O femeie cu pas hotărât și gesturi ferme, cu postură impecabilă (spatele mereu drept!) și voce de dascăl ocrotitor. Grația și exigența se regăsesc deopotrivă în felul de a fi al Mihaelei Petrovan, președinta asociației BookLand România. De la primul schimb de replici, îți dai seama că ai în față un om care crede enorm în ceea ce face. Iar după ce a renovat și dotat 80 de școli și grădinițe din mediul rural, Mihaela se pregătește acum să înceapă lucrările la un proiect și mai amplu: un campus școlar preuniversitar profesional, în care să îi învețe pe copiii de la sat și carte, și meserii. Gândurile ei nu se îndreaptă doar către românii rămași în țară, ci și către cei care vor să se întoarcă în satele din care au plecat. S-o cunoaștem împreună pe femeia care și-a propus să resusciteze România rurală!
C&B: Fă o descriere a activității tale!
Mihaela Petrovan: De câțiva ani buni deja activitatea mea, prin Asociația BookLand, gravitează în jurul nevoilor pe care le au tinerii de la sat, iar ceea ce m-a preocupat cel mai mult a fost ca ei să aibă acces la o educație de calitate. Și să aibă încredere că vor reuși aici, în țara lor, prin forțe proprii, dar și cu implicare și ghidaj din partea noastră, a adulților. În ultimii 4 ani, BookLand a făcut posibil un vis împărtășit de mii de copii din mediul rural: să meargă să învețe în școli frumoase, curate, moderne – școli renovate și dotate cu toate cele necesare. Am renovat și modernizat 80 de școli și grădinițe, în 70 de comunități din toată țara, cu sprijinul tuturor celor care ne împărtășesc viziunea pentru educație: companii din mediul privat, primării locale, cadre didactice, părinți și chiar și elevi, care au pus umărul la treabă alături de noi. Iar acum ne pregătim pentru un proiect și mai curajos: începem să construim un Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual în județul Argeș, în comuna Vulturești.
Am ajuns să facem acest pas, deoarece capitolul renovărilor ne-a demonstrat că atât copiii din mediul rural, cât și familiile lor se luptă cu multe lipsuri. Desigur, suntem tare recunoscători că am reușit să le transformăm vechile școli în unele moderne și frumoase, doar că nu-i suficient pentru a-i motiva pe tineri. Creându-le un anumit confort în școli, le-am inspirat, de fapt, grija pe care le-o purtăm, respectul, pentru că ei trebuie să vadă că vor putea accesa la un moment dat, prin muncă, o viață diferită de cea pe care o duc acum. E în continuare grav faptul că, la sfârșitul clasei a VIII-a, mulți tineri vor să să plece în străinătate ca să scape de greutățile financiare de acasă și să facă bani. Așa ne-a venit, de fapt, ideea de a construi un campus preuniversitar – unde vom înscrie elevii încă din clasa 0, de la 6 ani, și îi vom învăța pe întreg parcursul lor școlar (primar, gimnazial și liceal/postliceal), într-un un spațiu modern, complet și complex, unde copiii vor putea să învețe și carte, dar și meseria aleasă. Și îi vom ghida să își aleagă meseria care li se potrivește, oferindu-le în același timp inspirație, încredere în propriile forțe și exemple sănătoase, care să le alimenteze motivația. Și totul va fi oferit gratuit. Vom funcționa după toate rigorile unei școli private, oferind calitate și încurajând performanța și în felul acesta am convingerea că vom putea revitaliza învățământul de la sat. Cred că numai în felul acesta, prin educație, putem reclădi o societate în care tinerii să crească și să se dezvolte curat și drept, și în care să nu se simtă complexați, dezavantajați sau lăsați de izbeliște din simplul motiv că s-au ivit pe lume, să zicem, într-un cătun. Acești tineri nu sunt mai puțin deștepți, mai puțin sclipitori, ambițioși ori talentați decât cei născuți, crescuți și educați la oraș.
C&B: Cum sună povestea evoluției tale?
Mihaela Petrovan: Muncă până la epuizare, mult consum emoțional, dar și material, nesomn, stres, greșeli, îndrăzneală, încredere în ceea ce pot. Și, bineînțeles, enorm de mult suflet pus în ceea ce fac. Iar la temelia a ceea ce am reușit să construiesc împreună cu oamenii pe care i-am avut și îi am alături a stat, dintotdeauna, dorința de a lăsa ceva în urma mea. Ceva cu însemnătate, ceva care să nu mă împlinească doar pe mine, ci și pe cei din jur. Dacă aș avea puterea să-mi refac parcursul, aș începe cu antreprenoriatul social. Deși, mărturisesc că fără experiența More than Pub – agenția pe care am condus-o 17 ani – lucrurile n-ar fi stat la fel, cu siguranță. Agenția mi-a fost o școală bună, o trambulină fantastică, un blestem, deseori, dar și o binecuvântare, în ansamblul ei. În definitiv, da, mă simt norocoasă. Povestea mea reprezintă un șir de satisfacții extraordinare, generate de oamenii pe care i-am întâlnit și de lucrurile, de fiecare dată altele, pe care le-am învățat, le învăț și le voi învăța până în cea din urmă zi.
C&B: Care erau viziunile tale în copilărie/adolescență și care sunt acum?
Mihaela Petrovan: Mama a fost învățătoare, așa că a avut cine să-mi inspire dragul de carte. Țin minte că lectura îmi devenise cel mai călduros culcuș… Din cărți îmi luam puterea de a nu-mi părăsi năzuințele, cărțile m-au îmbărbătat și m-au făcut să cred foarte tare că oamenii chiar sunt în stare să-și construiască alte lumi. Eram un copil introvertit. Eram un bun ascultător, un bun observator și mi-a prins bine că am fost așa. Pentru că lăsându-i pe ceilalți să vorbească și ascultându-le poveștile, am învățat cum să mi le spun, cu voce tare, și eu pe ale mele. În rest, nu visam la rochii de prințesă, ci îmi doream să devin un profesor foarte bun și să predau. Visez în continuare să las ceva semnificativ în urma mea, așa cum o făceam și atunci.
C&B: Care sunt principiile de viață și activitate pe care le folosești?
Mihaela Petrovan: Nu am un set de reguli, ci mai degrabă lecții predate de alții sau învățate din propriile greșeli. Aș începe cu faptul că, în activitatea mea, dictează excelența și performanța. Nu tolerez mediocritatea. Desigur, învățăm, greșim, creștem, ne perfecționăm, dar nu stagnăm, nu ne plafonăm și nu renunțăm cu una, cu două. Țin enorm la transparență, la onestitate, la cuvântul dat, la corectitudine. Îmi pun acest crez în tot ceea ce fac, iar oamenii care vin alături de BookLand, vin pentru că ne împărtășesc nevoia de autenticitate și ne cred atunci când le spunem că vom muta munții înainte să spunem că ceva e imposibil.
C&B: Crizele pandemice, economice și războaiele au influențat activitatea ta?
Mihaela Petrovan: Da. Criza financiară din 2008, spre exemplu, a fost o experiență care m-a copleșit. Mi-a fost incredibil de greu cu plata salariilor, impozitelor, facturilor… a fost o perioadă neagră. Apoi, la mulți ani distanță, când am trăit și criza pandemiei, mărturisesc că nu a fost deloc ușor. Însă am încercat să-mi păstrez luciditatea, căutând să văd jumătatea plină a paharului. Sunt un om optimist, simțeam că totul va reveni la normalitate într-o bună zi.
C&B: Ne poți povesti situații amuzante din activitatea ta?
Mihaela Petrovan: Petrecând mult timp în mijlocul copiilor (mai ales ȋn Taberele Coolturale BookLand), pot să spun cu mâna pe inimă că am adunat multe povești amuzante. Dar în ceea ce privește activitatea mea de zi cu zi, da, pot să vă povestesc ceva inedit – un moment prin care încercăm să fim noi cei care aducem un zâmbet pe fețele partenerilor de dialog. Atunci când mergem să ne întâlnim cu potențiali parteneri, nu uităm să le spunem că am adus cu noi și niște șoricei (căci mascota Asociații BookLand este șoricelul, căruia i-am dat o dublă semnificație: el amintește de situația dezolantă în care am găsit noi școlile de la sat, respectiv, cu șoricei/şobolani care se plimbau nestingheriți prin sălile de clasă, dar face trimitere, totodată, și la șoricelul de bibliotecă – o metaforă a plăcerii lecturii și a studiului). Când aud de șoricei, deseori, oamenii fac ochii mari, așa că mereu îi asigurăm că sunt niște mici jucării-mascotă, stilizate și frumos colorate, numai bune de pus la breloc.
C&B: Ai un față un potențial client/partener. Care este fraza cu care îl convingi?
Mihaela Petrovan: Imaginați-vă că aveți din nou șase anișori și că, oricât de lucie e situaţia acasă, în prima zi de școală, veți ajunge, de fapt, într-un loc nemaipomenit, unde veți învăța carte, dar și o mulțime de lucruri folositoare pentru viață (iar părinții nu vor trebui să scoată niciun leuț din buzunar pentru educația de calitate pe care o primiți și nici pentru uniformă, rechizite, mese sănătoase ori experiențe de învățare unice & transformatoare)! Aici învățați și meseria care vă place, o practicați în timpul liceului, iar la finalul clasei a XI-a aveți locul de muncă asigurat și plătit decent. Dar și o viață împlinită în propria ţară, nu afară… unde au plecat deja jumătate dintre români.
C&B: Ce sfaturi ai pentru cei aflați la început sau indeciși?
Mihaela Petrovan: Dacă vorbim de liceeni, îi îndemn să urmărească sau să vină la Întâlnirile BookLand Evolution, un eveniment lunar prin care tinerii (din București, dar începând din 2025 ne-am propus să invităm și liceeni din alte orașe din țară) au ocazia să stea la aceeași masă și să dialogheze cu diferite personalități – specialiști și reprezentanți de seamă ai diverselor profesii. Este o experiență transformatoare și deosebit de utilă, pentru că aceşti copii au ocazia să întrebe un profesionist despre cum merg lucrurile în breasla sa. Și acesta este un mare avantaj. Mai mult, în cadrul Dialogurilor fără frontiere, care au loc imediat după Întâlnirile BookLand Evolution, tinerii au ocazia să discute liber și să facă astfel un binevenit schimb de informații sau chiar dezbatere pro-contra.
Totodată, îi mai sfătuiesc să ia școala în serios, să țină cu dinții de pasiunile lor, să aibă răbdare și să accepte că primul job nu va ȋnsemna mii de euro în cont, ci învățare, experiența lucrului în echipă, punerea unei temelii de viitor profesionist. Îi mai încurajez să nu se mai uite cu ochelari de cal înspre piața muncii și să redobândească respectul față de meserii. Degeaba ieși din școală un avocat netalentat, când comptetenţele tale te recomanda ca pe un electrician iscusit.
C&B: Care este părerea ta despre societate și evoluția ei?
Mihaela Petrovan: Voi răspunde pe seama a ceea ce am trăit, văzut și înțeles eu. În momentul de față, există două Românii, cea rurală și cea urbană. Ei bine, dacă am reuși să readucem la viață comunitățile de la sat, să știți că am da șansa renașterii unor oameni de la care am putea să învățăm cum să ne reîntoarcem la un trai simplu și fericit. În multe situații, sătenii sunt nu doar niște supraviețuitori, ci niște ființe de-o independență fantastică, care ar putea înfrunta orice criză, orice cumpănă și care ar putea să fie plasa de siguranță a orășenilor. Oamenii aceștia știu să lucreze pământul, își cunosc flora și fauna locală, știu să îngrijească animalele și să se bucure de ceea ce obțin de la ele, fără a le chinui. Mai știu, încă, să țeasă, să pună murături, să facă zacuscă adevărată cu legume adevărate, pe care și le cresc în propria grădină. Ei pot trăi cu ceea ce produc, indiferent de cât de scump ar deveni traiul, de pildă, pentru omul de la oraș. Visul meu este ca cele două Românii să-și dea mâna, să se cunoască, să se sprijine și nu să se renege. E vital să cumpărăm de la țărani, să ne încurajăm copiii să participe în tabere în care pot învăța care-i treaba cu autogospodărirea rurală. E important să ne prețuim tradițiile și tot ceea ce ne face să fim unici, autentici. E important să nu uităm cine suntem. De ce am vrea să rămânem fără identitate, fără grai? (se nasc mai mulți copii români în afara granițelor și vorbesc din ce în ce mai puțin limba română) Și știți ce mai e important? Să ne asigurăm semenii de peste hotare că au pentru ce să se întoarcă, dacă simt că inima le cere să fie, din nou, pe pământ strămoșesc. ÎMPREUNĂ putem readuce la viață satele și recâștiga demnitatea națională începând să ne iubim și respectăm ţara. Iar ce nu funcționează bine, să reparăm.
