Oana Popa – Magia de a dărui copilăriei un nou sens

Descoperă povestea Oanei Popa – fondatoarea Școlii de Joacă, pionier al teatrului accesibil și promotor al educației prin joacă și artă. O viață dedicată copiilor și incluziunii prin cultură.

Oana Popa este antreprenor şi profesor. Dar mai presus de toate… este una dintre puţinele persoane care îşi păstrează sufletul de copil. A lucrat în radio, televiziune şi teatru, este prima din România care a facut o piesă de teatru pentru toți copiii cu dizabilități, dar cele mai plăcute experienţe sunt cele desfăşurate cu cei mici la Şcoala de joacă şi în cadrul celorlalte proiecte incluzive în care e implicată, fiind pioniera accesiblizării teatrului din România.

 
 Tocmai de aceea îşi dedică timpul şi energia celor mici, pe care vrea să îi înveţe lucruri interesante şi valoroase pentru dezvoltarea lor într-un mod mai antrenant decât se întâmplă în şcoala tradiţională. Iar de 9 ani a lăsat Bucureştiul pentru mediul rural.

De ce? Ca să fie mai aproape de valorile intrinseci ale ţării noastre.

Şi nu numai. 

Premiată de-a lugul anilor  cu:

Recunoscută drept a 3 a voce de radio din anii 90

CNA [1995]

A fost declarată a 3 a voce feminină de radio din acea perioadă

Premiu pentru cel mai bun proiect de educație non formală

Revista VIP [2016]

Pentru proiectul Școala de joacă

Premiu revista Cariere (2016)

Pentru cel mai bun proiect de educaţie non formală Şcoala de joacă

Green Woman

Inițiativa Ecologistă Română [ 2020 ]

* Pentru cea mai bună mobilizare a comunitatii din social media, Pentru Școala de joacă

* Pentru cea mai bună adaptare a unui proiect viu de educație, la sistemul online.

* Pentru cea mai smart formă de comunicare pentru copii , a unei perioade de criză

Premiul UCMR (2022)

* Pentru cea mai frumoasă colană sonoră dintr‑un spectacol pentru copii ( Iulian Vrabete) ‑Închide ochii şi ai să vezi mai bine

Premiul pentru impact social ‑ Gala societății civile 2023

Proiect de hotărâre de consiliu general privind finanțarea suplimentară a institutiilor de cultură pentru a avea proiecte accesibilizate (Pentru prima dată in istorie) ‑ 2024

Premiul special pentru impactul și incluziunea socială ‑ Top child performance ‑ 2024

Premiul „The best Creative personality” ‑ Gala Di_Ploma awards Open Minds ‑ 2025.

Oana este o artistă și jurnalistă dedicată, fiind prima voce de copil din radioul independent  și totodată membru fondator al primului post de radio independent din România, Unifan – Uniplus Radio (1990).
La varsta de 18 ani conducea filiala postului de radio de la Cluj ca director de program.

De asemenea, are o vastă experiență  și ca producator de  televiziune fiind director și co+director de program la emisiunile semnate Valeriu Lazarov (Ciao Darwin, Surprize, surprize, Ploaia de stele si Ploaia steluțelor, Genialii, Babilonia) cât și a primului game show din România “ Jocurile de la Saint Tropez”  și a emisiunilor pentru copii: Next Star (Antena 1) ; Feriți-vă. de magarus (TVR) Tip Top Mini Top (TVR) Kiki Riky, Miky (TVR).

 Ca fondatoare a ‘Școlii de Joacă’ și președintă a Asociației de Dezvoltare Personală Grigore Popa, Oana a creat primul spectacol de teatru din România adaptat complet pentru persoanele cu dizabilități, intitulat ‘Închide ochii și ai să vezi mai bine’ și accesibilizează concerte alaturi de colega ei Lavinia Chiţu (interpret LSR). Prin proiectele sale, promovează incluziunea socială prin cultura și educația prin artă, joaca și meșteșug inspirând comunitățile să descopere magia teatrului și a jocului.

            C&B:         Cum v-ați descrie într-o singură frază, astfel încât să îi faceți curioși pe cei care nu vă cunosc încă?
Oana Popa: Îmi place să spun despre mine că  sunt aici pe Pământ atâta vreme cât pot face ceva pentru cei din jur. Când nu voi mai putea dărui, atunci înseamnă că e timpul să plec. 

              C&B:           Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei sau afacerii dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?

