vineri, decembrie 6, 2024
AcasăRecomandariMetodele favorite prin care angajații pierd timpul la birou

Metodele favorite prin care angajații pierd timpul la birou

Mulți dintre angajați preferă să piardă timpul la serviciu atunci când sunt fără chef de muncă. În acest interval, ori ajung să citească ceva interesant pe internet,  stau pe rețelele de socializare, sau vorbesc la telefon cu un membru al familiei sau cu un prieten.

Relaxarea la birou este eficientă pentru a te elibera de stresul acumulat, încât să devii  mai productiv. Este important însă, să nu alocăm prea mult timp relaxării, deoarece trebuie să ducem la bun sfârșit toate sarcinile de la locul de muncă. Potrivit unui studiu, aproape 70% dintre angajați recunosc că pierd timpul la birou în fiecare zi, cei mai mulți (două treimi) – între o jumătate de ora și o ora. Există insă și 2% care spun că sunt preocupați cu altceva între 4 și 5 ore din timpul de lucru.

Lunea este ziua pe care majoritatea angajaților o disprețuiesc, deoarece vine după zilele de weekend care aduc  o scurtă bunădispoziție pe care ai vrea să o prelungești. Astfel, ziua de luni devine o misiune grea la început de săptămâna. Însă, conform unor sondaje de opinie, realizate de salary.com, luni și marți angajații sunt cei mai productivi.

Ziua cea mai puțin productivă, în care salariații pierd cel mai mult timp la serviciu este ziua de vineri. Această concluzie era de așteptat, având în vedere că în ultima zi a săptămânii, salariații sunt obosiți și nu se gândesc decât la relaxarea din weekendul care urmează. De aceea, fie își programează încă din timpul săptămânii mai puține lucruri de făcut în ultima zi, fie își pierd concentrarea și le lasă pentru săptămâna următoare, cert este că vinerea angajații mai mult stau decât muncesc.

În restul zilelor, perioadele frecvent pierdute sunt dimineața, pentru că se întârzie sau pentru că angajatul își rezervă o perioadă din timpul de lucru, pentru a-și bea cafeaua și pentru a discuta despre ce a mai făcut fiecare coleg de când nu s-au mai văzut  Pe lângă acestea, alte „ispite” care duc la irosirea timpului la serviciu sunt: statul pe internet, pauzele prea lungi de țigară, mesajele, chat-ul, utilizate în scopuri personale.

Exista însă și lucruri mai puțin obișnuite pe care angajații le fac în timpul programului de lucru. Iată o lista realizată de angajatori:

  • Își aduc copiii sau animalele de companie la serviciu și trebuie să aibă grijă de ei/ele;
  • Își fac selfie-uri la baie,
  • Angajatele se machiază sau își schimbă hainele la birou,
  • Folosesc computerele de serviciu în interes personal (printează cărți, scanează proiectele copiilor pentru școală etc.),
  • Unii chiar dorm, dar spun că se roagă/meditează,
  • Joacă fotbal în curtea biroului.

Specialiștii în resurse umane spun că rezolvarea problemei cu pierderea timpului la birou începe încă de la angajare. Managerul trebuie să aibă o viziune clară asupra a ceea ce vrea de la viitorul angajat, care va fi locul acestuia în organizație și rolul pe care îl va juca în echipă. Astfel, transmițându-i care sunt așteptările sale și ale organizației de la el, proaspătul angajat va afla ceea ce are de făcut încă din prima zi de la angajare.

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT