Descoperă într-un interviu cu Julie Starr, executive coach și autoare de bestselleruri, ce înseamnă un mentor eficient, cum se deosebește coachingul de mentorat și care sunt principiile unei cariere de succes.
Julie Starr este executive coach, mentor, scriitoare și speaker. Ea colaborează cu organizații și persoane pe care le ajută să își clarifice scopul și să înlăture obstacolele din calea progresului. Susținută de intenția de a scoate la iveală potențialul maxim al oamenilor, abordarea ei este în același timp provocatoare și plină de compasiune. Cărțile sale pe această temă au devenit bestselleruri. Este vorba mai exact despre volumele The Coaching Manual și Brilliant Coaching. Julie Starr este totodată o susținătoare devotată a mentoratului, iar în România are publicată cartea Manual de mentorat: un ghid pas cu pas pentru a fi un mentor mai bun / The Mentoring Manual: Your Step by Step Guide to Being a Better Mentor. Este o carte care se adresează tuturor celor care își doresc să devină mentori, dar și celor care nu au îndrăznit niciodată să aspire la un astfel de statut neștiind dacă au calitățile necesare. Volumul îți dezvăluie în acest sens: calitățile de care ai nevoie pentru a deveni mentor, metodele esențiale ale mentoratului și cum să le aplici scenariilor obișnuite de mentorat. Am discutat cu ea pentru a afla mai multe despre secretele mentoratului și a unei cariere de success.
C&B: Ce v-a inspirat să scrieți Manualul de mentorat?
Julie Starr: Am vrut să creez o distincție mai clară între mentorat și coaching. Prea des, aceste două roluri sunt confundate, deși, în forma lor cea mai pură, sunt diferite. Mentoratul nu este coaching, nu este management și nici consultanță – este un tip unic de relație unu-la-unu.
O concepție greșită des întâlnită este aceea că mentorii oferă sfaturi, iar coachii pun întrebări – cu alte cuvinte, mentorul este directiv, iar coachul mai puțin. Dar lucrurile nu stau așa. Ambele roluri pot fi atât directive, cât și non-directive, în funcție de situație.
O altă problemă este că multe cărți tratează simultan mentoratul și coachingul, ceea ce nu face decât să accentueze confuzia. Eu mi-am dorit să readuc mentoratul la rădăcinile sale: un rol arhetipal, antic, care de secole a modelat viața oamenilor. Atunci când un mentor operează din interiorul acelei energii arhetipale profunde, se produce adevărata transformare.
C&B: Din experiența dumneavoastră, care sunt greșelile pe care tind să le facă mentorii aflați la început de drum?
Julie Starr: Cele mai multe greșeli apar la început – în perioada de pregătire sau în primele etape – dar se pot vedea abia mai târziu. După ceea ce eu numesc „luna de miere”, când noutatea dispare și conversațiile încep să devină de rutină, apare adevărata provocare: cum să sprijini pe cineva fără să încerci să-i dai sfaturi forțate sau să îi rezolvi problemele.
Mentorii noi tind să revină la lucrurile pe care le cunosc. Dacă mentorul este și manager, de exemplu, este tentat să abordeze mentoratul ca pe managementul performanței: „Iată ce vreau să faci.” Această abordare poate funcționa în management, dar subminează scopul mentoratului.
De fapt, problema începe mult mai devreme, atunci când mentorul nu și-a dezvoltat conștientizarea sau abilitățile necesare pentru a gestiona etapele ulterioare, mai solicitante, ale relației.
C&B: Ce calități are un mentor eficient?
Julie Starr: În Manual de mentorat, subliniez cinci calități principale: Capacitatea de a se conecta – de exemplu, prin ascultare profundă și atentă; Capacitatea de a clădi încredere și implicare autentice; Capacitatea de a menține atenția; Capacitatea de a ajuta pe cineva să depășească limitele false sau blocajele; Capacitatea de a susține dezvoltarea.
Dintre acestea, cea mai importantă este ultima. Adevăratul mentorat înseamnă creștere în sensul cel mai larg – convingeri, valori, comportamente, mentalitate – nu doar abilități sau rezultate pe termen scurt.
C&B: Cum ați defini o relație sănătoasă și echilibrată între mentor și discipol?
Julie Starr: În esență, este un schimb de bunăvoință și respect. Din partea mentorului, trebuie să existe bunăvoință: generozitate, compasiune, răbdare. Un mentor trebuie să accepte că nu are autoritate directă asupra alegerilor celuilalt. Adesea, asta înseamnă să stea deoparte, să urmărească pe cineva cum învață din greșeli și să reziste pornirii de a repara lucrurile. Din partea discipolului, trebuie să existe respect. Respectul creează puntea prin care ceilalți te pot influența. Această combinație – bunăvoință din partea mentorului și respect din partea discipolului – face ca relația să fie eficientă și durabilă.