Oana Popa: Cred că în viață, te definesc întâlnirile pe care le ai și care nu sunt deloc întâmplătoare. În primul rând faptul că am avut norocul să am niste părinți foarte smart și “Free spirit” - pe genul Hippie, așa. Asta mi-a dat startul în viață. Apoi, că l-am avut model pe tata (Regizorul Grigore Popa - fondatorul teatrului studențesc Podul- primul teatru independent din Romania anului 1967 / asistentul de regie a lui Liviu Ciulei).

Asta nu înseamnă că am avut vreodată vreo “pila” în ceea ce urma să devin mai târziu. Ba dimpotrivă. Însăși faptul că am fost lăsată“ să mă dau cu capu” cred că a contat mult în devenirea mea. Mi s-a dezvoltat spiritul antreprenorial, fiind lăsată de mică să-mi câștig existența. Întâlnirea cu Liviu Ciulei la vârstă de 6 ani, a trezit în mine dorința de a vrea să fiu pe scena. Abia mă mutasem în București (n.r.  m-am născut și am crescut la Cluj) și la vârstă aia totul era fascinant mai ales că Dl. Ciulei era o persoana extrem de caldă. Atunci am început să cochetez cu teatrul. Tata nu era deloc de acord să “mă virusez” dar, ghinion….

 Apoi, drumul meu în radioul privat de la vârstă de 13 ani (am fost membru fondator la UNIFUN/UNIPLUS Radio, apoi la Europa Fm,   (1990 – 2001). Am fost  pioniera a liberatății cuvântului într-o Românie cenzurată, încă ținută cu lacătul la gură. Atunci  iar a fost un moment care m-a definit că viitor om de presă, de comunicare, am învățat ce înseamnă munca de echipă și responsabilitatea cuvântului. Că libertatea cuvântului nu este doar un privilegiu, ci și o responsabilitate uriașă.

Apoi, a fost întâlnirea cu domnul Valeriu Lazarov . Am lucrat 12 ani în echipele dumnealui și de acolo am învățat rigoarea și ce înseamnă să lucrezi cu echipe mari.
Întâlnirea cu regizorii de film cu care am lucrat, la fel. Fiecare din ei au pus câte o cărămidă la ceea ce sunt acum.

              C&B:           Care au fost principalele provocări întâmpinate în dezvoltarea asociației?

Oana Popa: Păi în primul rând, lipsa resurselor financiare. Cu toate campaniile de foundreising companiile nu mai investesc în educație și cultură. Nu e nimic comercial aici. Din păcate, în Romania, nu vinde decât boala și moartea. Doar oamenii de pe rețelele de socializare se mai mobilizează. Și îți dai seama că nu se poate strânge o sumă atât de mare cu care să poți acoperi toate nevoile pe care le-ai vrea rezolvate. Cu atât mai mult dacă este vorba de persoane cu dizabilități. Asta cred că este buba oricărui ONG.

Apoi, situația geo politica existenta care, vrem nu vrem ne afectează pe toți.
De-a lungul timpului m-am mai confruntat și cu lipsa unei echipe permanente de foundreising, comunicare, strategie…. Mă bazez doar pe colegii mei de scena care, la fel ca și mine, nu avem pregătirea necesara pentru a acoperi doate aceste necesități. Așa că încerc să fac singură cât pot. Iar pe scena, da, am o echipa tare faina.

             Credit photo Mihaela Petre

C&B:           Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?

Oana Popa: Da, să fac mult bine în jur. Să aduc copilăria copiilor înapoi, pentru că le-a fost furata de tehnologie. Să fac din spectacolele și evenimentele mele o adevărată terapie pentru copiii cu dizabilități și nu numai… Și noi, ăștia de ne credem normali avem nevoie de terapie prin teatru și muzica. În ultima vreme pe asta mă focusez. Pentru că daca un copil cu dizabilități e bine, atunci obligatoriu și un copil tipic vă fi bine. La fel și cu adulții. Un mediu accesibil pentru persoanele cu dizabilități înseamnă un mediu sigur și prietenospentru oricine.

Am creat Școala de joacă tocmai din acest motiv. Să nu-i las pe oamenii mari să le fure copilăria copiilor. Am născocit Caravana de joacă cu care merg din loc în loc și mă joc jocurile clasice ale copilăriei cu sute sau mii de copii și părinți. E fascinant să vezi cât de multa nevoie e de joacă în timpurile astea.

