fie sănătoși fizic, emoțional, psihic și comportamental? Chiar ne facem timp să observăm întreprinderile în care totul pare să funcționeze, echipele care produc fără a se epuiza? Dacă privim anumite tipuri de comportamente ca pe simptome, în ce moment putem deduce că un actor sau un grup nu se simte bine?
Atunci când productivitatea și calitatea scad, multe întreprinderi tind să rezolve problema reproducând ceea ce a generat, în mare parte, problema. Ele împing logica cât mai departe posibil, până la atingerea punctului de ruptură individual sau colectiv. Burnoutul nu este departe și, la fel ca în cazul solului, anii de reconstrucție se adună.
Prin urmare, se folosesc alți oameni și se reproduce același scenariu. Unii vor fi, cu siguranță, mai rezistenți decât alții, dar nimeni nu este ferit de risc. Mai mult, mulți indivizi, în special cei din rândul tinerei generații, nu doresc să trăiască sau să mai trăiască astfel de situații. Recrutarea devine o cursă cu obstacole pentru multe organizații, iar formarea în anumite meserii devine o problemă complexă.
A vorbi despre ecologie atunci când facem referire la oameni, la actori și la organizații poate părea derutant. Cu toate acestea, o ființă umană este, în sine, un sistem complex, alcătuit din multiple interacțiuni fiziologice, cognitive și emoționale, care intră în relație cu alte sisteme umane prin comportamente induse de o anumită energie și care generează informații. Astfel, se formează grupuri, echipe, servicii, organizații și, deci, sisteme tot mai vaste, alcătuite din subsisteme mai mici. Se poate vorbi deci despre „ecosisteme umane”, care intră, la rândul lor, în interacțiune cu sisteme inerte și cu alte sisteme vii. Ecologia unui sistem care include elementul uman, precum o organizație, poate fi măsurată în funcție de capacitatea fiecărui individ și a colectivelor de a-și îndeplini misiunea în mod continuu, fără ca aceasta să perturbe echilibrul individual și al grupurilor dincolo de ceea ce poate fi asimilat în termeni de cheltuieli energetice, fizice și emoționale.
Asta înseamnă că actorii trebuie să fie capabili să se regenereze suficient pentru a nu atinge puncte de degradare care dăunează sănătății individuale și colective și care duc la incapacitatea de a-și îndeplini în totalitate misiunile și funcțiile. În mod ideal, eforturile solicitate și depuse ar trebui să creeze în sine posibilități de regenerescență într-un cerc virtuos continuu. La fel cum permacultura favorizează regenerescența perpetuă a solurilor, permamanagementul își propune să implementeze mijloace care să permită omului să atingă acest punct de echilibru între garanția bunăstării sale și capacitatea sa de a produce. Cu cât sistemul se apropie de această țintă homeostatică funcțională, cu atât își hrănește propria ecologie. Randamentul veritabil și optim, într-o logică durabilă și etică, nu poate fi obținut prin slăbirea unui ecosistem și prin distrugerea ecologiei sale. Încă o dată, este mai ușor să înlocuim omul decât să înlocuim solul, dar până în ce punct și până când?
Un angajat epuizat nu mai este în stare să fie creativ, să evolueze sau să inoveze. Permamanagementul recunoaște aportul valoros al angajaților și nu cere organizațiilor să renunțe la performanță, ci să trateze resursa umană cu mai mult respect, să creeze un echilibru în care oamenii să ofere ce au mai bun pentru că sunt tratați cu grijă, sunt apreciați și se dezvoltă într-un cadru sănătos.
Permamanagementul nu este doar un concept inovator, ci o invitație la regândirea profundă a modului în care definim performanța în organizații. În locul unei culturi bazate pe presiune și consum rapid de resurse umane, acesta propune un model sustenabil, în care oamenii sunt susținuți să crească, să se regenereze și să contribuie pe termen lung.
ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 300 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.
ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.