C&B: Există vreun exercițiu pe care l-ați recomanda chiar și celor care nu intenționează să devină mentori?
Julie Starr: Absolut. Recomand un exercițiu simplu, dar eficient, de reflecție:
Pasul 1: Identificați-vă mentorii. Notați numele persoanelor care au avut un impact pozitiv asupra voastră – care v-au modelat dezvoltarea, mentalitatea sau perspectiva. Poate fi un profesor, un prieten de familie, un antrenor, sau cineva cunoscut într-o comunitate ori un club sportiv. Părinții sunt și ei importanți, desigur, dar descoperiți și acele relații întâmplătoare, care au contribuit la dezvoltarea voastră.
Pasul 2: Reflectați asupra influenței lor. Gândiți-vă cum v-a modelat fiecare. V-au trezit o pasiune? V-au cultivat un talent? V-au ajutat să priviți lumea altfel? Acestea sunt relațiile care lasă de obicei cea mai puternică amprentă.
Pasul 3: Analizați-vă propriul rol. Întrebați-vă unde ați putea să jucați acest rol pentru alții. Pot fi nepoți, colegi mai tineri sau oameni din comunitatea voastră. Poate că nu realizați mereu, însă adesea influența voastră se întinde mult dincolo de rolurile pentru care sunteți recunoscuți oficial.
#Coaching
C&B: Ce v-a inspirat să scrieți The Coaching Manual și cum s-a modificat perspectiva dumneavoastră asupra coachingului de la prima ediție până în prezent?
Julie Starr: Am scris The Coaching Manual pentru că am vrut să creez cartea care lipsea atunci când am intrat eu în acest domeniu. Mi-am dorit să scriu ceva care să ofere oamenilor accesul direct la principiile, procesele, abilitățile, convingerile și la mentalitatea specifică coachingului. Presupun că eram dezamăgită de cărțile prea conceptuale pe care le găseam la vremea aceea. De asemenea, am vrut să atrag oamenii către acest domeniu, – să îi încurajez și să le susțin călătoria spre a deveni coachi.
C&B: Din perspectiva dumneavoastră, care sunt principiile de bază care fac coachingul să fie cu adevărat eficient?
Julie Starr: De fapt, este vorba de mai multe principii. Un principiu de bază pentru orice coach este intenția de a servi, de a fi modest și de a fi dornic să pornești într-o călătorie de autodescoperire și autoexplorare, pentru a îndepărta acele aspecte ale comportamentului, condiționărilor sau caracterului tău, care îți limitează capacitatea de a deveni un coach cu adevărat grozav.
Pentru a face coaching eficient, trebuie să învățăm să „ne dăm la o parte” din conversație. Iar pentru a reuși asta, gândurile, convingerile și tendințele noastre inconștiente trebuie curățate în timp. De exemplu, în timpul unei conversații, unii dintre noi avem tendința de a oferi soluții, de a interveni pentru a ajuta sau, pur și simplu, doar de a vorbi mai mult, din dorința de a fi percepuți ca aducând valoare discuției. Nu e nimic greșit în sine în aceste comportamente, doar că ele pot interfera cu spațiul necesar pentru o explorare eficientă.
C&B: Descrieți coachingul ca pe o modalitate de a elibera potențialul, și nu de a direcționa sau a sfătui. De ce este această deosebire atât de importantă?
Julie Starr: Puterea și magia coachingului constau în conversațiile de explorare, asta însemnând că merg în profunzime, pentru a scoate la suprafață cunoștințele inconștiente ale unei persoane, gândurile sale interioare și intuițiile adânci. Toate acestea sunt ascunse sub zgomotul, vorbăria și dezordinea vieții de zi cu zi. Dacă ceea ce facem ca coachi este doar să dăm indicații sau să sfătuim, nu facem altceva decât să îngrămădim mai multe gânduri, opțiuni și informații peste o situație care poate fi deja copleșitoare.
C&B: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac coachii aflați la început și cum le pot evita?
Julie Starr: O greșeală comună este ceea ce eu numesc „efortul exagerat”. De exemplu, în conversație, ei vorbesc prea mult și se străduiesc prea mult, poate din dorința puternică de „a fi un coach grozav”. În realitate, trebuie să învățăm să ne relaxăm, să facem un pas în spate, să ne concentrăm pe a asculta, și să permitem întrebărilor potrivite să se nască din momentul prezent. De aceea, conștientizarea de sine este cheia: dacă nu îți dai seama că vorbești prea mult sau te străduiești prea mult într-o conversație, cum ai putea să te controlezi în acel moment? Cum ai putea să îți amintești să respiri, să te destinzi și să faci un pas în spate?
C&B: Cum ați descrie un coach excelent în doar trei cuvinte?
Julie Starr: Organizat. Concentrat. Plin de compasiune.
C&B: Abordarea dumneavoastră este descrisă ca fiind în același timp provocatoare și plină de compasiune. Cum mențineți acest echilibru în timpul unei sesiuni dificile de coaching?
Julie Starr: Este greu să definesc exact acest proces, pentru că, în mare parte, el este mai degrabă bazat pe simțire decât pe logică. De exemplu, în timp, am învățat să-mi folosesc corpul ca pe un instrument de orientare: să rămân prezentă și să nu mă pierd în gânduri. Din această stare, pot simți direcția în care să conduc conversația. Există o mare putere în dorința de a spune adevărul cu compasiune, iar mulți coachi experimentați au această abilitate. Un coach cu experiență va recunoaște adesea că se bazează la fel de mult pe senzațiile corporale și pe gândurile din minte. Aceasta este, de fapt, o formă de acces la intuiție.
Pentru a menține un echilibru sănătos între provocare și compasiune, mă verific permanent să nu fiu prea dură, mă asigur că ceea ce transmit poate fi auzit (și nu respins sau denaturat) și că vorbesc de pe o poziție a înțelegerii și a autenticității. Poate că sună mai mistic decât este, dar, în practică, este destul de simplu: trebuie să rămân ancorată, prezentă, și să verific în permanență că tonul meu este potrivit. Desigur, urmăresc și indiciile vizuale, felul în care reacționează persoana cealaltă. Atunci când lucrurile devin dificile, e important să îi oferi timp să absoarbă ideile. Uneori tăcerea ajută.
C&B: Ce rol are conștientizarea de sine în dezvoltarea personală a unui coach?
Julie Starr: Conștientizarea de sine este o călătorie continuă pentru orice coach, un lucru care trebuie dezvoltat, amplificat și întreținut. De aceea, practica de a fi prezent este atât de importantă. Ea ne ajută să fim atenți atât la ceea ce se petrece în interiorul nostru, cât și la ceea ce se întâmplă cu persoana cu care vorbim.
C&B: Insistați adesea asupra importanței ascultării în coaching. Cum se deosebește „ascultarea activă” de o conversație obișnuită?
Julie Starr: Ascultarea activă este un amestec eficient de intenție și atenție. Este foarte diferită de ascultarea superficială sau de cea de zi cu zi. Ascultarea activă presupune să rămânem complet prezenți. Să avem o intenție puternică de a înțelege persoana cealaltă și să demonstrăm activ acest lucru prin atenția acordată. La fel ca multe dintre abilitățile de bază ale coachingului, ascultarea activă este și o abilitate de viață, extrem de valoroasă. Ar trebui predată în școli (imaginează-ți cum ar fi!).
C&B: Mulți oameni se luptă cu ideea de „a nu da sfaturi” în rolul de coach. Cum îi îndrumați să treacă prin această schimbare de mentalitate?
Julie Starr: Această idee de a nu da sfaturi este ceva ce mulți coachi nu reușesc niciodată să înțeleagă pe deplin. Ei nu dezvoltă abilitatea de a rămâne în zona de explorare – de a pune întrebări bune, de a rezuma și observa înainte de a te îndruma. Fără această abilitate, nivelul de măiestrie îi rămâne inaccesibil acelui coach. Dacă nu dezvoltăm această competență, ne vom lupta să nu revenim mereu la sfaturi – pentru că cu asta suntem obișnuiți, și pentru că acolo ne simțim confortabil.
Schimbarea de mentalitate apare adesea atunci când coachii experimentează libertatea care vine din a nu da sfaturi – și văd cât de puternic poate fi acest lucru, atât pentru ei, cât și pentru client. Uneori e vorba de conștientizare de sine (cât de mult avem tendința de a vorbi sau de a sfătui), iar alteori de competență să avem instrumentele și strategiile necesare pentru a face ceva diferit. În cele din urmă, combinația dintre abilități și experiență este cea care ne ajută să depășim impulsul de a da sfaturi.
C&B: În The Coaching Manual, propuneți un model structurat de coaching. Cum pot coachii să îl folosească fără să devină prea rigizi sau mecanici?
Julie Starr: The Coaching Path este o structură flexibilă, care cuprinde etapele de bază ale unei conversații eficiente de coaching. Pentru că fiecare etapă din The Coaching Path reprezintă un domeniu al scopului – a întreba, a înțelege, a stabili acorduri etc. – modelul are o flexibilitate încorporată.
„The Coaching Path” s-a născut din dorința de a depăși natura rigidă și adesea mult prea schematică a altor modele de coaching bazate pe acronime, care riscau să devină niște simple „liste de bifat”. Eu mi-am dorit să le ofer libertate coachilor să exploreze etapele conversației într-un mod delicat, fără să fie constrânși de ele.
C&B: Vorbiți adesea despre eliminarea obstacolelor din calea progresului. Ce tipuri de blocaje interne întâlniți cel mai des la clienți?
Julie Starr: Obstacolele pot fi interne sau externe. Cele interne țin de percepția de sine, convingeri, valori și viziunea asupra lumii. De exemplu, într-o situație dificilă, clienții trăiesc adesea într-o poveste proprie despre situația respectivă. Își spun o poveste convingătoare despre viața lor sau despre provocările lor, însă aceasta este complet limitată de o percepție îngustă asupra posibilităților. O capcană pentru orice coach începător este să accepte această lipsă de posibilitate ca fiind „adevărul” – ceea ce înseamnă că nici el nu mai crede că lucrurile se pot schimba sau îmbunătăți. O conversație de coaching reușită extinde sentimentul posibilului. Acesta este, de multe ori, începutul unei schimbări autentice. Desigur, există și obstacole externe, de natură practică (obiceiuri, rutine), însă la nivelul de măiestrie în coaching, cele mai multe obstacole sunt interne.
C&B: Cum influențează diferențele culturale relațiile de coaching și la ce ar trebui să fie atent un coach în contexte interculturale?
Julie Starr: Diferențele culturale cer atât conștientizare de sine, cât și atenție față de ceilalți. Trebuie să fim atenți la presupunerile inconștiente și să arătăm respect față de perspectivele alternative. Această conștientizare trebuie îmbinată cu un sentiment autentic de respect și egalitate față de ceilalți. Atunci când oamenii simt că îi respecți și că îi privești ca pe niște egali, eventualele neînțelegeri culturale pot fi adesea reduse sau chiar complet ignorate, pentru că respectul reciproc susține relația dincolo de micile neînțelegeri.
C&B: Dacă un client dă semne de lipsă de încredere sau de îndoială de sine, care este cel mai eficient răspuns de coaching?
Julie Starr: Când cineva se confruntă cu lipsa de încredere sau cu îndoiala de sine, cel mai bun răspuns depinde de capacitatea acelei persoane în momentul respectiv. Uneori, poate fi suficient să le oferi încurajare, să le inspiri încredere și să le explorezi convingerile sau temerile limitative. Dar, dacă cineva este profund afectat de lipsa de încredere în sine, intențiile noastre pozitive, exprimate prin optimism exagerat, pot avea efectul opus. În astfel de cazuri, este important să rămâi alături de persoana în cauză, să înțelegi prin ce trece și să o susții într-un mod potrivit momentului respectiv.
C&B: Privind spre viitor, cum vedeți evoluția domeniului coachingului, mai ales în contextul unei piețe a muncii aflate într-o continuă schimbare?
Julie Starr: Trebuie spus direct: inteligența artificială avansează și poate gestiona deja unele aspecte mai simple ale nevoilor umane de coaching. Însă AI nu va putea înlocui niciodată elementul uman din coaching. Într-o conversație se petrec lucruri pe care nu le putem explica sau reproduce. Sistemul uman de comunicare include fluxul de energie dintre oameni, indiciile subtile (verbale, nonverbale, tonale, expresiile faciale) – majoritatea acestora fiind dincolo de sfera AI. De fapt, unele dintre ele sunt chiar dincolo de înțelegerea noastră deplină. Acolo se află adevărata magie a coachingului – în momentele subtile și inexplicabile de transformare.
Acesta este și motivul pentru care, după mai bine de 25 de ani în domeniu, încă sunt entuziasmată de aceste conversații și sunt încă pasionată de această muncă. Pe măsură ce lumea devine tot mai complexă și provocările cu care ne confruntăm par diferite de tot ce am întâlnit până acum, sprijinul unu-la-unu oferit prin coaching are un rol esențial în a facilita explorarea, înțelegerea și intuiția. În concluzie, privind înainte, cred că viitorul coachingului este cu adevărat luminos.
Articolul poate fi citit AICI și în ediția internațională a revistei (în limba engleză)