“ Joaca Împreună” este un proiect dedicat copiilor cu dizabilități dar nu numai. Înainte de pandemie, copiii cu dizabilități veneau o data pe săptămână la Scoala de joacă și se jucau împreună cu copiii tipici fară intervenția vreunui adult. Am demonstrat că cea mai eficientă terapie este să-i tratezi normal. Să-i lași să se joace și să se simță iubiți și acceptați. E o terapie win win: copiii cu dizabilități se simt acceptați, copiii tipici învață să accepte. Pandemia ne-a închis însă acest proiect . Acum 3 ani, ne-a sărit în ajutor Unicredit Romania și ne-a ajutat să cumpăram un teren părăsit pe malul Ialomitei, în Pucioasa.
Vrem să facem acolo un parc incluziv pe o suprafață  de 2000 mp unde copiii cu dizabilități dar și copiii tipici să poată veni în siguranță și să se joace fară să fie judecați și totodată părinții să aibă momentul lor de relaxare. Suntem în faza de amenajarea acestui parc, dar  întâmpinam tot felul de obstacole și avem nevoie de ajutor. Cadoul de la Unicredit s-a terminat, așa că e rândul voluntarilor acum, sau a companiilor care vor să se implice activ în construirea acestui loc de poveste. 

În 2021 am creat primul și singurul deocamdată , spectacol de teatru din Romania accesibilizat pentru 9 tipuri de dizabilități simultan: “ Închide ochii și ai să vei mai bine” adaptare după “ Povestea seminteti” scrisă de Dumitru Radu Popa.
 Spectacolul se joacă la Teatrul de Comedie din București și ne dorim tare mult să facem un turneu în 10 orașe mari, 10 orașe mici și diaspora . Ne oprește lipsa finanțărilor și a unui sponsor.
În 4 ani, am reușit să facem fericiți peste 8000 de copii cu dizabilități împreună cu familiile lor.
Am marele noroc să o am în echipa pe colega mea Lavinia Chitu – singurul interpret din Romania care știe să traducă muzica pentru persoanele surde. Așa, mi-am mai împlinit un vis: să duc muzica în lumea tacerii.
În general îmi place să sparg bariere. În asta constau visele mele . Să întorc lumea cu fundul în sus și să o fac să fie mai bună.

              C&B:           Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?

Oana Popa: Ahahaha!!! Eram speriată și cumva neajutorată. Veneam după 25 de ani de mass media unde am fost producător și gestionam echipe mari și aveam impresia că nu stiu să fac altceva decât radio și tv. Știam ce vreau să fac pentru copii, dar nu aveam cu ce și nici curajul necesar. Mirela Zivari care e prietena, terapeut și la nevoie “șut în fund” a fost cea care mi-a dat acest curaj.

Școala de joacă a început în cabinetul ei de psihologie(Mulțumesc și acum)  în urma unor biletele scrise de mana prin care chemam copiii la joacă de prin Parcul Ioanid și Icoanei.
Așa a început totul. Prima oara cu 2 copii, ai prietenilor mei, apoi, cu 10, apoi cu 25 (aici ne-am și mutat de la cabinet)

Am început timid cu jocurile copilăriei, apoi am trecut la cursuri de teatru, muzică, dans, meșteșug când am avut primii parteneri care mi-au întins mana: Școala de la Piscu.
Așa mi-am și definit direcția: Educație non formală prin teatru, joacă și meșteșug

În timp, am crescut pe forțe prorpii, fară nici un ajutor financiar de la vreun sponsor măreț.

Dar am avut parte de oameni buni în jur. Mi s-au alăturat asociații care luptau pentru aceasi cauză și care au crezut la fel de mult în ceea ce credeam și eu: Copilăria e doar a copiilor!
Și iată că după 11 ani, dacă ar fi să fac o statistică, ne-au trecut pragul la cursurile Școlii de joacă peste 2000 de copii ; ne-am jucat afară cu mii de familii (părinți / copii) , am reconstruit de la zero o casă a unui elev al școlii noastre, care arsese cu daună totală . Casa a fost construita DOAR cu ajutorul donațiilor oamenilor de pe rețelele de socializare.

Datorita spectacolului nostru de teatru am făcut fericiți peste 8000 de copii împreună cu familiile lor, am venit cu un amendament la legea 448, am schimbat o lume.

Și da, am luat și premii pt asta. Asta e cea mai mare satisfacție. Când comunitatea pentru care lupți, te validează. Înseamnă că ceea ce fac, fac bine, atât cât fac.

           C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?

Oana Popa: Depinde… Am tot schimbat echipele. Unii au zburat pur și simplu din cuib pentru că au învățat să zboare și acum au propriul lor succes și sunt tare mandra că am fost și eu din cei care le-am suflat în aripi , alții au plecat suparăți… Pe motive financiare. Dar la final, cred că împreună am semănat mult bine în jur. Habar n-am ce ar spune despre mine. Poate că sunt zăpăcită și prea incisiva în unele momente. Că spun ce gândesc prea direct și deloc diplomat . A! Și că vorbesc muuult. Asta îi dispera pe toți :))))))))))))))))))))))

Dar am auzit și de multe  ori din gura lor : “Să nu uitam că Oana cu nebunia ei ne-a adus împreună” atunci bocesc instant.

          C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?

Oana Popa: Să cresc capre. Serios! Creșterea caprelor m-a făcut să văd lumea altfel. Ele sunt animale zeennnn și bune la suflet. Fac asta din pandemie.

După experiență cu mass media și lucratul în radio și tv, eram extrem de debusolată. Ți-am zis, am ajuns la terapie și cumva, terapeuta mea mi-a dat direcția spre a deschide o Școală de joacă, pentru că eu oricum eram renumită în gașca mea că sunt “ mama 2” a tuturor copiilor. La baza sunt actor păpușar, așa că treaba cu joaca e cea mai la îndemăna meserie pentru mine. Oricum, tot ce am făcut în viață asta am făcut jucandu-mă.
Treaba cu accesibilizarea culturala, a venit de la Olga. Fetița prietenei mele Ruxandra Mateescu de la Asociația Super eroi printre noi. Ruxandra a început acest fenomen cu Filmele Olgai, apoi cu Concertele accesibilizate , acum face un club de lectură. Tot Ruxandra a adus un treiner american să ne învețe cum să facem asta.
Când m-am hotărât să dau examenul de master în 2021, cu Povestea Seminței scrisa de Dumitru Radu Popa – unchiul meu (după 5 ani de la treningul cu Roger Idish) cumva, am știut că vreau să fac acest spectacol accesibilizat. Și cumva voiam să fie un spectacol – terapie pentru toți copiii. Tipici sau atipici. Tot dintr-o frustrare am făcut asta. În pandemie, mi-au închis scoala de joacă, deci toate proiectele. A trebuit să găsesc o soluție în online, numai că onlineul nu e prea prietenos cu copiii cu dizabilități. Părinții lor mă sunau să-mi spună că-și pierd joburile și terapiile. Atunci am făcut o campanie pe Galantom și am strâns 200 de lei în 2 luni de zile. Frustrant raaauuuu!!!! Așa că m-am gândit să inventez cea mai ieftina și la îndemăna terapie unde să poată participa toți, indiferent de ce dizabilitate au, și unde rezultatul să fie repede și sigur. Și m-am apucat să “cerșesc” la propriu  pe rețelele sociale bani că să pot face cest spectacol.

            C&B: Cum ajută asociația participanții să își dezvolte abilitățile personale și profesionale?

Oana Popa: Așa cum iți spuneam mai sus, mulți dintre colegii mei care au început prin a fi profesori de joacă, acum au propriile lor companii de teatru, propriile proiecte de scucces, iar elevii mei tipici, cei care s-au evidențiat, au șansa să devina profesori. Daca ai să mă vezi pe stradă cu roata olarului sau la vreun eveniment, să știi că olarii sunt foști elevi ai scolii de joaca și copiii Scolii de la Piscu.

Tot așa, la celelalte alteliere. Sunt colegi de scena sau foști elevi. Cât despre participanții cu dizabilități, deja pe 2 I-am selectat să joace în următoarele mele spectacole.
Așa cum mie mi s-a suflat în aripi când am avut nevoie, tot așa dau și eu aripi la rândul meu.

         C&B: Puteți împărtăși un exemplu concret de impact pozitiv asupra unui participant sau grup?
Oana Popa: Da. Pot să-ți spun că un băiețel pe nume Laur care este în spectrul autist grav, care este non verbal, care nu sta nici 5 minute într-un loc necunoscut, a stat la spectacolul nostru 40 de minute, bătând cu un umeraș în masa de joc.

Să vezi surzii cum cântă. Da, serios îți spun. Noi, la sfârșitul spectacolului cântam cântecul din piesa în semne. La un festival la Buzău erau 70 de surzi și s-au ridicat în picioare și cântau împreună cu noi.
Pe plan personal am schimbat vieți, am salvat vieți cu meseria mea. Am îndrumat copii să îmbrățișeze aceași meserie. Am încercat, pe unde am mers, să fac numai bine în jurul meu și lucruri care să conteze și să aibă un sens.

          C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?

Oana Popa: Pfuai! O zi obișnuită este deosebit de stresanta. Încerc să obțin sponsorizări că să pot merge mai departe. Așa cum ți-am spus, cultura și educația nu sunt de interes, desi sunt stâlpii civilizației unui popor. E o luptă extrem de grea. Dar foarte frumoasa. Asta mă face să nu renunț. Mai ales că am ales să merg pe un drum “elitist” ar zice unii, “normal” aș zice eu. Să fac un pic mai mult bine pentru persoanele și copiii cu dizabilități cu meseria mea.

Asta fac. Mă trezesc, îmi beau cafeaua, îmi hrănesc caprele și animalele (mai am 8 pisici și 3 căini) și apoi mă pun la laptop și încep să “bat la uși”. E deosebit de frustrant când ți se raspunde “Apreciem entuziasmul tău și iți multmim pentru ce faci, da n-avem buget “. Îți vine să lași totul baltă. Și de fiecare dată când mă bate gândul asta, mă uit pe grupul de public pe care l-am făcut pe whatsapp și văd mesaje de genu “ Îți mulțumim că te gândești la noi… Pentru copilul X a fost prima oara când a avut reacție și răbdare să stea tot spectacolul” și iar mă ridic, strâng din dinți și mai dau un mail… Odată și odată s-o găsi cineva care să șuștină toată povestea asta.
Momentan mă bucur de găzduirea și minima susținere a Teatrului de Comedie. Dar vreau să merg mai departe. Să fac și al 2 lea și al 3 lea spectacol, să accesibilizăm concerte…. Din păcate nu se poate fară buget. Așa că toată ziua mea obișnuită se focuseaza pe a găsi sponsori.
În pauze ies cu caprele, sau daca suntem în apropiereea datei în care avem spectacol, merg la repetiție. În zilele cu spectacolul toată energia mea o dau către copiii cu dizabilități care intră în  teatru.

             C&B: Ce lecții valoroase ați învățat din interacțiunea cu comunitatea și participanții?

Oana Popa: Că nu mi se cuvine nimic și că trebuie să fiu recunoscătoare pentru tot ce mi se oferă. Chiar daca e doar o îmbrățișare. De multe ori face mai mult că orice lucru material. De când lucrez cu persoanele cu dizabilități am învățat că lucrurile simple sunt cele mai valoroase de fapt. 

     C&B: Cum a apărut ideea de a fonda Asociația de Dezvoltare Personală Grigore Popa și ce v-a inspirat să demarați acest proiect?
Oana Popa: În spatele numelui Grigore Popa este o poveste. Tatăl meu a fost cel care a fondat primul teatru de avangarda din Romania (Teatrul studențesc Podul) iar străbunicul meu, Grigore Teodor Popa da numele facultății de medicina din Iași. Așa că am hotărât să păstrez povestea familiei și să îmbin cultura cu medicina într-un singur proiect. De aici și proiectele mele accesibile persoanelor cu dizabilități

              C&B:        Care sunt planurile de dezvoltare ale asociației în următorii ani?
Oana Popa: La întrebarea asta mă simt de parca I-aș scrie lui Moș Crăciun.
Așa că o să spun așa:
Dragă Moș Crăciun (tu, cel care citești acest articol)
Îmi doresc mult, dar mult de tot să duc povestea Școlii de joacă și a proiectelor incluzive mai departe. Am achiziționat un teren la Pucioasa unde vreau să fac un parc incluziv. Fară topogane sau jucării pe care le vezi în fiecare parc. Să fie o gradina urbana terapeutică. Am avut acolo o plantare de pădure urbana unde copii cu dizabilități au plantat împreună cu copiii tipici . Mai departe vreau să construiesc acolo locuri de ateliere terapeutice și incluzive. De olărit, de lucru cu lâna, cu semințele, să fie un loc de relaxare și pentru părinți.

Apoi, îmi doresc să fac un teatru social. Unde să vina persoane tipice și atipice și să se simtă ACASĂ.

Mi-aș dori să pot accesibiliza cât mai multe concerte (deocamdată nimeni nu vrea să susțină financiar asta)
Și poate, mai presus de orice, îmi doresc să fiu sănătoasă ca să pot face ceea ce-mi doresc să fac.

Oana Popa este dovada vie că binele făcut cu pasiune nu are nevoie de scenă pentru a străluci.