marți, aprilie 14, 2026
More
    AcasăCareersOana Constantinescu: Profesionalism, echilibru și adaptabilitate în People & Organization

    Oana Constantinescu: Profesionalism, echilibru și adaptabilitate în People & Organization

    Oana Constantinescu, profesionist HR cu aproape 20 de ani de experiență, vorbește despre parcursul său în People & Organization, provocările gestionării echipelor și competențele esențiale pentru viitorul domeniului.

    Oana Constantinescu se descrie ca om de HR „pur-sânge”, adică specializarea în resurse umane nu este doar o meserie ci o pasiune care o însoțește de aproape 20 de ani. Conex cu acest domeniu, de-a lungul experienței sale, Oana a derulat și activități de comunicare, PR, organizare de evenimente și blogging.

    C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?

    Oana: Cariera mea în HR a început în timpul facultății și, treptat, de la junior în recrutare, m-am specializat pe mai multe arii, ajungând generalist și apoi HR Business Partner. În timp, am furnizat și servicii de consultanță atât unor firme mici cât și persoanelor fizice în căutare de job.

    C&B: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâlnit în gestionarea echipelor și cum le-ați depășit?

    Oana: Cea mai dificilă misiune pentru un om de HR este să calibreze așteptările angajaților cu obiectivele managementului companiei, păstrând niște practici pe cât posibil etice, echitabile, coerente.

    C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?

    Oana: Ambiția mea e legată de profesionalism și evoluție în tot ceea ce fac: să ofer mereu informații corecte și cât mai complete, să fiu un sprijin autentic atât pentru oameni cât și pentru business, să înțeleg nevoile și sursele lor înainte de a veni cu sfaturi.

    C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?

    Oana: La început cred că eram, ca orice tânăr, mai idealistă. Acum știu că poți să te schimbi doar pe tine însuți și așa ai șanse să influențezi și contextele in care te afli, că e nevoie să faci concesii, uneori trebuind să cobori standardele pentru a obține rezultate și că fiecare vede lucrurile prin propriile filtre așa că e important să te asiguri, înainte de a trage concluzii, că toate părțile au aceeași înțelegere asupra unui concept.

    C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?

    Oana: Ar spune că apreciază dedicarea, asumarea și adaptabilitatea mea și probabil m-ar sfătui să fiu mai puțin pretențioasă legat de rezultate, să nu mai pun atât de multă presiune pe mine.

    C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?

    Oana: Cred că de fiecare dată când mi-am schimbat locul de muncă a fost o decizie dificilă și am ajuns în acel punct doar după ce m-am convins că nu mai pot evolua acolo. Traiectoria mea a fost destul de liniară în sensul crescător și am învățat de la fiecare experiență câte ceva care mă ajută în prezent.

    C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership sau modul în care luați decizii? A fost un proces natural sau învățat?

    Oana: Tendința mea naturală e să mă documentez foarte mult înainte de a lua o decizie, să privesc situația din cât mai multe perspective, pentru a minimiza riscurile și impactul. Am învățat însă, de-a lungul carierei mele, că uneori e nevoie să acționez mai rapid și să mă adaptez pe parcurs pentru a avea rezultate.

    C&B: Cum a început parcursul dumneavoastră în zona de People & Organization și ce v-a atras inițial către acest domeniu?

    Oana: De la început am fost alături de oameni iar partea de organizare vine la pachet cu zona administrativă pe care am acoperit-o mai ales în companiile mai mici. Cred că HR & office coordination merg mână în mână și îmi place provocarea de a fi mereu conectată cu atât de multe activități diverse.

    C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?

    Oana: Sunt implicată în toate procesele de HR din companie așa că activitatea mea variază mult. De asemenea, fac parte din proiecte transversale fiind responsabilă la nivel de regiune de a implementa și urmări anumite arii (de exemplu, evaluarea performanțelor). Sunt permanent în contact cu colegi din alte țări și lucrez într-un ritm foarte rapid.

    C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le aplicați zi de zi?

    Oana: După cum spuneam înainte, mă străduiesc să asigur o calitate bună în tot ceea ce fac. Îmi place să ajut și să contribui la cauze care îmbunătățesc viața unui grup sau a comunității.

    C&B: Ce presupune rolul de People & Organization Business Partner și cum contribuiți la succesul organizațiilor cu care colaborați?

    Oana: Presupune o deschidere foarte mare către a înțelege cu ce se confruntă fiecare parte, atât angajații cât și managementul. Și ei, la rândul lor, au nevoie să înțeleagă că lucrurile nu pot funcționa oricum, e nevoie de o structură, de respectarea unor reguli care, la început par să îngreuneze activitatea, însă odată asumate, ajută. O mare provocare în HR este să transparentizezi procesele orientate către oameni, să le faci cât mai echitabile menținând totuși confidențialitatea și unicitatea fiecăruia.

    C&B: Cum vedeți evoluția domeniului de HR în următorii ani și ce competențe devin esențiale pentru profesioniștii în People & Organization?

    Oana: Competențe precum: cunoaștere, curiozitate, adaptabilitate, reziliență sunt esențiale într-o lume volatilă, fluctuantă, incertă.

    Parcursul profesional al Oanei Constantinescu reflectă echilibrul dintre rigoare, empatie și adaptabilitate – trei repere esențiale într-un domeniu în care oamenii și organizațiile evoluează constant.

    ARTICOLE ASEMANATOARE

    ADAUGATE RECENT